https://blog.revistaderecenzii.com

 Un om poznaş au fost schimbat

                        Vro trei femei cu cununii,

                        Fiind tustrele încă vii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ilie Ghinea iese pe poartă cu piciorul stâng…

„Superbă vreme de plimbare, își zice căscând. Dogoreala e pe sfârșite, începe să fie răcoare… nu se poate mai frumoasă!..

Se uită pe stradă în sus și-n jos foarte mulțumit, își netezește gulerul hainei, mângăie cu privirea vârfurile ghetelor care lucesc ca doi ochi de țigancă, apoi scoate o țigară și o aprinde gândindu-se:

https://blog.revistaderecenzii.com

Într-o noapte-ndurerată
stam cu fruntea-ngândurată
Peste vechi hrisoave, scrise
de-nțelepți uitați acum.
Și, cum stam în aromeală,
mi-a părut c-aud pe sală
O ușoara ciocăneală
dinspre poarta de la drum,
Musafir, desigur, care
bate- poarta de la drum.
Asta-i tot, — o știu acum.

https://blog.revistaderecenzii.com

Poate să fi avut vreo douăzeci și opt de ani, dar părea mult mai bătrână. Avea niște ochi mici și arși, scufundați în orbite și ascunși sub o broboană de lacrămi, și o gură mare, cu buzele supte și învinețite, cari totdeauna tremurau, gata parcă ori să râdă, ori să plângă.

Trăia așa de pe o zi pe alta, robotind pe unde putea, adăpostindu-se pe unde apuca. Era lucrătoare harnică para focului și zorea cât șapte pentru nimica toată, dar nu putea sta într-un loc cum nu stă apa. Cutreiera, cu pași scurți și grăbiți, toate satele de prinprejur și nu se oprea nicăiri mai mult de o săptămână. Venea la anume răstimpuri, ca și cum vin posturile sau sărbătorile cele mari, și-apoi iar se depărta repede, fără veste, ca o nălucă posomorită.

https://blog.revistaderecenzii.com

I-am dat drumul de la moarte
Și, mă rog, priviți la el –
Fluture-ușurel la fizic,
La moral mai ușurel!

Stă… Nu pleacă… Cum să plece?
S-a zbătut, e șifonat:
Cum să ias-un june-n lume
Negătit, nepieptănat?

https://blog.revistaderecenzii.com

Domnul, patruzeci și nouă de ani; cărunt ca oaia; copist la „Creditul viticol”; vine de la biurou; a băut pe drum o țuică și e melancolic și gânditor.

Cucoana, cincizeci și doi de ani; idem ca oaia, dar își vopsește părul; menajeră celebră în mahala; se gândește la măritișul fetei.

Domnul: Ești singură?

https://blog.revistaderecenzii.com

Suntem în anul grației 3.874…

Cum se poate ?…

– Mă rog, mă iartă, amabile cititor. Dă-mi voie a te ruga să nu mă-ntrerupi până la fine. Îmi promiți că mă vei lăsa să termin ceea ce d-abia am început ? Comptez pe promisiunea d-tale. Rencep dar.

Suntem în anul grației 3.874; ne aflăm în cetatea Tâmpitopole, locuită de Sinecorzi, ciudate ființe bipezi, cărora le lipsește partea stângă a toracelui cu toate ale ei. Sinecorzii sunt un trib de Chinezi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Stă soarele-ncins după-amiaza solemn.
Lin zumzetu-albinelor piere.
Surori în grădină șoptesc. În tăcere
Băiatul ascultă-n cămara de lemn,

https://blog.revistaderecenzii.com

Te-ai oprit într-un cais.
Pasăre, cin’ te-a trimis ?

Te-ai mutat din dud în dud.
Cîntă, hai, să te aud.

https://blog.revistaderecenzii.com

Popa Grozea stă în poartă și-și smulge barba. Din când în când, aruncă priviri dușmănoase spre casa de peste drum și bate din buze, parcă s-ar certa cu cineva. Se mută mereu de pe un picior pe celălalt și-și tremură genunchele. Trecătorii se descopăr înaintea lui și se reped să-i sărute mâna dreaptă, pe care o proptește pe burtă; mâna părintelui e noduroasă, groasă și moale, ca și când ar fi căptușită cu untură. Babele, după ce îi sărută mâna, îi pupă și poala anteriului, ca să vadă sfinția-sa cât sunt de cucernice. Sfinția-sa însă nu le vede, fiindcă e furios, iar când e furios, nici nu vede, nici nu aude.