Ariciul și cârtița. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ariciul și cârtița

— Sunt liberă, am dreptul,
O cârtiță zicea,
Pe sub pământ cu-ncetul,
Să scurm cât mi-ar plăcea.

Și cine poate oare de mine să se lege,
Când eu mă cred în lege?
Prefac în țărnă neagră pământul sănătos
Și-l fac moșinoios…
— Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
Neîmpăcată ură
Asupra tuturor ca tine vietăți,
Ce zac în răutăți.
Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă,
Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.
Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie,
Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie,

Iar nu pământ curat:
Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat…
După așa cuvinte, ariciul iată, vede

Un moșinoi mișcând;
Cu armele-i întinse la dânsul se repede
Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând.

— A! Îmi căzuși pe ace,
Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? –
— Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.

Oftând ea a răspuns.
— Ei fie! astă dată te las în bună pace,
Ariciul îi rostește, dar iată-ți hotărăsc
Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!

Sunt publiciști pe lume ce purure cârtesc.
(Și fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).
Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,

Încât lor nu le place:
Dar totuși câteodată ariciul își găsesc.

S-a întâmplat într-o zi de 31 decembrie

https://blog.revistaderecenzii.com/

Teatrul cel Mare, București

Sursa: https://www.rador.ro/2022/12/31/calendarul-evenimentelor-31-decembrie-selectiuni-7/

Se împlinesc 170 de ani (1852) de la inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional). Prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa. S-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali

Continuă să citești

Dan Ionescu: Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso

https://blog.revistaderecenzii.com/

Publius Ovidius Naso

În anul 1995, am primit o ofertă, din partea directorului unei prestigioase edituri, de a traduce opera Remedia Amoris de Publius Ovidius Naso, într-o ediție modernă, carte de buzunar. După ce am tradus peste patru sute de versuri, i-am prezentat rezultatul (conform înțelegerii) și, fiindcă nu a spus nimic, am abandonat proiectul, din păcate. Mulți ani, am considerat traducerea pierdută, între zecile de caiete, dar, de curând, am regăsit-o. Menționez că traducerea mea este foarte apropiată de textul lui Ovidius, marele poet latin.

Continuă să citești

Dumnezeu. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Liviu Rebreanu

Într-o țară îndepărtată a fost odată un împărat care cu cât îmbătrânea, cu atât simțea mai mare mâhnire în suflet.

„În viața mea, zicea dânsul, am gustat și am văzut tot ce este îngăduit omului să guste și să vază. Ceva însă în toată viața mea n-am văzut: pe Dumnezeu. Trebuie să-l văd!”

Și dădu poruncă mare boierilor, sfetnicilor și preoților săi:

Continuă să citești

Neguțătorul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

— Ia vin-încoace, măi nepoate!
Dar ce te-ai cufundat acolo-n socotele;
Vino de vezi aice un negustor cât poate

La cazuri, știi, mai grele.
Cunoști tu cea bucată de-aba, de molii roasă,
Și putredă, și groasă,
Ei bine, Dumnezeu
Trimise-un nătărău

Și iată bănișorii că-mi sunt acuma-n palmă,
Pe-un lucru făr’ de seamă.
— Așa poate să fie, răspunse cel chemat,
Dar, unchiule, ești înșelat,
Că tu monedă falsă pe marfă ai luat.

Așa diplomația înșeală și se-nșeală,
Așa mai mulți din oameni, mic de la mare fură;
Cu osebire numai, că unii nu au gură

Să dea pe alții la iveală.