https://blog.revistaderecenzii.com/

Bătrânul pădurar visează parcă,
Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Așa am fost eu: să scriu tot ce-mi trece prin minte și să nu spui nimic oamenilor.

Oamenii sunt teribili. Privire grea și vorbă cu atâtea înțelesuri… Nu pumnul, ci ochii omului mă sperie; prin ei, ca prin niște lunete, văd ce se petrece în adâncimea unei tăceri viclene.

Da, sunt nesuferite aceste supape de lumină. Mi-e cu neputință să privesc în ele fără să mă cutremur.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Luna subţire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un ţesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Spune-mi care mamă-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de pasări,
Zarzării au zis de zarzări,
Peștișorii, de peștoaică,
Ursuleții, de ursoaică,
Șerpișorii, de șerpoaica,
Tigrișorii, de tigroaică,
Mânjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nucă,
Cucii toți au zis de cucă,
Toți pisoii, de pisică,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mamă e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!

Sursa: https://poeziipentruviata.ro/2017/01/27/cea-mai-scumpa-de-pe-lume-nichita-stanescu/

https://blog.revistaderecenzii.com/

N-am mai trecut de mult prin sat și-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Și c-ai albit, mămucă, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu știu cum să cred atâtea vești,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinerești.

Sursa: https://www.rotalianul.com/poezia-zilei-mama-nicolae-labis/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Erau odată într-un sat doi frați, și amândoi erau însurați. Cel mai mare era harnic, grijuliu și chiabur, pentru că unde punea el mâna punea și Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc și norocul de dânsul, căci era leneș, nechitit la minte și nechibzuit la trebi; ș-apoi mai avea și o mulțime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare și bună la inimă, iar a celui bogat era pestriță la mațe și foarte zgârcită. Vorba veche: „Tot un bou ș-o belea”. Fratele cel sărac – sărac să fie de păcate! – tot avea și el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalți de trup, țepoși la coarne, amândoi cudalbi, țintați în frunte, ciolănoși și groși, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieșit cu dânșii în lume și de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, țăpoi, greblă și câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Și când avea trebuință de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alții, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său. Ea zicea adeseori:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Acest pod calm cu porumbei cuminte
Palpită între pini, între morminte;
Amiaza dreaptă țese-aci-n scântei
Marea, mereu din-nou-pornita mare!
După-o gândire, ce răsplată mare
Să-ți pierzi privirea-n liniște de zei!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ce nu-mi dă Dumnezeu mie
Un glas tare, sunător,
Ca să cânt, o, Românie,
Al tău falnic viitor!