https://blog.revistaderecenzii.com/
[1 aprilie 1882]
Ceea ce dă guvernului roșu aproape caracterul unui guvern străin, tot atât de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atât lipsa de respect pentru tradiție și trecut cât și deplina necunoaștere a naturii statului și a poporului românesc, pe cari le privesc, pe amândouă, ca pe niște terene de experimentare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Într-un spațiu fără dimensiune fantastică, mai degrabă modest, are loc pregătirea protagonistului și de plecare și de preîntâmpinare a capcanelor de pe drumul acesta al inițierii, fie într-o profesie, fie într-o aventură a cunoașterii lumii, la pas sau treaptă cu treaptă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cînd tot se-nveselește, cînd toți aci se-ncîntă,
Cînd toți își au plăcerea și zile fără nori,
Un suflet numai plînge, în doru-i se avîntă
L-a patriei dulci plaiuri, la cîmpii-i rîzători.
Și inima aceea, ce geme de durere,
Și sufletul acela, ce cîntă amorțit,
E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.
Aș vrea să văd acuma natala mea vîlcioară
Scăldată în cristalul pîrăului de-argint,
Să văd ce eu atîta iubeam odinioară
A codrului tenebră, poetic labirint;
Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice șoptiri.
Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzîndu-și a sa frunte în negură și nori.
Să mai privesc o dată cîmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.
Melodica șoptire a rîului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cîntarea în cadență a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.
Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.
Chiar moartea, ce răspînde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrînde ghețoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_str%C4%83in%C4%83tate
https://blog.revistaderecenzii.com/
Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău
Întinse zborul său.
Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează
Și lumea dedesubt privind, se desfătează.
Un șir de munți măreți, Moldova de o parte.
A ei câmpii, păduri, a ei frumoase sate!
Și ape: Bistrița, Moldova și Siret,
Pe șesuri vesele, se văd curgând încet.
— Să fie lăudat al tău, o, Joe! nume,
Pentru aripele ce tu mi-ai înzestrat;
Cu care mă ridic la înălțimea lumei,
Pe unde nimene a fi n-au cutezat!
Aceste vulturul rostește bucuros.
— Da’ știi, prietene, că ești lăudăros!
Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde.
Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde?
Se uită vulturul și vede, înadins,
Paingul lângă el, cum mreaja a întins.
— De unde te-ai luat?
Întreabă el mirat.
Și cum te-ai târâit?
— Să-ți spun adevărat,
Paingul au răspuns,
Pe coadă-ți am venit,
Tu însuți m-ai adus;
Cu-a mea putere, eu nici aș fi îndrăznit,
Iar de acum nu am de tine trebuință.
Aici, statornica să-mi fac vreau locuință!…
El bine n-au sfârșit și un vârtej de vânt,
Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ.
Cum socotiți și dumneavoastră;
Dar eu gândesc că-n lumea noastră,
Sunt mulți asemene ca și paingul meu,
Ce fără ostenele se trag în sus mereu,
De coada unui mare;
Și cărora le pare
Că singuri vrednicesc și că li s-au căzut;
Când spre căderea lor
Nu trebuie mai mult,
Decât un vântișor.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Vulturul_%C8%99i_paingul
https://blog.revistaderecenzii.com/
Capul cel de búor, a fiară vestită,
Sămnează puterea țârâi nesmintită.
Pre câtu-i de mare fiara și buiacă,
Coarnele-n pășune la pământ îș pleacă.
De pre chip să vede búorul ce-i place,
C-ar vrea-n toată vremea să stea țara-n pace.
C-atunci toată vita poate de să-ngrașe,
Fără zăhăială, într-a țărâi pașe.
Dară une date are și ea toane,
De-ș calcă vrăjmașii și-i vântură-n coarne.
Pentr-aceea-ș poartă cunună de aur
Într-a sale coarne, în cele de taur.
