https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş şi omul ăsta îşi avea căscioara la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi cei doi copii ai săi. Şi pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel.
https://blog.revistaderecenzii.com/
În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre „casele pustii” și gropile de nisip.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc;
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte,
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde;
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Restriştea are multe chipuri. Felurite sunt nenorocirile pe pământ, încununând ca un curcubeu nemărginita zare, culorile lor sunt tot atât de variate, tot atât de deosebite ca ale curcubeului, şi totuşi la fel de apropiate şi contopite, încunună zarea fără margini ca un curcubeu! Cum se face că din atâta frumuseţe am scos o pildă de ceea ce e urât? Din simbolul păcii ceva asemenea suferinţei? Dar, aşa cum în morală răul e urmarea binelui, tot astfel din bucurie s-a născut durerea, fie că amintirea fericirii trecute este durerea zilei de astăzi, fie ca suferinţele clipei de faţă se obârşesc din extazele care ar fi putut fi cândva.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Când ai să fii silită să mă abandonezi,
Chiar de-ai să simţi în suflet, neîncetat, iubire,
Nici când mă vei lăsa, să nu mă întristezi
Şi nici să nu-mi vorbeşti de-a noastră despărţire!
Aş vrea chiar din ajun, când soarele-o apune,
Să sorb minutul ultim în dezmierdări prelungi,
Iar ceasul despărţirii, fatal, când va să sune,
O cupă cu otravă tu să-mi întinzi atunci.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Da, te-am deplâns – și totuși n-am urât;
Suntem, iubito, amândoi de plâns.
Pân-sufletul s-o frânge doborât,
Suntem,iubito, amândoi de plâns.
În jurul gurii-ți flutură dispreț,
Din ochii dârji mă fulgeri tot mereu
Și sânul ți se nalță prea semeț –
Și totuși ești de plâns, cum sunt și eu.
Un zvâcnet de-amar e-n gura ta
Și-n ochi în taină lacrimi ți s-au strâns,
În pieptul tău semeț e-o rană grea, –
Suntem, iubito, amândoi de plâns.
Traducere I. Cassian-Mătăsaru
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich
https://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi perdu răbdarea şi zise:
https://blog.revistaderecenzii.com/
Traducere în limba română de Vladimir Belistov
Ruinele acestea, măreţe-n alte zile,
Făceau pe vremi Crimeea un bastion slăvit;
Acuma par că-s cranii, sub care s-au pitit
Reptile verzi şi oameni cu suflet de reptile.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Duduia stă la mare,
Mâhnită de nespus.
A-nduioșat-o tare
Al soarelui apus.
Duduie, fii isteață!
Povestea-i veche doar:
De-apune-aici prin față,
Din spate răsare iar.
Traducere I. Cassian-Mătăsaru
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine