https://blog.revistaderecenzii.com

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară ;
Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ;
Deschid fereastra : pîcla mă îneacă.

https://blog.revistaderecenzii.com

IV

— Treceți la masă, ori vreți să vă chem cu lăutari? strigă Catrina Moromete din pragul tindei. Ilie, unde s-au dus fetele alea? Numai tu le-ai dat nas; unde-or fi ele acuma? Sculați în sus! Paraschive, Nilă, voi n-auziți? Niculae, tu ce mai aștepți? Ai băgat nasul între picioare…

Femeia se opri deodată din vorbit și chipul i se schimonosi de spaimă. Pe alături de ea țâșni Duțulache, câinele, ieșind din tindă cu o bucată mare de ceva alb în gură, pesemne brânză. Femeia îl întrebă:

https://blog.revistaderecenzii.com

Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Aș vrea să fiu un biet bunic,
Adus din spate și pitic,
      Să-mi mîngîi barba albă;
Să stau la foc, de somn să pic,
      Visînd la vremea dalbă…

https://blog.revistaderecenzii.com

Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.

Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.

https://blog.revistaderecenzii.com

doctor în drept de la Facultatea din Paris,

membru al Academiei Române,

membru al Societății geografice române. București, 1895

În mijlocul preocupațiunilor utilitare așa de multiple, cari agită lumea în acest veac de oțel și de cauciuc, e frumos să vedem pe un om găsind încă timp pentru studii mai senine, pentru cercetări științifice înalte, pentru cultivarea artelor frumoase. Aceste “nobile inutilități” au fost totdeauna un fel de strict necesariu pentru oamenii cu spirite mai ridicate.

https://blog.revistaderecenzii.com

Acolo, noaptea, se zărește
Lumină pînă dinspre zori,
Și toată casa auiește,
Acolo cîntă trei surori !

https://blog.revistaderecenzii.com

III

Cele două fete ale lui Moromete ajunseseră la gârlă și începuseră să se scalde. Apa era rece, dar în timpul zilei fuseseră la muncă și a doua zi era duminică, era călușul, nu puteau sta fără să se spele.

— Ce facem, fa? zise cea mai mare, Tita, după ce intră în apă și începu să clănțăne din dinți. E rece ca gheața.

https://blog.revistaderecenzii.com

E liniște-n chilia bătrînei, și-nserează…
Sub vatră țîrîește un greier nestatornic.
Își leagănă-n perete tic-tacul vechiul ornic,
Se-ntunecă chilia și iar se luminează,
     Și-aleargă fusul spornic…

https://blog.revistaderecenzii.com

BLAGOCESTIVULUI PREALUMINATULUI, ȘI
noaă cinstitului, dulcelui, și mai marelui frate,
Ioan ANTIOH Constantin Voevod,
cu dumnăzăiasca milă, Domn,
Oblăduitoriu Țărâi moldovii,
dela al măriii sale mai mic,
și plecat frate,
Ioan Dimitrie constantin voevoda
carte de închinăciune

Astronomii, adecă a stélelor cunoscători (prea luminate cinstite, iubitul mieu frate) întru toate câte întru a ceriului trup stéle să porată, doaă numai neclătitoare, și nemutătoare a fi arată, carile una în partea ceriului diasupra, iară alta în partea ceriului dedesupt a să afla povestesc. una polus arcticus, iară alta polus antarcticus le număsc prin carile a ceriului trup, și rătunzală să învârtéște.