Culcușul. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Văzduhul clocotea de zăpușeală…

O beteală de aur aprins se bălăbănea sub albastrul lăptos al cerului. Fuioarele subțiri de căldură se întortocheau de-a valma peste lanurile gălbejite de soare, alunecau ușor pe deasupra coperișelor țuguiate ale mahalalelor, se zvârcoleau îndârjite printre turlele tinichelate ale orașului nemărginit.

Continuă să citești

Tristețe de toamnǎ – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Privește din fereastra deschisǎ podgoria
Și câmpul de-astǎ varǎ! Ce repede s-au stins.
De-acum s-au ȋntors tristețea și cerul ca leșia
Și peste toate vǎlul mâhnirilor s-a-ntins.

De prin adâncuri, neguri și umbre se adunǎ,
Pǎdurile rǎsuflǎ greoaie lângǎ drum,
Iar gândurile-mpinse sub cerul gol, pe lunǎ,
Ca niște cete triste de leșuri par acum.

Veranda-n care-o varǎ ȋntreagǎ nenorocul
Ne-a nǎpǎdit de-aiurea e prǎfuitǎ azi,
Tristețea nu-și mai face prin ȋncǎpere jocul
Și tremurând aleargǎ cu ochii la pervaz.

Pe vrafuri, lumânarea ȋși micșoreazǎ grosul,
Iar dorul ni se face din zi ȋn zi mai lin.
Parc-am uitat de sute de mii de ani mirosul
Buchetelor umplute cu izmǎ și pelin!

Parc-am uitat de sute de ani cǎ mai trǎim!

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-tristete-de-toamna-poezie-id-6502/

Liliacul și rândunelele. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Odată, neamul rândunesc
Având o mare ură
Pe neamul găinilor

Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură,
Au hotărât fără cruțare,
Pe toți prinzându-i, să-i omoare.

Și iarăși, cea întâi robită zburătoare
Au fost un liliac sub streșină robit.

El însă au protestuit,
Înfățoșând dovezi aripile ce are,
Că nu-i din neamul șoricesc,
Și prin acesta chip au dobândit iertare.
Dar rândunelele un alt război pornesc,

Asupra tuturor
Anume păsări mici, ce sunt de sama lor,
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare,
Același liliac au fost; cu gură mare

Că el nu-i pasăre nicicum,
Pentru că pene n-are,

Scăpând asemene de moarte și acum.

Așa istețul liliac
Din două întâmplări cu minte au scăpat;
Dar starea-i fizică nu e de lăudat,
Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac
Și tristă soartă au acei din poporeni
Ce nu sunt nicăiuri statornici cetățeni.

O, te-nsenină, întuneric rece. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, te-nsenină, întuneric rece
Al vremei. Înflorește-n neagra-ți
Speluncă umedă ca ebenul cel topit,
Fă ca să strălucească pe-acea cale
Ce duce-n vecinicie toate-acele
Ființe nevăzute, cari sunt,
Deși trec nesimțite, ca și vremea
Ce vremuiește-adânc în tot ce e.
Să văd trecând în haină cuvenite
Acele gânduri, ce-atunci când apar
Nemuritoare par, pentru c-apoi
Nici să nu știi cum de au dispărut.
Din mintea secolilor lungi, greoi ­
Ca și când n-ar fi fost. Câte ființe
Ar trebui să treacă pe-a ta cale:
Unele mândre, țanțoșe, regale,
Cu-ncoronată frunte ­ îmbrăcate
În purpură; altele dulci, cu ochii
Moi, mari, albaștri… albe ca și crinul,
Mișcând a lor corp voluptos, ce-nvită
Mai aruncând priviri de muritoare,
Mai căutând iubire, ca sirene;
Unele-nchipuite, alte tâmpe,
Unele aspre, altele duioase,
Toate cerând brevet la nemurire
Și toate strecurându-se cu toate astea
Pe calea care duce la orașul
Uitării, îngropat de vecinicie.
Dar deasupra-astei mulțimi pestrițe
De gânduri trecătoare, vezi departe
Munții de vecinici gânduri ridicând
A lor trufașă frunte către cer:
Cu nepăsare ei privesc la toate
Efemeridele ce trec în vale
Cântând, vuind, certându-se și toate
Aspirând la un lucru care-n veci
Nu poate fi a lor ­ eternitatea

De vedenii prin poiană – Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

De vedenii prin poiană
Luna mrejele-și încarcă
Măgdălina din icoană
A zâmbit a râde parcă.

Supărarea cui se-arată?
Ce trufie se revolt?
Seara ochii și-i dilată,
Luna șovăie pe baltă.

Viforul pornit în pripă
Zvârle picuri de sudoare.
Știma codrilor cu-n țipăt
Vântului în cârcă-i sare.

Moartea briciul și-l ascute.
Măgdălina plânge-aproape.
Crede rugii mele mute,
Tu ce umblii prin hârtoape.

(1916)

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-de-vedenii-prin-poiana-poezie-id-16594/

Trubadurul mincinos – Radu Stanca

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu am, iubito, -n
Spania un castel.
Porțile lui sunt prinse-n căngi de aur
Și lângă fiecare stă un maur
Cu fes de-argint, cu scut și cu cercel.

Pe socluri mari și verzi dorm lei regești
Și prin alei se plimbă trist păunii,
Cadâne moi cu lungi și grele funii
Târăsc prin ierburi leneșe calești.

La geamuri, vergi albastre străjuiesc,
Și prin odăi, din amfore rotunde,
Un fum verzui dezbracă și ascunde
Bazine cu făpturi ce dănțuiesc.

Castelul are turnuri fară preț
Și turnurile-n vârf au streșini care
Când strălucesc aprins în depărtare
Opresc în loc pe orice călăreț.

În zori de zi prin curți se joacă cerbi
Și prin fântâni se scaldă porumbițe,
Iar pomii încărcați cu flori și vițe
Se leagănă-n văzduh ca niste șerpi.

Nu pas de om se-aude prin alei
Ci pas duminical de antilopă,
Doar rozele tresar într-o sincopă
Când se presimte-n presuri mersul ei.

Într-un ungher cu blăni de jder pe jos
Piticii scunzi beau miere din magnolii.
Acolo eu primesc, pe perne. solii
Și sorb tutun din pipe lungi de os.

Acolo, la un gong, pe tăvi de-argint
Îmi vin fazani umpluți și fructe coapte
Și curge vinul negru zi și noapte
În cupele de crin și mărgărint.

Eu am, iubito, -n
Spania un castel
Și, dacă vrei, te fac stăpână-n el!

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-trubadurul-mincinos-poezie-id-40470/

Înțeleptul și magnatul. Fabulă de Alecu Donici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un înțelept odată ședea cu un magnat
La sfat.
— Tu, care cunoști lumea
Și-n inime citești,
Te rog să-mi lămurești

De ce-n societăți alese mai anume,
Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești

Nepotriviți și seci?
Așa pe înțelept magnatul întrebă,
Iar el răspuns îi dă:
— Societățile au soartă potrivită
Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită.
Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut

Și nici nu m-am mutat,
Iar greierii de mult
În ea s-au așezat.

Cercând cu scumpătate
A fabulei sujet,
Găsești c-avea dreptate

Acel om înțelept.
Și cum să se numească
Gurliii mădulari,
Ce nu știu să vorbească
În societăți mari,
Dar, prin a lor strigare,
Împiedică pe alți,
Mai ispitiți bărbați,
Să facă vro lucrare?