https://blog.revistaderecenzii.com

Spre seară, așa când se împreună ziua cu noaptea, Codrea obișnuiește să se așeze pe pragul tinzii, să-și vâre luleaua de lut roșcat între măsele și să se certe cu baba.

— Hm… Măă… Ce știi tu și cu feciorii tăi?… Voi toți împreună nu faceți cât o ceapă degerată…

Baba îi cunoaște năravul și nu prea îl ia în seamă. Sprintenă ca o fată mare, cu zbârciturile obrajilor rumenite de bujală, se învârtește pe lângă vatră, dă încoace, dă încolo, și-n cele din urmă răstoarnă pe crupător o mămăligă aburoasă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cosmin așteaptă pe doi prieteni. E singur, la o masa rotundă, în grădina „Costandin”. Cu capul rezemat în mâna dreaptă, privește fără a clipi. Nici „băieții” care gonesc cu farfurii, sticle și pahare, nici mulțimea zgomotoasă și lacomă nu-i tulbură privirea melancolică.

În grădină se aud, din toate părțile, strigătele obișnuite: „Băiete, o baterie!”, „O idee!”, „La moment!”, „Un patrician!”, „Gaata!”, „Pârjoala, Mitică!”, „A sosit!”, „Un taifas, la a cincea!”, „Soseș-teee… pe telegraf!” Peste zarva aceasta piruie naiul lui Dinicu. Maistrul muscalagiu cântă Ciocârlia, o scăpărare uimitoare de sunete.

https://blog.revistaderecenzii.com

Foarte rău a făcut d- Pawlowsky, recunosc și eu; dar oricât aș recunoaște-o, iarăși nu mă pot mulțumi să o constat numai. Cazul d-lui Pawlowsky este grav; merită prin urmare o dezbatere mai aprofundată.

Să procedăm metodic.

https://blog.revistaderecenzii.com

VASILE ȘTEFĂNESCU1818-1891

L-am văzut acum două luni. Slab, galben, cu răsuflarea grea, abia proptindu-se în picioarele umflate de un reumatism vechi; dar sub sprîncenele stufoase licărea încă o privire pătrunzătoare și sinceră, iar în cuvintele lui tresărea un suflet senin și demn, în care se rezuma o viață întreagă de paciență, de muncă și de onestitate. „Mai am puțin, iubite”, îmi zise nenea Ștefănescu după ce mă însărcină să chem pe un coleg al lui pentru a-l povățui la facerea testamentului; dar, observînd emoțiunea mută a vechiului său școlar, începu să rîză și adăogă, privindu-mă drept în ochi: „Nu, nu-mi pare rău că mor; munca mi-a ușurat viața, conștiința-mi ușurează moartea”.

https://blog.revistaderecenzii.com

Junele Mișu Guvidi dă examenul de clasa VII… Trei profesori infami îl persecută. Mișu cade la trei obiecte: la Matematice, la Istorie și la Morală.

Junele Mișu declară mamiții că e hotărât a se sinucide.

https://blog.revistaderecenzii.com

CREION

Fă-te, suflete, copil
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri,
Ca să poți să te mai bucuri.

https://blog.revistaderecenzii.com

lui George Oprescu

Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-și fluieră impertinența prin trei supape ofticoase
Și urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harpă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Și vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Și chiparoase.

https://blog.revistaderecenzii.com

Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe „mama-gaia”. Fetele începuseră „de-a ulciorul”. — Cum dai ulciorul?
— Cum îl vezi,cu ochii verzi,ș-o lingură de păsat,să nu zacă de vărsat.

Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură.

https://blog.revistaderecenzii.com

Era odată, la marginea unui drum umblat, o fântână, și lângă fântână ședea jos o babă, ghemuită pe niște zdrențe de cergă, și morfolea-n gingii un crâmpei de covrig muiat într-o năstrapă cu apă rece. Când vedea drumeț, or pe jos, or călare, or cu carul, lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tânguios numai din vârful limbii: „Faceți-vă milă și pomană, măiculiță, de o biată păcătoasă fără putere!” Dacă-i da cineva ceva, zicea baba: „Bogdaproste, măiculiță! Dumnezeu drăguțul să primească!… de unde dai să sporească și să izvorească!” Rar se-ntâmplă creștin drumeț să treacă pe lângă așa bătrână nevoiașă și să nu se-ndure măcar cu ce, după potriva lui; dacă nu o lescaie, măcar o fărâmă de pâine; dacă nici atâta, barem o vorbă bună. Când îi zicea vreunul: „Crede, bătrânico, altădată!” ea răspundea: „Crez, măiculiță, crez… să ne crează Dumnezeu pe toți, drăguțul!” Pe urmă își muia covrigu-n năstrapă și s-apuca iar de morfolit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iar pașii tăi, fii ai tăcerii,
Ce în sfințenie-i strămuți,
Spre patul meu supus vegherii
Se apropie înghețați și muți.

Ființă pură, umbră sfântă,
Ce dulci sunt pașii tăi gândiți!
Tot darul ce-l presimt și-mi cântă
Cu acești desculți soli mi-l trimiți.