https://blog.revistaderecenzii.com
Încarcă, Joe, cerul tău
Cu nouri în mânie!
Ș-asemenea unui copil,
Ce-abate scaiul pe poteci,
Deprinde-ți apriga mânie
Trăsnind stejari și piscuri reci!
Dar niciodată n-ai să potopești
Pământul meu iubit,
Coliba mea, la care n-ai clădit,
Și vatra mea,
Al cărei foc
Mi-l pizmuiești…
https://blog.revistaderecenzii.com
Au fost odată doi împărați prieteni, Crin și Bujor, stăpânind alături — cel dintâi o împărăție mare, cel d-al doilea una mai mică, și amândoi erau văduvi. Soția lui Crin se prăpădise din facere dând naștere la doi gemeni: Verde-Voevod și Floarea-Doamna; iar a lui Bujor, care născuse cu vreo cinci ani mai înainte pe Roșu-Voevod, s-a fost molipsit, când bântuia o boală năprasnică asupra norodului, de la pătimași îngrijindu-i, și din împărăția, căreia ca o podoabă era, s-a mutat întru împărăția cerului, de care altă femeie mai vrednică nici nu putea fi, — așa spunea chiar văduvul jalnic. Cei doi împărați, ca să strângă și pe viitor legătura dintre împărățiile lor, s-au hotărît să căsătorească pe Roșu al lui Bujor cu Floarea lui Crin; și când au împlinit flăcăul douăzeci și cinci și fata douăzeci de ani i-au cununat. La un an după cununie au mers tinerii să vadă pe Crin-împărat și să petreacă la curtea lui o lună; dar de-abia au petrecut acolo câteva zile și iată că Roșu-Voevod primește știrea că tată-său Bujor e pe moarte. Sosind copiii de zor acasă l-au găsit în adevăr pe bătrânul spovedit și grijit gata să treacă pragul veșniciei, pe care, de-abia a apucat să-i binecuvânteze și l-a și trecut.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Moromete ieșise din curte și plecase spre fierăria lui Iocan să dea zimți celor două seceri stricate. Se grăbise să plece din pricina Guichii, cu care n-avea chef să dea ochi. Dar chiar fără toate acestea nu putea să nu se ducă duminica dimineața la fierărie.
Fierăria lui Iocan era așezată la o răspântie de uliți. Părinții fierarului fuseseră lăutari, dar Iocan era un băiat urât — avea o buză peste măsură de groasă și lăsată în jos — și chiar dacă ar fi izbutit să învețe să scârțâie la vioară, tot n-ar fi făcut nimic, fiindcă n-avea deloc glas.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Răsună din margini de târg,
Un bangăt puternic de armă;
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.
S-aude si-un clopot de școală,
E vânt, si-i pustiu, dimineață;
Hârtii și cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piață.
Se uită în zări catedrala,
Cu turnu-i sever și trufaș;
Gradina orașului plânge,
Si-aruncă frunzișu-n oraș.
Și vine, ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarmă,
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.
https://blog.revistaderecenzii.com
O grădină îngeri meșteri
Zugrăvit-au la fereastră,
Și e frig în casa noastră,
Ca subt bolta unei peșteri
Dormi, copile, dormi !
https://blog.revistaderecenzii.com
Moșia de care pomenise Achim și în ovăzul căreia vroia să-și bage caii se afla chiar în capul lotului lor. Erau vreo patru sute de pogoane, ceea ce mai rămăsese din vestita moșie a lui Guma din 1924, după reformă. De fapt era mai dinainte moșia văduvei, cucoana Marica cum i se spunea în sat, care mai trăia și astăzi, cumplit de gârbovită, și care, spre uimirea tuturor, nu numai că trăia, dar umbla, era vioaie. Umbla în negru, în baston, și cumpăra ouă și lapte de la muieri, pentru fiică-sa, o fată veștejită și cam nebună care nu ieșea aproape deloc din casă (stătea cu franceza și cu pianul, cum o scuza inutil bătrâna față de muieri și copii).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
trad. de Șt. O. Iosif
Era în Thule, departe,
Un rege lăudat
Și căruia, iubita, la moarte,
O cupă de aur i-a dat.
El bea din ea la ospețe,
Ținea nespus la ea,
Și ochii-i mureau de tristețe
De cîte ori o sorbea.
https://blog.revistaderecenzii.com
Același loc iubit umbrești
Și-un colț de cer întreg cuprinzi,
Nuc falnic, strajă din povești,
Dasupra casei părintești
Aceleași crăngi întinzi…
De veacuri fruntea nu ți-o temi,
Ții piept cînd vin furtuni năval —
O, de-ai putea să mai rechemi
La poala ta și-acele vremi
De trai patriarhal !
https://blog.revistaderecenzii.com
Și a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Și era în sinagogă, unde se adunau noroade multe și ascultau pre dânsul și se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, și Ioan, și Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Și Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era.
Și după ce au învățat Iisus pre iudei, au ieșit din sinagogă și s-au îndreptat către casa lui Simon Petru și a lui Andrei în carele ședea și el.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Spre ziuă ploaia îl trezise și pe Birică din somn și nici el nu mai putuse să adoarmă.
După ce ploaia se opri, Birică se dădu jos de pe prispă și scoase caii din grajd. Deșteptat de tropăitul lor, Birică-tatăl ridică mirat capul de pe căpătâi și îl întrebă pe fecior ce i-a venit, unde se duce cu caii cu noaptea în cap?
Continuă să citești