https://blog.revistaderecenzii.com
Lumina aurie ce cerne printre cetini,
Trecînd, ca o nălucă, în zarea din apus,
Haiducul rătăcește, cu flinta-n spate, dus :
În toată lumea largă el n-are alți prieteni
Decît copacii-n codru și nourii de sus.
https://blog.revistaderecenzii.com
Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat…
— Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?…
— Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână… în război…
— Bietul împărat Barlaboi!…
https://blog.revistaderecenzii.com
Când se despărțise de Tita lui Moromete, lui Birică numai de cântat nu-i ardea; se grăbise să se ducă acasă, să stea la masă și să plece pe urmă s-o cheme pe Polina la poartă. Se dusese acasă, dar nu putuse să mănânce și plecase devreme, nu mai avusese răbdare să aștepte până după mâncarea oamenilor.
Birică avea douăzeci și patru de ani și era în vorbă cu Polina de prin iarnă. Nu știa ce să mai creadă despre ea. I se mai întâmplase o dată să țină la o fată și nici atunci nu înțelesese pentru ce la început fetei îi plăcuse și mai pe urmă, tot așa, nu mai vrusese să iasă la poartă. Acum însă era parcă mai rău, înțelegea și mai puțin. Intrase în vorbă cu Polina la un clic, la curățat porumb, se juca inelușul. Polina nu ghicise că inelul e la Birică și cel care avea cureaua și conducea jocul îl întrebase:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară ;
Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ;
Deschid fereastra : pîcla mă îneacă.
https://blog.revistaderecenzii.com
— Treceți la masă, ori vreți să vă chem cu lăutari? strigă Catrina Moromete din pragul tindei. Ilie, unde s-au dus fetele alea? Numai tu le-ai dat nas; unde-or fi ele acuma? Sculați în sus! Paraschive, Nilă, voi n-auziți? Niculae, tu ce mai aștepți? Ai băgat nasul între picioare…
Femeia se opri deodată din vorbit și chipul i se schimonosi de spaimă. Pe alături de ea țâșni Duțulache, câinele, ieșind din tindă cu o bucată mare de ceva alb în gură, pesemne brânză. Femeia îl întrebă:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Aș vrea să fiu un biet bunic,
Adus din spate și pitic,
Să-mi mîngîi barba albă;
Să stau la foc, de somn să pic,
Visînd la vremea dalbă…
https://blog.revistaderecenzii.com
Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.
Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
doctor în drept de la Facultatea din Paris,
membru al Academiei Române,
membru al Societății geografice române. București, 1895
În mijlocul preocupațiunilor utilitare așa de multiple, cari agită lumea în acest veac de oțel și de cauciuc, e frumos să vedem pe un om găsind încă timp pentru studii mai senine, pentru cercetări științifice înalte, pentru cultivarea artelor frumoase. Aceste “nobile inutilități” au fost totdeauna un fel de strict necesariu pentru oamenii cu spirite mai ridicate.
https://blog.revistaderecenzii.com
Acolo, noaptea, se zărește
Lumină pînă dinspre zori,
Și toată casa auiește,
Acolo cîntă trei surori !