https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Șt. O. Iosif
În tindă am intrat o clipă
Să iau cărbune pentru pipă…
Aș fi luat, desigur, focul,
Dar ea ardea, bat-o norocul !
Ardea ea, pipa, de minune…
La ce intrai atuncea? Spune !
Intrai, căci am zărit în casă
O fată… și era frumoasă !
https://blog.revistaderecenzii.com
Baladă, după Mörike
Trad. Șt. O. Iosif
Pe Dunăre ușor plutea
O barcă, doi copii în ea,
El — de o parte, ea — de alta.
Ea zice: — Dragă, spune dar,
Ce lucru vrei să-ți dau în dar?
Ea mînica și-o sufleca
Și peste apă se pleca.
Băiatul rîse și, la fel
Pe apă s-aplecă și el.
— Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună,
Tu, care ești așa de bună !
O mîndră spadă scoase ea,
De mult băiatul o dorea.
Băiatul însă-n mîni ce are?
O salbă de mărgăritare !
I-o așeză în negru-i păr,
Părea-o prințesă-n adevăr !
— Mai dă-mi un dar, frumoasă Dună.
Tu care ești așa de bună !
Copila mai încercă iară
Și scoate-un scut de-oțel afară.
Băiatul rîde aiurit,
Și-i scoate-un piepten aurit.
A treia oară ea încearcă,
Dar ah ! alunecă din barcă.
El sare după ea s-o scape,
Dar Duna-i fură între ape.
Îi pare rău de comoara ei
Și se răzbună acum pe ei.
Pustie barca se scufundă
Și soarele stă să s-ascundă,
Iar luna cînd ieși pe deal,
Iubiții morți pluteau spre mal,
El — de o parte, ea — de alta.
Sursa:
https://blog.revistaderecenzii.com
Noiembrie, cea mai frumoasă lună! Ploaia asta măruntă, generală, indiferentă, care te închide pe stradă în tine, care te distrage de la incidentele din jur și te face impermeabil, singur… Pleci de acasă cu o pipă și cu un gând și umbli ceasuri întregi prin oraș, fără să vezi pe nimeni, te lovești de oameni, de pomi, de vitrine, ca să te întorci târziu ca o navă în portul ei. E anotimpul meu, noiembrie. Luna când recitesc cărți, când răsfoiesc hârtii, când strâng note. E un fel de foame de lucru, de agitație, de începere din nou a tuturor treburilor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Timp de câteva săptămâni satele câmpiei rămaseră după aceea pustii. Căldura începea numaidecât după răsăritul soarelui, și dacă în timpul nopții se mai întâmpla ca norii să acopere cerul, acești nori dimineața se făceau nevăzuți și lăsau să se reverse din adâncurile limpezi dogoarea necontenită și grea a zilei de vară. Tocmai în această vreme, când dobitoacele scurmă țărâna căutând răcoare, ori aleargă bezmetice după umbră, viața oamenilor iese afară din sat și se mută cu totul sub soarele năprasnic al câmpiei. Căruțele încep să iasă din sat înainte ca luceafărul să fi pierit de pe cer. Oamenii se îndreaptă spre câmp întretăind izlazul pe numeroase drumuri și poteci, și pe aceste drumuri roatele pocnesc neîncetat și câmpul e străbătut de glasuri răzlețe care se cheamă între ele ori se vorbește neobișnuit de tare și de omenește unei vite care trage rău.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Trad. de Șt. O. Iosif
Într-un cătun, pe la Florii,
Venea în orice primăvară,
Cu cele dintîi ciocîrlii,
O mîndră, tainică fecioară.
https://blog.revistaderecenzii.com
Cred că nu m-am temut niciodată de oameni sau de lucruri, ci numai de semne și simboluri. Copilăria mea a fost otrăvită de al treilea plop din curtea bisericii Sfântul Petru, misterios, înalt, negru, cu umbra căzând în nopțile de vară prin fereastră, până deasupra patului meu – panglică neagră tăindu-mi în dungă cuvertura –, prezență care mă înfiora, fără să înțeleg, fără să întreb…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Afară, învățătorii și învățătoarele își strigau premianții și copiii spuneau poezii. Când veni rândul clasei a patra, fostul director se urcă pe scenă și înainte de a începe să numească pe premianți, el se opri câteva clipe în fața catedrei, dând de înțeles că are și el ceva de spus. Se făcu liniște, și unii oameni care stăteau jos, tăifăsuind încet, se ridicară în picioare și curmară șoaptele. Numai niște babe surde, uitându-se la învățător, își aduceau aminte de părinții acestuia; fostul director era chiar de-aici din sat.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Spre prânz, Moromete se satură să stea pe prispă; ieși la drum pe stănoaga podiștei. Ziua era frumoasă, deși căldura năvălea din cer asupra ei. Pe stănoaga era la umbră, deasupra salcâmi înfloriți, iar pe șoseaua curată, măturată din toate părțile de fete, treceau oameni. La a treia casă, înainte, ieșea din curte și se ducea nu se știe unde Matei al Barbului, care avea o gâlmă în gât și care din pricina asta, când vorbea, îți venea mereu să-i spui: „Tușește, mă, Matei, să-ți iasă gâlma aia din gât“.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sunt nopți când mă asemui
Cu fiul de-mpărat,
Ce străjuia sub pomul
Cu merele de aur;
Ca el veghez (când noaptea
Ce-n juru-mi s-a lăsat
Tăcută și târzie-i)
Sub pomul fermecat,
Ce poartă-al fanteziei
Neprețuit tezaur…
Sunt visurile mele
Ce noaptea îmi răsar
Mai vii decât atuncea
Când în odaie-i soare;
Și eu mă lupt cu somnul,
Gonindu-l în zadar,
Întind spre ele mâna,
Cu râvnă-adâncă, dar
Mă-nvinge-n veci stăpâna
Putere-adormitoare…
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. Șt. O. Iosif
Doi bărbați de-un ceas așteaptă
La biserică, în poartă;
Rege-i unul, gîde-i altul,
Haine roșii ambii poartă.