https://blog.revistaderecenzii.com
Iată o întrebare la care desigur se poate răspunde în mai multe feluri. Eu, om practic, în loc să răspund prin o formulă teoretică, prefer să arăt cum s-a născut revista noastră AVÂNTUL TINERIMII, Litere, Științe, Arte etc.
Într-o zi m-am pomenit cu următoarea circulară:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sosește iarna. Un splendid edict
îmi dau domoalele frunze
îmbrăcate în liniște și galben.
Sunt o carte de zăpadă,
o mână-ncăpătoare, o pajiște,
un cerc care așteptă,
aparțin pământului și iernii sale.
https://blog.revistaderecenzii.com
(Scena se petrece intr-un hotel din Abazzia. Sau cel puțin s-ar fi putut petrece.
O după-amiază de vară. Soare. Căldură. Plictiseală.
Mosafirul sosește cu doi copii de mină. Un hamal aduce un munte de geamantane. Toți se opresc la cabina portarului de la hotelul, îi zicem, „Panonia”. Două minute de parlamentări, apoi mosafirul pleacă cu copiii, urmați de portar, înspre interiorul hotelului, printr-un labirint de coridoare. Portarul e foarte limbut.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Sunt scriitori destui cari te fac să rîzi de operele lor; mai mari sunt aceia cari prin operele lor te fac să rîzi, și între aceștia, fără îndoială, este și Marion.
Neobosită imaginație și veselie gata totdeauna, bunătate de suflet și absolută lipsă de pretenție — iată darurile prețioase ale acestui scriitor popular, ale acestui talent remarcabil.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Într-o țară care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba
Li-ba, la-ba.
Țara unde-i bun tutunul
Avea proști unul și unul.
Bi-bo, bo-bi
Ri-bo, ro-bi.
Cine-oleacă-avea de cap
Și-l punea după dulap.
Hu-hu, bu-hu
Bu-hu, hu-hu.
Pentru că omul cel mare
Se-alegea după picioare.
I-ha, ba-ha
Ba-ha, i-ha.
Umblau solii prin norod
C-un carîmb și-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-lu.
Și cinstirea ți se da
După talpă și pingea.
Da-du, du-da
Ga-gu, gu-da.
Dar deștepții find prea mulți,
Au rămas pe drept desculți.
I-ha, pa-pa
Pa-pa, i-ha.
Am o minte vai de mine,
Și mă face de rușine.
Cio-ca, bo-ca
Bo-ca cio-ca.
Spune tu, pe ce-i cunoști
Dintre proști pe cei mai proști?
Zu-ri, zu-ra
Zu-ra, zu-ri.
După chică sau chelie?
După unghii sau simbrie?
Pa-vu, ga-vu
La-vu, la-vu.
Fincă, vezi, mai-marele
Și-ascunde picioarele.
Tra-la, la-la
La-la, la-la.
Tudor Arghezi – VERSURI – 1980
https://blog.revistaderecenzii.com
Povestea e nouă și interesantă, fiindcă e din război și fiindcă tot ce e din război e nou și interesant. Povestea e și adevărată, cel puțin așa îmi spune cel ce mi-a spus-o între un șvarț dulce și o dulceață amară. Adevărată sau neadevărată, ce are a face? O dau cum mi s-a dat…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Timpul s’a abstinut cu desăvârșire de orice reflecții sau comentarii asupra epidemiei ce bântue cabinetul Brătianu, și care a și secerat trei victime. Am stat și urmăm a sta neturburați în fața unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta țării și mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu vor trece peste cercul partidului așa zis liberal.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
sonet tradus de Ion Frunzetti
Noi doi, da-mi drept s-o spun, ramanem doi,
Chiar daca una dragostea ne face.
Asa port singur pata de noroi
Pe care s-o-mpartim nici nu mi-ar place.
https://blog.revistaderecenzii.com
Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,
Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvîrlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt,
Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn’ la pămînt.
Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram
Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam.
Așa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/dimitrie-anghel-balul-pomilor
https://blog.revistaderecenzii.com
Sublocotenentul e grav rănit într-un spital din Transilvania. E român. A trebuit să lupte împotriva sârbilor. Și-a însemnat pe apucate clipele petrecute în fața dușmanului într-un caiet cu scoarța neagră. Reporterul unui ziar, vizitând spitalul înțesat de răniți, a vorbit cu ofițerul, care i-a dat voie să publice cuprinsul carnetului. Mi se pare că sunt interesante însemnările sublocotenentului. Mai cu seamă în vremurile acestea pline de înfrigurări războinice…
Continuă să citești