https://blog.revistaderecenzii.com/
În ziua de Crăciun treceam prin Grădina Icoanei.
Tăcere și cărări albe cotite pe dupe copaci fumurii, în spatele meu cineva își suflă zgomotos nasul. Un stol de vrăbii, speriat, se împrăștie în toate părțile. Era omul cu chief, ca la o zi mare. Un bătrîn, cu nasul roșu adus în barba lui albă. Vorbea singur. M-am dat la o parte. S-a dus bombănind: „Ei, viață grea, ani grei”… Un glas blînd. Simții că e om bun.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Răutatea lui Adramelech s-a trezit, locuitor al iadului:
Infernul, se scufundă mai adânc, Adramelech s-nfurie,
Minunează-te, tu Satană, disperară, Rege al Iadului,
Numai Adramelech rămâne mare – descopăr marile
Proiecte și gândurile mele ce Olimpu-l guvernează,
Ce-ntemnu-i gângăvește, cum se vor holba cei slabi,
Satana va privi de se sus pe tron cu invidioasă mândrie,
Tu Iehova vei privi în curând furia-mi judecătoare –
Acest Israel al tău nu va zdrobi răzbunarea tunetului,
O, spiritul e plecat – pierdute-s puternicele forțe.
Așa grăi el – și se întoarse mânios în iad.
Mândria lui vicleană adunase toate înfățișările,
Toate ororile morții din jurul lui, în jurul regentului său,
Pentru a se arăta spiritelor în groaza-i deplină.
Și așa intră el, fantomele tremurânde
Deschiseră larg scârțâindele porți, de uimire
Văzură cumplita-i furie, cu mânie-nfocată,
Cum numai rar se-nfurie Satana,
Acoperind rangurile infernale…
traducere Christian W. Schenk
Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich-holderlin-adramelech-poezie-id-43087/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o pădure nemărginită.
Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o pornea, şontâc-şontâc, în pădure. Acolo, in padure, se apuca sa faca o mulţime de treburi, cum nu te-ai fi aşteptat de la o femeie pe care o gârboviseră anii: aduna iarba pentru gâşte, culegea poame sălbatice şi, încărcată cu toată această povară, o pornea incetisor spre casă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Pornim. Malurile drepte și uscate fug îndărăt. O pulbere măruntă de aur plutește sub cerul albastru în zariștea-necată de soare. Departe, la răsărit, dealurile goale, rumene ale Măcinului par aprinse. Un val de pământ, așternut de-a curmezișul înaintea noastră, ascunde vederea Galaților. Din stânga, despicând malul plecat și gol, intră liniștit bogatul Siret, mănunchiul puternic în care se împreună toate apele curgătoare ale Moldovii. Nici unul din râurile cari străbat țara noastră nu soarbe atâția afluenți în undele lui. Privit pe hartă, Siretul pare-un copac uriaș, culcat de-a lungul Moldovii, cu rădăcina-n Dunăre și cu crengile rășchirate, înfipte prin crăpăturile munților. Cărăuș neobosit, el aduce corăbiilor catarguri și umple schelele Dunării de avuțiile codrilor depărtați. Zi și noapte răsună vara frumoasele-i văi de doinele plutașilor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Tatăl meu a pribegit peste Gothard,
Acolo unde râuri o iau
Spre Etruria pe-alături,
Și pe drumul cel drept
Peste zăpadă
Către Olimpos și Hemos,
Acolo unde muntele Athos și-așterne umbra
Spre peșteri din Lemnos.
Dintru începuturi sunt însă
Veniți părinții
Din păduri de pe Indus
Tare mirositoare.
Străbunul însă
A zburat peste mare
Ager la gând, și s-a minunat
Fruntea de aur a domnitorului
De tainele apei,
Când norii roș abureau
Peste corăbii și dobitoacele mute
Privind unul la altul
Gândeau la hrană. Însă
Munții încă în liniște stau.
Unde să ne fie popasul?
Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich-holderlin-vulturul-poezie-id-23003/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ca hogea Nastratin isteţ la minte
Şi mucalit, poznaş precum Păcală,
Din orice vorbă el făcea zicală,
Trăgea, din orice fapt, învăţăminte.
În luminiţa de opaiţ, cu migală
Scria şi dăscălea pe-un blid de linte.
Sărac şi singur, cine să-l alinte ?
Învins, ursita şi-o purta cu fală.
I-au terfelit obrazul trei neveste …
Sărmanul, ajunsese de poveste !
Dar îndura cu inima bărbată,
« Te-a înjurat, în dos, un nu-ştiu-care ! »
« Ei şi ? răspunse gurilor flecare –
În lipsa mea, putea să mă şi bată ! »
Sursa: https://poetii-nostri.ro/victor-eftimiu-anton-pann-poezie-id-3227/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev?
Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De la Vârciorova malurile se pleacă și se netezesc. Întinse ogoare de porumb înverzesc zariștea. Linia ferată tivește drept, ca un chenar regulat, marginea apei până la Turnu-Severin, care s-arată-n asfințitul soarelui ca-ntr-un decor de teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. De departe s-aud bocănind în șantiere ciocanele de fier. Pe mal, la schelă, furnică mulțimea, ca la bâlci.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată un tăietor de lemne tare nevoiaş, şi tăietorul ăsta trăia cu nevasta şi cele trei fetiţe ale lor într-un bordei, la marginea unui codru unde arareori călca picior de om. Şi într-o dimineaţă, înainte de-a pleca la lucru, ca de obicei, tăietorul îi spuse nevestei:
https://blog.revistaderecenzii.com/
Acolo unde soarele este mai strălucit ca pretutindeni și cerul, noaptea, ca apele adînci și limpezi, dăparte-dăparte, într-un loc cu ape vii și cu maluri acoperite de trandafiri și chiparoși, trăia un orb, bătrîn și fericit. Și-l cunoștea și-l iubea o lume toată de lopătari și negustori.
Continuă să citești