Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime, O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime, De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.
În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună; Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura; Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună Se face laş eroul,vitează stârpitura.
Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare? Destinul ca un câine de poala ta se ţine; Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare; Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;
Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ; Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate Nu-i cel mai slut,şi-Omorul e un breloc de preţ Pe pântecul tău săltând cu voluptate.
Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare, Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă. Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.
Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie, O,Frumuseţe! monstru naiv şi fioros! Când ochii tăi,surâsul,piciorul tău mă-mbie Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?
Sirenă rea sau înger,drăcească sau divină, Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea, Mireasmă,ritm,lucire,o!singura-mi regină!- Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?
Sus prin crângul adormit, A trecut în taină mare, De cu noapte, risipind Şiruri de mărgăritare Din panere de argint, Stol bălai De îngeraşi, Cu alai De toporaşi. Primăvară, cui le dai? Primăvară, cui le laşi?
