Mama. Proză de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mamă ! Ce puțin am rostit numele tău și cît de vag îmi aduc aminte de tine… O negură te învăluie și parcă din neguri e urzit și conturul tău.

În fața mărei, unde am stat, privind neîntrerupta goană a talazurilor, acolo m-am apropiat mai mult de tine și am căutat să te rechem. Din fundul orizontului aceluia ce-l hotărăște linia curbă a mărei, de acolo ai venit tu. Pe o noapte dulce cum e aceasta, un vas legănat, ce și-a scris pieritoarea dungă pe cer, te-a adus desigur. Și pe cheiul acesta singuratic, unde întîrzii eu, visînd uneori, au coborît pașii tăi, de bună seamă.

Continuă să citești →

Pasăre de noapte. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

O zi înăbușitoare ca aceasta nu mai coborâse Dumnezeu pe pământ. Se coșcovise scoarța copacilor, se scorojiseră frunzele, iarba se măcinase, pământul se făcuse cenușă. Izvoarele secaseră; locul bălților nici pas să se mai cunoască. Ici, colo, câte o șuviță de apă, ca urma unei lacrimi pe un obraz uscat de boală. Lighioanele pădurilor umblau cu limba scoasă, să găsească unde să-și stâmpere setea. Atunci, unele din ele, o luară în sus, spre ținuturile înzăpezite, unde nu le putea lipsi apa niciodată.

Continuă să citești →

Freamăt de codru. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tresărind scânteie lacul
Și se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Și ascult de la răcoare
                       Pitpalacul.

Din isvoare și din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Pintre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
                       Se azvârle.

Continuă să citești →

Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dimitrie Anghel

De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut.

Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi.

Continuă să citești →

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

Margareta Pâslaru

* Lansarea albumului ‘Timpul nu moare – 65 de ani în showbiz’ al cântăreţei Margareta Pâslaru la aniversarea a 65 de ani de activitate – ora 13:00, la Magazinul Muzica, Calea Victoriei nr. 41 – 43

* Muzeul Național al Țăranului Român prezintă de la ora 18:00, la Sala Tancred Bănățeanu, vernisajul expoziției „1907. Noi vrem pământ” (28 mar. – 14 mai). Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional

Continuă să citești →

Oglinda zilei

https://blog.revistaderecenzii.com/

Războiul Crimeii

193 – Împăratul roman Pertinax a fost asasinat de Garda Pretoriană care apoi a vândut tronul lui Didius Iulianus, la rândul lui asasinat după câteva săptămâni.

1776 – A fost fondat „Balșoi Teatr” din Moscova.

1791 – Supplex Libellus Valachorum (cel dintâi program politic al românilor din Transilvania) a fost trimis Curții din Viena.

1854 – Războiul Crimeei: Marea Britanie și Franța au declarat război Rusiei.

Continuă să citești →

Cocostârcul și vulpea de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cocostârcul și vulpea

Cocostârcul călători
La prânz de vulpe să cheamă,
Dar în loc d-ospăț cu spori,
Pe disc lat găsește o zamă
Limpede și chiar lătură,
Fără vo dumicătură.
Pasărea cu lungul plisc,
Vrând să mânce, toată-n disc,
Ostenește sărmănica
Și nu-nghite mai nemica;
Vulpea însă unde-atinge
Soarbe tot și-n urmă linge.
Cocostârcul supărat
Astă festă n-au uitat
Ș-a-nturna vrând neplăcută
Daună care au pățit,
Pe cea vulpe prefăcută
La o masă au poftit.
Vulpea vine chiar l-amiază
Și la vatr-amu s-așază,
Unde un miros priincios
Minea vulpei prânz gustos.
Dar bucate
Delicate
Vede-nchise întru un vaz
Ce-i cu lung și-ngust grumaz.
În el pliscul bine-ncape
Ca bucatele să pape,
Dar căscatul vulpei bot
Stă de prânz departe-un cot;
Deci cu foame și rușine
Leghioaia ni rămâne.

Cel ce vre pe-un alt s-înșele
Dese sufere mai rele.