https://blog.revistaderecenzii.com/
La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre, Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e. Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă. Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/steaua.php |
https://blog.revistaderecenzii.com/
Orice călătorie, afară de cea pe jos, e după mine o călătorie pe picioare străine; a avea la îndemână cupeaua unui tren, roatele unei trăsuri sau picioarele unui cal înseamnă a merge șezând și a vedea numai ceea ce ți se dă, nu însă și tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân’ la Dorna, lăsând la o parte drumul mare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
…Şi coardele vorbiră prelung şi trist. Eu n-aş fi voit să le ascult, căci ştiam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară aşa de rugător şi notele se tânguiau aşa de sfâşietor, încât am rămas pe loc, ca şi când mi-ar fi fost ochii prinşi de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
1880 – 1881
Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
| Publicată în Convorbiri literare, 1875 |
Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
„Sosisem, prin urmare, la Sihla, adică la acel loc pierdut în creierii munților, în care numai vulturul cu zbor îndrăzneț mai străbate, din când în când, pe căile fără de urmă ale aerului. Până atunci, Sihla era pentru mine o închipuire, ce ținea mai mult de domeniul poveștilor. Cunoșteam locul acesta numai din spusele unora și ale altora; și acele spuse atâta se încrucișau și mânau lucrul peste marginile firești, încât totdeauna, când mă gândeam Pe-aici e drumul spre locul durerilor (D a n t e , Infernul) (trad. autorului, ital.).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În cel mai recent volum, intitulat Te visează bufnița albă (Ed. Napoca Star, 2021), Maria Pal configurează portretul bărbatului ideal. Privit cu insistență, interlocutorul poetei are reacția unui acrobat, însă în plan abstract, acolo unde numai cei care, uniți printr-o scânteie a sufletului, se abat de la realitate, pentru a se regăsi și înțelege pe sine. Zbaterea bărbatului de a descifra ceea ce i se comunică nonverbal este percepută de autoare ca expresie a unei sensibilități extravagante, identificabilă numai în rândul lepidopterelor: „speriat te agăți de lianele înțelesului / faci salturi periculoase / jonglezi printre capcanele din abis // din muguri de speranță strigi” (Dansezi cu fulgii).
Continuă să citești