https://blog.revistaderecenzii.com/

lui N. M. Condiescu

Un șuierat prelung salută ivirea zorilor…
În larg,
Un strop de purpură pătează-albastrul violet almării,
Pe bric,
Lumina roșie se stinge în vârful primului
catarg,
Și-n locul ei, pe sfori, se-nalță pavilioanele…
E ziuă!…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când frunzele se pierd pe câmpie,
Albul s-așază jos în vale
De soare strălucește tot ce-nvie;
Orașul este plin de vii urale.

E liniștea naturii și câmpia tace,
E-a omului spirit ce se-nalță
Cu mari imagini și preface
Natura-n primăvară, drept nuanță.

traducere Christian W. Schenk

Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca un văl de mătase ce flutură pe-un perete
Ea păşeşte pe o alee din Grădinile Kensington,
Şi se stinge încet
într-o epuizantă aşteptare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

din volumul de poezii „Mickiewicz” , traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959

În cârd cu cei de-o seamă, cântam şi eu iubirea.
Mă lăudară unii, alţii şoptiră-ncet:
„Numai iubire, jale şi chin e ăst poet,
Nimica alt nu ştie, sau i-o lipsi simţirea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Asceto! Închide-mă în bezna ta, în cele
Stânci muntene, reci și albastre!
Roua de sânge curge dintre astre;
Crucea se-nalță-n licăriri de stele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Apărut în Gazeta Poporului, 16 și 17 Noembrie 1895, nesemnat, cu subtitlurile: I. Din sorginte autorizată, începutul romanului, O contrarietate, Incident neplăcut, Femeea, Inexplicabil, Ruptură, Reapropiere, Cătră catastrofă; II. La dejun, Explicația, Incurabil, împăcarea și iluziile din urmă, Condiția; III. O inimă sublimă, O astfel de inimă, Scenă oribilă, Hotărârea. Reportaj nesemnat, neretipărit.

Amănuntele pe care le dăm mai la vale, asupra sfârșitului tragic al lui Alexandru Odobescu, le-am căpătat dintr-un izvor nu se poate mai autorizat.

Odobescu a fost un om public. El a avut meritul literar așa de puțin contestat odinioară, așa de greu de contestat chiar și astăzi, încât moartea lui, atât de regretată, și mai ales felul acestei morți a trebuit, se-nțelege, să miște în cel mai înalt grad pe toată lumea noastră literară.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Într-o dimineaţă de vară, un croitoraş şedea plin de voioşie la masa lui de lucru de lângă fereastră. Cosea de zor, iar mâinile lui parcă alergau singure pe ţesătură.

https://blog.revistaderecenzii.com/

I

Legănările-ncoa’ și-ncolo mă mîngîie,
Saltă și mă mîngîie,
Înduioșător se zbat pentru mine
Și-mi vor binele cu bani.

Ea cea cu lancea stă de față.
Subpămîntenii zei mă ajută, O! Anubis,
Ei mă ajută cu-nduioșătoare luare-aminte;
Unduitoare,
Împărăția li-i în balansări.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În depărtata anticitate, — spun unii erudiți —, nu se știa să fie decât trei muze: Mneme (Memoria), Melete (Gândirea) și Aoide (Cântarea). Cum s-au ridicat ele la pătrat de au ajuns nouă?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Membrii elitei sociale se deosibesc de ceilalți agramați prin cunoștința subscrierii propriului nume.

A scrie este apanagiul unei elite intelectuale, care mai niciodată, afară de rari, foarte rari excepții – corbi albi – ­n-are nimic a face cu elita socială.