https://blog.revistaderecenzii.com/
Lăsîndu-te la vale pe șoseaua care pleacă din Slatina, avînd la dreapta zăvoaiele Oltului și la stînga șiruri de dealuri cu porumbiști, dacă gonești cu patru cai, în trei ceasuri sosești în Necule, comună mare, de trei mii de suflete, și reședință de suprefectură a plășii Dumbrăvile.
În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol cu un judecător, un ajutor și un copist cumulînd și slujba de ușier.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Doi sergenți este, credem, piesa în care talentele comandorului Ernesto Rossi găsesc cea mai bună ocazie spre a se dezvolta și a ni se pune în vedere. Pentru aceea măestul a ales această piesă la reprezentația dată în beneficiul său.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o zi, pe înserat
Ce să vezi ? Ne-am apucat,
Doi părinţi şi doi copii,
Din Cartea cu jucării,
Să minţim, să povestim
Ce-am ştiut şi ce nu ştim,
Pentru alţi copii mai mici,
Nici chiar mici detot, dar nici
https://blog.revistaderecenzii.com/
Un tip eminamente simpatic este amicul meu X… foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. Cum să nu-l cunoaștem? ÎI întâlnim așa de adesea, pretutindeni: în somptuoasele saloane de elită, în sindrofiile modeste de mahala, la Capșa, la Gambrinus, la Zdrafcu, la Jockey și Ia cafeneaua Schreiber din Lipscani, în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși — pretutindeni gata a te saluta cu toată afabilitatea și a-ți întinde cordial mâna lui, să fii mitropolit sau paracliser, general ori căprar, ministru ori comisionar de stradă, nobil, mojic, șcl.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În ziua de Crăciun treceam prin Grădina Icoanei.
Tăcere și cărări albe cotite pe dupe copaci fumurii, în spatele meu cineva își suflă zgomotos nasul. Un stol de vrăbii, speriat, se împrăștie în toate părțile. Era omul cu chief, ca la o zi mare. Un bătrîn, cu nasul roșu adus în barba lui albă. Vorbea singur. M-am dat la o parte. S-a dus bombănind: „Ei, viață grea, ani grei”… Un glas blînd. Simții că e om bun.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Domnul Mache șade la o masă în berărie și așteaptă să pice vreun amic; e vesel și are poftă de conversație. N-așteaptă mult. Peste câteva momente, iată că-i sosește unul dintre cei mai buni amici, d. Lache. D. Lache e fără chef. S-apropie și șade și el la masă. Cititorul mă va ierta că nu dau nici o indicație de ton, de acțiune și de gamă temperamentală în tot decursul dialogului – indicație atât de necesară pentru citire caldă – și va suplini însuși cu imaginația această lipsă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Altă baladă ( Cearta dintre inima și trupul lui Villon)
– Ce-aud? – Eu sunt. – Cine? – Inima ta,
Care de-un firicel abia se ține
Nu mai am vlagă, dusă-i forța mea
Când văd că ești stingher, închis în tine,
Pleoștit, bătut de soartă, ca un câine.
– De ce-i așa? – Din propria-ți folie.
– Și te privește? – Plină-s de mânie.
– Ia lasă-mă! – De ce? – Să mă gândesc.
– Când? – Când ieși-voi din copilărie.
– Mai mult nu-ți spun. – Nici că mă sinchisesc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!…
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume ―
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept…
Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis ―
Nu de oameni,
Ci de mâna ne’ntrupatelor dorinți ―
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunți!…
Ocolește-mă cu groază…
Dar oprește-te deoparte,
Să mă poți privi de-a-ntregul
Și să-mi spui ce vezi…
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deșarte
Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Roman%C8
https://blog.revistaderecenzii.com/
Soliditatea informațiilor mele. Reportajul ca gen literar. Profesor dr. Leyden. Părerea doctorului german despre România. Microbul bolii. Băile reci. A. Sa Principesa Maria. M. Sa Regele. Criza culminantă. Prințul e salvat. Convalesccnță. Un coș cu fragi. Temeri de nouă complicațiuni. Iarăși dr. Leyden. Concluziune. Bârfitorii interesați. Post-scriptum.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
— Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa?
— Păi?… eu știu că le-am făcut.
— În doi ani de când sunt aici, numai tu nu te-ai dat pe brazdă, așa?
Continuă să citești