https://blog.revistaderecenzii.com
Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli
De vânt pe la ferești,
Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli,
Te-nfiorezi de tristele-i povești…
El povestește despre moarte foi
Pe care le gonește ca pe-un roi,
Ca pe-un convoi
De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri,
https://blog.revistaderecenzii.com
Străin pierdut, pe lume fără parte,
Răznit de-ai tăi, de tot ce-ai scump departe,
În van ai blestema și-n van ai geme :
Nu vor veni, în orele supreme,
Plîngînd încet pe nume să te cheme,
Nici să-ți închidă ochii după moarte…
https://blog.revistaderecenzii.com
Umpli iară crâng și lunci
De văpae-ncet
Și desferici azi din munci
Sufletul meu biet.
Mângâios ți-aștemi pe gând
Uitătura grea
Ca un ochi de prieten blând
Pe ursita mea.
https://blog.revistaderecenzii.com
În drum spre Moromeți, Birică se luptă din răsputeri să alunge supărarea pe care i-o pricinuise tatăl său. Acesta îi vorbise ca și când el, Birică, ar fi uitat vreo clipă felul cum trăiesc ei. Ce-a vrut să spună? Că surorile lui… Era de neînțeles! Doar știa că trebuie să se însoare cât de curând, să lase drum surorilor, știa totul, ce rost avea să-i reamintească?!…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Culori şi fum de toamnă, plâns de poet,
Apa e rece, frunzele plouă –
Vorbeşte încet, păşeşte încet,
Că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, şi mierea, şi grâul tot
Le-au strâns, pe grabă, cine-a putut…
Tuse, şi plânset visele scot,
Du-te, oriunde, frunză de lut…
https://blog.revistaderecenzii.com
1
cântul unui dadaist
care-avea dada de dor
istovea al său motor
care-avea dada de dor
ascensoru-urca un rege
liber greu lin ca fantoma
brațul drept i-l rupse-n lege
l-a trimis papei la roma
https://blog.revistaderecenzii.com
M-am dus în pădure,
Așa m-am dus eu;
Nimic să nu caut
Era gândul meu.
Și iată la umbră
O floare văd stând,
Ca ochi și ca stele
Frumos luminând.
https://blog.revistaderecenzii.com
Între prânz și seară, Birică se îmbrăcă de horă și se duse să-l întâlnească pe Nilă al lui Moromete.
Înainte de asta, însă, se petrecu acasă între el și ai lui ceva neobișnuit.
De obicei, duminica după-amiază, când se îmbrăca să se ducă în sat, aproape toată familia lua parte la plecarea lui. Nu se știe când și în ce fel se stabilise în familie că decât să iasă toți în lume și să se facă de râs că sunt rău îmbrăcați, mai bine să iasă unul, bine îmbrăcat, iar ceilalți să stea și să nu se ducă nicăieri.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Cutreieri ulițele-n rînd,
Un cîntec tainic șuierînd :
E-ntîia zi frumoasă, caldă ;
O vrabie-n nisip se scaldă
Și ciripește-atît de blînd !
Te-nviorezi și prinzi puteri
Sub vraja dulcei mîngîieri —
La umbră însă-i frig și-acuma,
Și noaptea tot mai cade bruma,
Și-n suflet tot mai plîng dureri…
https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. G. Coșbuc
Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.
În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,