Stau împregiur dânsă trei planite-n hoarbă,
Soarele și Luna, și Venus, podoabă.
Din ce să-nsămnează țara că rodește
În tot feli de hrană, de le prisosește.
Și pre vremi de pace oamenii zburdează
Într-agonisită, că pot de-ș lucrează.
Vinul și cu grâul, și cu de tot viptul,
Cu cirezi și turme, copără pământul.
Dară miere dulce! Cine poate spune
Ce-au miluit Domnul din ceri, că-s tot bune!
Cine poate scrie toate de-amănuntul,
Că știută este țara-n tot pământul!
Și-mbogățăsc lesne, fără de zăbavă,
Creștinii Moldovii, dând Domnului slavă.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Stihuri_la_luminatul_herb_a_%C8%9A%C4%83r%C3%A2i_Moldovei
https://blog.revistaderecenzii.com/
M. GUYAU––
Omul, căruia aparține acest nume, întrunește în el trei mari individualități intelectuale: filosof, estetician și poet. Moartea îl răpi la trei-zeci și trei de ani!… Și pe când la această vîrstă, alții abia întrevăd orizonturile depărtate ale gloriei, el este deja ajuns pe o culme înaltă de nemurire, către care privesc cu respect și adorațiune o lume vastă de admiratori.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Trad. Petre Grimm
Eu nu cred că sunt piedeci la unirea
A două inimi ce credință-și țin,
Inbire-adevărată nu-i iubirea,
Ce piere când in cale-i piedeci vin.
Iubirea-i ca o stea nemișcătoare,
Ce calea le-o arată la năieri,
Statornică în furtuni îngrozitoare,
Ea-i tot aceeași astăzi ca și ieri.
Iubirea nu-i a vremii jucărie, —
Tu frumusețe, doar, cu vremea treci. —
Ea nu se schimbă ori-ce-ar fi să vie.
Aceeași ea rămâne ‘n veci de veci.
De mi se dovedește cam mințit
Nimic n’am scris și nimeni n’a iubit.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cozma plecă de acasă pe la răsăritul soarelui, cu pușca pe umăr, întovărășit de copoi, și apucă peste cîmp de-a dreptul prin zăpada ce scîrțîia sub cizmele sale, și prin a cărei pulbere se vedeau urme proaspete de iepuri. El mergea cu pași grăbiți, iuțit de gerul dimineței și din pieptul său ieșeau aburi deși ce-i albeau mustețele. Soarele era cu dinți, pădurea încărcată cu promoroacă, și în urma lui satul abia se zărea dintre valurile troianului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
[2 martie 1882]
Ca să cunoască cineva din ce elemente nesănătoase e compusă majoritatea roșie din Dealul Mitropoliei cată să citească ședința Adunării de la 24 fevruarie, ocupată aproape toată de interpelarea d-lui Nicorescu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
— Rămâi sănătos, vecine!
Au zis lupul către cuc.
Aceste țări de rău pline
Le părăsesc și mă duc.
Nu mai pot trăi aice,
De om, câine, prigonit.
În Arcadia, ferice!
Este codru de trăit.
Unde aurita vreme
Împărățește deplin,
Unde lupul nu se teme
De năpăstile ce-i vin.
Acolo nu sunt războaie,
Toți în pace viețuiesc:
Omul este blând ca oaie,
Iar câinii nici hămăiesc.
— Cale bună, măi vecine!
Dar te rog, să-mi spui curat:
Năravul nu-ți iei cu tine?
Și colții ai lepădat?
— Să-i lepăd? Da’ cum se poate?
— Apoi ține minte, frate,
Că la viitoarea iarnă
Ai să rămâi fără blană.
Și așa s-au întâmplat,
Precum cucul i-au cântat.
Între oameni iar sunt unii
Cu colți de lup înzestrați:
Ori în care parte-a lumii,
Ei vor fi tot ne-mpăcați.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lupul_%C8%99i_cucul