https://blog.revistaderecenzii.com

Zilele acestea a apărut al treilea volum de Critice al lui Gherea. O parte însemnată din volum conține articole de critică asupra unor critice ale altor critici. Eu, cetățean al unei țări care se află într-o situație destul de critică în privința producerilor și prea productivă în privința criticelor, simț firește sațiul pentru cele din urmă, cu atit mai mult cu cît mi-e sete de cele dîntîi; așa că nu mi-ar putea da prin cap să încerc a face și eu vreo critică asupra volumului de Critice al lui Gherea. Mai Ia urmă, la ce bun atîta încunjur? Nu mă pricep la critică și de aceea nici nu o fac; mi s-a părut totdeauna că un om nu trebuie să încerce decît ce poate face. M-aș mărgini dar a spune că volumul Iui Gherea a apărut; autorul are prea puțină nevoie de reclamă din partea mea sau a altuia, cu atît mai puțină cu cît, în publicitatea noastră serioasă, o lucrare intelectuală nu este o afacere. Dar sunt dator a spune cîteva -cuvinte despre volumul pe care bunul meu amic Gherea mi 1-a trimes cu următorul autograf: „Iubitului meu adversar politic și literar, Garagiale.” Autograful acesta, cu toată oroarea ce am de critică, mă silește să-i fac măcar cîteva comentarii. Voi căuta să fiu scurt.

https://blog.revistaderecenzii.com

— Apropo, domnilor, ne zise într-o seară locotenentul Alexa Candale, dacă e vorba de ordonanțe, dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare care pe vremea aceea, acu-s șase… da, tocmai șase ani, făcuse mare vâlvă-n țară…

Pe atunci făceam serviciu în G… un orășel așa și așa, destul de plăcut și de vesel. Aveam un colonel cumsecade, camarazi cheflii, și astfel, deocamdată, eram mulțumit cu soarta. Din întâmplare, însă —firește, era o femeie la mijloc — mă învrăjbii cu un pârlit de domnișor: martori, duel, îi rătezai o ureche și, din pricina asta, fui permutat de urgență la B… Suflam foc de necaz, dar n-aveam ce face: ordinu-i ordin, trebuia să plec numaidecât. Îmi luai calabalâcul de-a umăr, mă urcai în cel dintâi tren, și p-aci ți-e drumul spre noua garnizoană.

https://blog.revistaderecenzii.com

Te salut, cu bucurie
Pe acest pământ străin
Unde nimenea nu știe
De-s voios sau de suspin

https://blog.revistaderecenzii.com

Eram ș-așa indispus de neodihnă. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon de clasa a doua, înghesuit de o companie veselă de bucureșteni care se-ntorceau de la expoziție – un potop de impresii și amintiri… Mă despărțisem de ei de dimineață, ș-acu pe-nserate intram în orășelul meu natal, unde nu mai fusesem de copil… Trebuie să mărturisesc că n-am simțit „acele palpitări”, care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii și altele n-au manifestat față cu „vechiul lor prieten” vreo deosebită emoție. De la gară trec prin niște uliți triste: miroase a scăpătare și părăginire. Asta mă indispune și mai mult. Să plec cu trăsura ‘nainte, pe-ntuneric și pe un drum necunoscut? Nu! mai bine să rămân aici o noapte; am nevoie de repaos; să dorm fără clătinătură, fluiere, clopote și mai ales fără impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trăsura pe a doua zi la patru și trag la „Grand Hôtel Victoria Română” în centrul orașului.

https://blog.revistaderecenzii.com

Liniște sumbră a copilăriei. Sub frasini înverziți
Paște blândețea privirii albăstrii; calm de aur.
Mireasma viorelelor desfată o-ntunecime; spice legănătoare
În seară, semințele și umbrele de aur ale melancoliei.
Dulgherul cioplește grinzi; în valea crepusculară
Macină moara; pri aluniș se boltește o gură de purpură,
Roșu viril aplecat peste apa tăcută.
Lină e toamna, duhul pădurii; norul de aur
Urmează făptura-nsinguratului, umbra neagră a nepotului.
Declin în odaia de piatră; sub bătrâni chiparoși
S-au strâns în izvor înfățișările de noapte ale lacrimilor;
Ochi de aur al începutului, sumbră răbdare-a sfârșitului.

https://blog.revistaderecenzii.com

În miercurea aceea de iunie am fost abătut, fără niciun motiv, toată ziua. Mă deșteptasem de dimineață cu o neliniște vagă în suflet și cu un simțământ de apăsare plumburie. Pe urmă, din când în când, aveam senzația că o mână imaterială îmi strânge inima ca într-un clește, rărindu-i și încetinindu-i palpitațiile, până aproape să le oprească. Atunci, apoi, mă cuprindea o spaimă mare și mi se părea că o primejdie se pregătea undeva să se năpustească asupră-mi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Două zile întregi, 10 și 11 mai, vechea noastră cunoștință, d. Marius Chicoș Rostogan, pedagogul absolut, a urmărit cu cel mai viu interes, pas cu pas, pe elevii liceului „Traian” de la Severin, cari au fost aceea ce se numește le clou (cuiul) cu ocazia festivităților naționale în anul acesta.

Prin multe emoțiuni a trecut ziua eminentul pedagog, și ceea ce vedea ziua nu-l lăsa să doarmă noaptea. Acel cui al sărbătorilor regale i-a rămas la inimă.

https://blog.revistaderecenzii.com

O mie de neamuri te-au strâns cu zăbavă,
Trecâdu-te tainic prin somn tuturor,
Cules, pe-nserate, de cugetul lor,
Prin pomii nădejdii cu frunza bolnavă.

O sută de veacuri, cusute-n cotoare,
Aduc mărturie și semn cunoscut
Că oameni în vremuri, aleși, te-au văzut
Întreg, în odăjdii de brumă și soare.

https://blog.revistaderecenzii.com

— Gaz!… Hai gaz!… Am sosit cu gaz! mormăi Șulăm intrând, cu cobilița pe umăr, în curtea avocatului Miliță Dogaru.

Portița de fier se închise singură în urma lui. Duzii bătrâni, străjerii porții, își întindeau umbrele pe prundișul curat, care scârțâia umed subt bocancii scorojiți. În mijlocul curții, casa veche, văruită de curând și cu coperișul de tinichea nouă, se scălda încă somnoroasă în bătaia Soarelui de dimineață, sclipind și scânteind raze albe în toate geamurile… Șulăm ocoli cu băgare de seamă treptele de piatră și se îndreptă spre fund, până la ușa bucătăriei, unde, lăsându-și jos bidoanele pline și așezându-le binișor, ca să nu se răstoarne, repetă mai dulce și trăgănat:

https://blog.revistaderecenzii.com

În aer e lene… Amiază de vară.
E pâclă greoaie de plină Sahară.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale,
Ce scuipă de turbă și sânge și bale,
Ahmet stă-ntre două geloase neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste!
Biulbiul este blondă, Fatme este brună;
O patimă oarbă și alta nebună.
Ahmet simte bine că fierbe în ele
O ură cumplită, o ură de-acele