https://blog.revistaderecenzii.com

În 1906 am făcut prima mea călătorie în Egipt, în împrejurările următoare: în iarna aceea, Mihail și cu mine eram amândoi portari, el de zi, eu de noapte, la „Hotel Regina“ din Constanța. O ceartă frățească, dar dureroasă, pricinuită de cheltuielile mele, ruinătoare pentru punga noastră comună, ne răci ușor. Mihail îmi spuse:

— De acum încolo, ne vom vedea fiecare de sărăcia lui. Uiți prea repede ce mizerie ne pândește, când rămânem fără un ban.

https://blog.revistaderecenzii.com

În vecinătatea Acropolei se afla, prin 1907 o stradă mărginașă a Atenei, care purta un nume ce-mi scapă. Strada asta și numele ei de atunci poate să mai existe și azi, după cum se poate foarte bine să-și fi schimbat numele sau să fi pierit cu totul.

Ceea ce-mi aduc însă aminte e că pe această stradă se găsea un restaurant cu o mică terasă, de unde privirea cădea glonț pe uimitorul templu de marmură, cocoțar pe muchea Acropolei. Și acest restaurant așa cum se întâmplă cu toate lucrurile mici dispuse în preajma celor uimitoare se numea, Dumnezeu știe de ce, „Locanda Acropoli“.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXI

Acesta stătea ca și mai înainte între Din Vasilescu și Marmoroșblanc și se uita la ceilalți cu ciudata lui pornire dușmănoasă, de neînțeles aici în poiana lui Iocan și mai ales azi când ei erau atât de bucuroși de ploaia căzută peste noapte. Încât se supărară când cineva, șoptind vecinului, făcu să afle toți ceea ce spusese Țugurlan. Aici nu era ca la cârciumă și Țugurlan vorbise urât, întocmai ca acolo.

https://blog.revistaderecenzii.com

E lunca veninoasă, când toamna e-n declin.
Cireada paşte iarbă,
Dar paşte şi venin-
Brânduşe înflorite ca cearcănele grele
Iar ochii tăi se-aseamănă cu ele:
Sânt cenuşii ca toamna ce curge peste lume.
De ochii tăi mă-nveninez anume.
Gălăgioşi copiii vin de la şcoală-acum-
Se aude muzicuţa departe nu ştiu cum.
Culeg brânduşe – mame cu multe fiici aproape, –
Iar la culoare-ntocmai ca ale tale pleoape
Ce tremură ca floarea-n dezlănţuitul vânt.

https://blog.revistaderecenzii.com

Multe nopți și zile nava’mi stă’mpânzită ;
Așteptând prielnic vânt cu dragi tovarăși,
Răbdător și blând, in voie bună
Stăm în radă.

Nerăbdarea lor era mai mare:
Îți urăm din suflet cale iute,
Drum de slavă, bunuri multe,
Colo’n lume, ele te adastă
Și’ți va fi, re’ntors în brațul nostru,
Cinste dragă.

https://blog.revistaderecenzii.com

În castelul dintre codri
Liniște-i ca în mormînt :
Nu s-a pomenit de-o vreme
Înăuntru-i rîs ori cînt.
Credincioșii casei umblă
Muți în tainica tăcere,
Rar își fac un semn ori schimbă
Șoapte-n umbră de unghere,

https://blog.revistaderecenzii.com

XX

Soarele se ridicase sus și, cu toate că trecuse destul timp, adunarea din poiana fierăriei părea mai pașnică decât oricând. Victor Bălosu trecu pe acolo și dădu bună dimineața; dar după ce se îndepărtă, Dumitru lui Nae se adresă lui Moromete în șoaptă:

— Cum e cu facultățile alea, Moromete?

https://blog.revistaderecenzii.com

Priveghiuri lungi de toamnă. În sfeșnic lumînare
Se luptă-n întuneric, tot scăpătîndu-și zarea,
Precum se luptă somnul cu jalea ce te-apasă
     În liniștea ploioasă…

https://blog.revistaderecenzii.com

Petru v[odă], domn Moldaviei, poreclit Rareș și Majă, era fiiu bastard al lui Ștefan cel Mare. După moartea lui Ștefăniță vodă, fiiu a lui Bogdan vodă, întâmplată la Hotin în 14 ianuarie 1527, Adunarea obștească se strânsese pentru numirea unui nou domn. Alegătorii erau în mare neînțelegere, pe cine să puie cap țării, căci din familia lui Ștefan cel Mare nu rămăsese nici un urmaș știut, tragerea lui Petru Rareș nefiind încă cunoscută de nimene. Ambițiile private al boierilor celor mai mari erau, dar, cu totul întărtate; fieștecare, dupre obiceiul vechi și nou, se credea vrednic și vroia să ocupe tronul Moldaviei.

https://blog.revistaderecenzii.com

XIX

— Ce e, mă, ce v-ați adunat aicea?! se miră apoi când ajunse în poiana fierăriei. Bună dimineața!

I se răspunse din câteva părți și cineva, văzându-i secerile, îi spuse să se grăbească fiindcă îi rămâne grâul pe câmp.