Puiu de Anton Holban

https://blog.revistaderecenzii.com

Îi vorbesc deseori Ioanei despre Puiu, verișorul meu mort de acum zece ani și înmormântat la Balcic; gândul la el mi-a devenit o obsesie, și de câte ori am vreo conversație funebră, îl dau ca exemplu. Puiu fusese un băiețaș drăguț, cu anumită virilitate în aspectul hii, inteligent, pricepând orice cu ușurință, curios să afle lucruri noi. Uneori părinții săi îl aduceau la țară, unde eram și eu, și atunci aveam prilejul să-l cunosc mai bine. I-am făcut jucării, am alergat împreună, și seara, înainte de culcare, stam amândoi apropiați, tolăniți pe un pat într-o cameră în care aprinsesem lumina, și-i povesteam fapte din istorie și întâmplări celebre. Din mitologie îi explicam tot ce știam, și Puiu, cu toate că n-avea decât cinci ani, era perfect în curent cu frumusețea Elenei și ambiția celor trei zeițe ca să fie considerate fiecare cea mai frumoasă, cu alegerea lui Paris, fiu de rege și bun crescător de gâște, și apoi cu întreg războiul în toate amănuntele, cu vitejiile fiecăruia dintre eroi.

Continuă să citești

Sybaris de Ioan Adam

https://blog.revistaderecenzii.com

Dar ea sărmana, lipsită de dragostea lumei,
când ş’a regăsit comoara pierdută, n’a mai fost
a ei. Tinereţea irosită a tresărit cu toată aprinderea înăduşită latâta vreme şi viaţa ţeis’a schimbat în vâlvătae sbucnită…
Bătrâria rupe povestea surprinsă: Simina
plângea încet şi cu stăpânire, dar un plâns obiditor.
— ‘Lipsită de dragostea lumeil…

Continuă să citești

Marcel de Anton Holban

https://blog.revistaderecenzii.com

În iatacuri, în vreun colț, semn al unei pudori deplasate, se instalează paravanul. Grațios pe picioare înalte și arcuite, cu lemnul înconjurător șerpuind capricios, cu broderii pe pânze, de fapt el nu ascunde nimic. Pe dedesubt se vede călcâiul cum se strânge și glezna cum se desface, deasupra, umerii cu arabescurile lor rotunde, și în mijloc, umbra întregului corp îmbrăcând și dezbrăcând hainele. Pe paravan, desenați cu culori tandre, unde rozul și bleul predomină, cavaleri și domnișoare inepuizabil veseli, și, în față, patul cu așternutul încă desfăcut.

Continuă să citești

Moromeții (23) de Marin Preda

https://blog.revistaderecenzii.com

XXIII

Moromete însă era departe de neliniștea și temerile mamei. Ceea ce se petrecea cu el îl împiedica să se mai gândească la soarta familiei.

Stătuse mult pe prag și nu băgase de seamă cum ceilalți se împrăștiaseră toți. Văzuse afară bătătura și ieșise. Văzuse poarta de la drum și pornise într-acolo. Un om îi dăduse bună-ziua și recunoscându-l nu-i răspunse. Era unul dintre aceia care mai credea că lumea era așa cum și-o închipuia el, care credea că speranțele sunt bucurii adevărate și nenorocirile numai ale altora și care în loc să se oprească pe loc, să se trezească și să se înspăimânte, trecea pe drum liniștit și încrezător și dădea bună ziua.

Continuă să citești

Surprize sentimentale de Anton Holban

https://blog.revistaderecenzii.com

Prințul Eduard întinse mână albă și mătăsoasă cunoștințelor, trecu prin fața oglinzii, unde își privi trăsăturile armonioase, ochii ușor obosiți, buzele ușor disprețuitoare, părul albit la tâmple și, după ce lacheul înzorzonat îi prinse pe umeri pelerina, coborî agale, printre luminile strălucitoare, treptele de marmură ale clubului. În stradă îl aștepta Pinsky, prietenul fidel din tinerețe. Noaptea își întinsese mătăsurile albe, albastre și roze, aruncase pe ele diamante, și luna se legăna familiară, ca un candelabru, între două ramuri de argint. Frunzele teilor picurau umbre și mirodenii. Prințul Eduard făcu semn șoferului să plece înainte cu mașina și porni cu Pinsky încet, apropiați. Tăcerea dintre ei dură mai multă vreme. Prințul Eduard zâmbi, amintindu-și că prietenul său avea să înceapă vorbă, după obicei, asupra aceluiași subiect: Xenia.

Continuă să citești

Moromeții (22) de Marin Preda

https://blog.revistaderecenzii.com

XXII

Mama se grăbi să pregătească prânzul, și fetele, neliniștite și ele, o ajutară amândouă în tăcere. Când mămăliga fu răsturnată pe masă, se auzi zgomotul podiștei peste care trecea căruța; Paraschiv și Nilă se întorceau de la câmp.

Moromete apăru de după colțul casei și, fără să se uite la cei doi care deshămau, intră în tindă și își luă locul pe pragul lui. Se adunară apoi cu toții și începură să mănânce într-o tăcere apăsătoare. Paraschiv și Nilă înțeleseră de la ceilalți că nu e bine să turbure cu vreun cuvânt tăcerea tatălui. Toate privirile erau întoarse înăuntru: aveau toți pleoapele trase în jos ca și când un somn greu ar fi plutit peste întreaga familie.

Continuă să citești