https://blog.revistaderecenzii.com/

Cheia ce mi-ai dat aseară ―
Cheia de la poarta verde ―
Am pierdut-o chiar aseară!…
Dar ce cheie nu se pierde?
Cheia ce mi-ai dat aseară
Mi-a căzut din turn,
Pe scară,
Și căzând, mi-a stins lumina.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată ca niciodată, a fost un împărat care avea mai multe fete şi toate erau frumoase ca nişte zâne. Dar cea mai mică era atât de frumoasă, că până şi soarele, care văzuse atâtea, se oprea în loc, uitându-se la dânsa şi minunându-se de atâta frumuseţe.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Capitolul II
(fragmente) *

Dar iată, de prăpăd sătulă,
De-al ei nelegiuit popas,
Neva în matcă-ncet s-a tras;
Îmbucurată de-așa hulă
Și răzvrătire, lebăda
Nepăsătoare prada sa.
Ca un tâlhar ce plin de ură
Cu ceata-i într-un sat intrând,
Doboară, sparge, taie, fură;
Batjocuri, vaiet, plans, tortură.
Scrâșnire, larmă!…Și curând,
Înreuiați de prada grasă,
Temându-se de urmăriri,
Trudiți de-așa nelegiuiri,
Tâlharii se grăbesc spre casă,
Pierzând pe drum de prea mult zor
Câte ceva din prada lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Sunt în lume amatori de fel de fel de colecțiuni curioase — și multe am văzut, de valori incalculabile.

În clasele primare, odinioară, cunoșteam un băiat care avea o colecție de peste cinci mii de nasturi; mai târziu, am admirat la un tânăr zeci de albumuri pline de fotografii de femei frumoase; apoi, la un bărbat, două colecțiuni: una, de cărți poștale ilustrate, și alta, de cărți de citit, strânse încet-încet, de pe la prieteni uituci, unele neilustrate.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcitor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își cheltuia c-o dărnicie de nabab resursele unei elocințe fără precedent în marea familie intelectuală a contemporanilor. Nici chiar Titu Maiorescu, a cărui dialectică era strălucită, n-a putut să-l înfrângă în discuțiile animate de la Convorbirile literare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

O, criticul meu rumen, glumeţ cu pântec mare,
Tu, care timp de-un secol să râzi ai fi în stare
De galeşa mea muză, hai vino-ncoa, puţin,
Să încercăm să-nvingem afurisitul spleen.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cu glorie, nădejdi, iubire,
Ne-ai răsfăţat, tu, amăgire,
Puţină vreme, în trecut;
Petrecerile tinereţii
Ca ceţurile dimineţii

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un tip eminamente simpatic este amicul meu X… foarte bine cunoscut de noi toți bucureștenii. Cum să nu-l cunoaștem? ÎI întâlnim așa de adesea, pretutindeni: în somptuoasele saloane de elită, în sindrofiile modeste de mahala, la Capșa, la Gambrinus, la Zdrafcu, la Jockey și Ia cafeneaua Schreiber din Lipscani, în Orient-Express, în tramcar, în cupeu cu roate de cauciuc, pe jos în galoși — pretutindeni gata a te saluta cu toată afabilitatea și a-ți întinde cordial mâna lui, să fii mitropolit sau paracliser, general ori căprar, ministru ori comisionar de stradă, nobil, mojic, șcl.

https://blog.revistaderecenzii.com/

lui Dumitru Cuclin

Mi-am zis:
Voi scrie trei romanțe…
Și-n trei romanțe-mi voi închide,
Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morți iubiți ―
Trei clipe reci ―
Ce-mi stau în suflet împietrite,
Ca trei luceferi stinși pe veci
Uitați în haos,
Ca pe-o cracă de chiparos trei crisalide…
Mi-am zis apoi:
Romanța primă
Voi scri-o-n gustul florentin ―
Așa cum ar fi scris-o Dante când a zărit pe Beatrice ―
Și-n fiecare vers voi pune atâta aur, cât se zice
Că-ngrămădiră credincioșii
Pe groapa primului creștin…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Părinte! Sunt mulțumit în sufletul meu că văd un preot românesc, vorbind ca un preot european; sunt mulțumit din suflet. Eu știu ce rol are biserica în lumea aceasta, și văd în d-voastră că biserica noastră, grație legii lui Take Ionescu, grație poporului acestuia a ajuns să aibă reprezentanți așa de onorabili ca Sfinția Voastră.