https://blog.revistaderecenzii.com/

Au fost odata doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume, şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti.

        Şi cum trecuse vreme, nu glumă, şi nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l poreclisera Prostilă, plecă în căutarea lor. Dar când dădu în sfârşit de fraţii săi, aceştia începură să-şi bată joc de dânsul:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Duh de bucurie !
Pasăre nu ești
Inima-ți zglobie
Cântece cerești
Răspândește, simple și firești.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe drumul ce duce către cetatea Neamțului, pe la sfârșitul lui septembrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștii: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era o după−amiază, spre sfârșitul
Lui iunie, de-a pururi însoritul,
Când vântul strânge argintii nori
În cete mari, de munți rătăciri
Și când, în urma lor, ca veșnicia
Se-ntinde, feciorelnică, tăria.
Se bucura tot ce trăia sub soare –
Și râul, și mănoasele ogoare.
Și trestia, și salcia pletoasă,
Și arborii înalți, cu frunză deasă.

Era o iarnă grea, când fără viață
Sunt paserile-n codri, când înghiață
Și peștii-n ape, când sub ghețuri iazul,
Cu mâl afund, își simte rece-obrazul,
Ca un pământ pietros – iar bogtașii
Se strâng lângă cămin, cu copilașii,
Și tot li-e frig. Dar vai de-acei moșnegi
Flămânzi și goi, ca niște câini pribegi!

1820
(postumă)
Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/percy-bysshe-shelley-vara-si-iarna-poezie-id-13008/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Conu Iorgu Răutu a crescut și a trăit în condițiuni caracteristice pentru toată boierimea moldovenească a Basarabiei din prima jumătate a veacului trecut, prinsă din copilărie de vârtejul istoric care o despărțise de Moldova.

În lipsa de școli din primele decenii după anexare, i-a fost dat să învețe puțină carte numai de la un dascăl, care nici el mai departe de Sfânta Scriptură și slove chirilice n-ajunsese în învățătură.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată o femeie şi femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru că avea un singur ochi şi era aşezat ochiul acesta tocmai în mijlocul frunţii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru că avea doi ochi, iar pe cea mai mică, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind aşezat tot în mijlocul frunţii. Şi fiindcă Doi-ochi nu se deosebea la înfăţişare de ceilalţi oameni, surorile şi maică-sa nu o puteau suferi şi mereu o ocărau:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cumplita umbră a unei nevăzute
Puteri, plutește printre noi. Ne pare
Că bântuie cu-aripile-i ușoare
A noastră lume – vânturi neștiute
Cutreerând din floare-n floare, mute
Ca razele de lună după munți.
Spre inimile noastre-și face punți,
Cu armonii și colorit de seară,
Ca negurile pe sub cer întinse
Ca amintirea unei muzici stinse,
Sau ca un lucru cu atât mai drag
Cu cât nu-i taina-i dată în vileag.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o pădure nemărginită.

        Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o pornea, şontâc-şontâc, în pădure. Acolo, in padure, se apuca sa faca o mulţime de treburi, cum nu te-ai fi aşteptat de la o femeie pe care o gârboviseră anii: aduna iarba pentru gâşte, culegea poame sălbatice şi, încărcată cu toată această povară, o pornea incetisor spre casă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Început de octombrie 186…

Zi caldă și luminoasă.

Iorgu Răutu, ieșit nici el nu mai știa pentru a câtea oară în cerdac, se coborî vreo două trepte pe scară, apoi se urcă din nou și se opri o clipă, cuprins de o nedeslușită tristeță și parcă răpit de peisagiul familiar ce se așternea la picioarele lui.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Spune-mi, lăsându-ţi lenea, povara de oştean
Purtat-ai vreodată? Gonit-ai pre vrăjmaşi?
Asigurat-ai ţara lăţind a ei putere?
La masa judecăţii uitat-ai părtinirea?
Norodul uşurat-ai de dări, de asupriri?
Sporit-ai cu-al tău merit al statului venit?
Cu pilda ta-ndemnat-ai pre oameni la virtute,
Stârpind prin sfaturi bune năravurile rele?
Ştii a-ţi păstra curate şi cugetul, şi mâna?
Nu-ţi sunt supărătoare a celor săraci lacrimi?
De eşti drept, nezavistnic, îndurător şi blând,
De crezi că e ca tine fieştecare om,
Atunci cu bună seamă poţi zice că eşti nobil,
Poţi crede că cu Ector şi cu Ahil eşti rudă;
Cezar şi Alexandru şi toţi bărbaţii mari
Că-ţi sunt strămoşi socoate-i de-ţi plac şi de-i voieşti.
Dar nu te foloseşte de-ai fi chiar fiu de rigă
Când n-ai întru năravuri d-un câine osebire!“

Sursa: https://www.globalinfo.ro/z/vasile_alecsandri_satire_alte_poetice_compuneri_de_printul_antioh.htm