https://blog.revistaderecenzii.com/
„…dară ceilalți lăcuitori, ce au fost mai înainte, unde sunt? Cari nici se mai știu, nici se mai pomenesc, nici măcar cevași dintr-aceia se mai numesc, sau ce limbă va fi avut cine mai știe? Și de va fi fost rămas cinevași, încă atâta s-au amestecat în cei mai de pre urmă lăcuitori, cât îngropați de tot sânt, de nu se mai vede nimic de dânșii nicăiri!”Spătarul N. Milescu
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Arborii-nfloriți răsună,
Cîntă cuiburile-n slavă…
Cine-i oare capelmaistrul
În orchestra din dumbravă ?
Pițigoiul care-ntr-una
Dă din cap cu-atîta fală ?
Ori pedantul cuc ce-și strigă
Numele fără greșeală ?
Este oare cocostîrcul,
Care, tacticos la pasuri,
Calcă-nfipt pe lungi picioare,
În acest concert de glasuri ?
Nu ! În inimă-mi trăiește
Cela ce conduce corul…
Tainic simt cum bate tactul,
Și socot că e amorul.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-arborii-nfloriti-rasuna-poezie-id-10253/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Odinioară, pre vremea de demult, era într-o cetate grecească, numită Teba, o femeie de viță domnească, pe care o chema Niobe. Ea avea mulți feciori și multe fete și așa tare se mîndrea cu frumusețea lor, încît i se părea că în toată țara, ba nici chiar în toată lumea, nu se mai află alți copii frumoși ca ai ei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Să nu m-alungi, chiar de mi-a stins
Pojarul al tău vin.
Mai ține-mă un sfert de an –
Voi fi atunci prea plin.
Prietenă-mi vei fi atunci,
Iubito, negreșit:
Prietenia începe când
Iubirea s-a sfârșit.
Traducere Petre Solomon
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-angelica-poezie-id-12511/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Masă mare era întinsă în palatele din Feres, căci domnitorul de acolo își adusese acasă ca mireasă pe frumoasa Alcesta, cea mai gingașă dintre fetele lui Pelias. Cântăreții sărbau măririle casei domnești din Feres și, povestind izbânzile lui Admet, spuneau cum, prin ajutorul lui Apolon cel cu mândre plete, acest voinic înhămase alături, la carul său, un leu și un mistreț și cu astfel de telegari intrase în cetatea Iolcos, ca să îndeplinească dorința lui Pelias, carele dase pretutindeni de știre că va mărita pe fiică-sa numai după acela ce într-astfel se va arăta dinaintea lui.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am stat de vorba-n coltul strazii
Aproape-un ceas si jumatate;
De stransa noastra legatura
Ne-am spus cuvinte-nflacarate.
Ce mare e iubirea noastra,
Ne-am spus-o pentru-a mia oara –
Am stat de vorba-n coltul strazii
Si nu vedem cum timpul zboara.
Zeita hatra a-ntamplarii,
Vioaie si voioasa fata,
Trecu privind la noi ironic
Si chipul ei pieri indata.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-am-stat-de-vorba-n-coltul-strazii-poezie-id-8197/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe malul Kefisului, zâna Echo văzu pe frumosul Narcis și îndată se prinse a-l iubi. Dar lui Narcis puțin îi păsa de dorul fecioarei de la munte; căci el ducea dorul surorei sale, pe care i-o răpise Hermes, și o dusese în negrul pământ, dincolo de tristele ape ale Stixului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Tot pe vremurile-acelea, în hotar cu sciții, se-tindea țara tracilor către miazăzi și apus, până-n stâncile Balcanilor -muntele Hemus, cum îi ziceau pe atunci — pragul strălucitului regat al Macedoniei. Popor mare și vrednic în războaie erau tracii, dar desfăcut în neamuri multe, și la prea mulți stăpâni împărțit.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Traducere de Ștefan Octavian Iosif
Ibovnica dacă te-a amăgit,
Tu caută alta să-ți placă; –
Ori lasă mai bine orașul iubit,
Ia-ți traista în spate și pleacă.
Un lac lin, albastru, găsi-vei ușor,
Și sălcii sălbatice, triste.
Acolo-ți vei plînge îngustul tău dor,
Durerile mici, egoiste.
Ci dacă te urci la munți, cu păduri
Durerea-ți va fi mai ușoară;
Pe stîncile sure vezi numai vulturi
Și țipătul lor te-nfioară.
Acolo devii tu însuți vultur,
Renaști din senin ș-o să-ți pară
Că lumea-i a ta, cînd cauți în jur,
Și nici n-ai pierdut vro comoară !
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-consilii-poezie-id-28021/