https://blog.revistaderecenzii.com/

Răutatea lui Adramelech s-a trezit, locuitor al iadului:
Infernul, se scufundă mai adânc, Adramelech s-nfurie,
Minunează-te, tu Satană, disperară, Rege al Iadului,
Numai Adramelech rămâne mare – descopăr marile
Proiecte și gândurile mele ce Olimpu-l guvernează,
Ce-ntemnu-i gângăvește, cum se vor holba cei slabi,
Satana va privi de se sus pe tron cu invidioasă mândrie,
Tu Iehova vei privi în curând furia-mi judecătoare –
Acest Israel al tău nu va zdrobi răzbunarea tunetului,
O, spiritul e plecat – pierdute-s puternicele forțe.
Așa grăi el – și se întoarse mânios în iad.
Mândria lui vicleană adunase toate înfățișările,
Toate ororile morții din jurul lui, în jurul regentului său,
Pentru a se arăta spiritelor în groaza-i deplină.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Să nu dea Dumnezeu omului cât poate răbda.

Cu Dimitrie Cantemir în Moldova și cu Ștefan Cantacuziono în Muntenia se încheie șirul domnilor pământeni. De aci-ncolo sultanul trimite de-a dreptul pe cine vrea el, fără să mai întrebe pe boieri, fără să mai ție socoteală de datinile țării, ori de glasul vechilor așezări. Se va amesteca din când în când și câte un român printre atâția greci, dar nu se va cunoaște dintre ei. Lucrurile s-au petrecut așa, că nici măcar nu s-a simțit zdruncinul schimbării.

https://blog.revistaderecenzii.com/

   A fost odată un împărat. El avea doisprezece feciori. Când se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină. El era totdauna cu voie-bună, fiindcă vedea că trebile îi merg strună.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ah, mi-e dor de lacrimi line
Din al dragostei izvor –
Și mă tem că-o să se-aline
Pân’ la urmă acest dor.

Dragostea – plăcere-amară
Dar și mult prea dulce chin, –
Iar în inimă-mi strecoară
Minunatul ei venin.

Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-ah-mi-e-dor-de-lacrimi-line-poezie-id-12508/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai nu izbutise-a uni decât pentr-o clipă cele două țări-surori: le va apropia mai mult locul acelorași dureri. Cu moartea lui se rupe șirul de domni întemeiat pe părinteasca moștenire, lungul șir al Basarabilor, cum se rupsese și-n Moldova, cu groaznicul sfârșit al lui Răzvan-Vodă, șirul Mușatinilor.

Pe mormântul marelui erou adoarme vitejia neamului românesc, ce pare a-și fi dat în Mihai fulgerarea celei din urmă puteri, cu strigătul celei din urmă speranțe de mântuire. Contenesc aici luptele pentru neatârnare ale celui mai vrednic și mai vânjos popor din răsăritul Europei. De-acum, istovite, în viforul nopții fără de liman, pierzând cârmă și vâsle, cele două țări se lasă-n voia valurilor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Gospodăria lui Ștefan cel Mare, ocrotită-n afară de gloria celei mai înțelepte vitejii, și-n lăuntru întemeiată pe-o țărănime cinstită, puternică și mândră, se năruie mai anevoie sub șirul de urmași slabi, ca ș-n Muntenia lui Mircea, zburdalnici și risipitori avutului de-a gata.

Bogdan, în care-și pusese Ștefan toată nădejdea, se arată stăpânit mai mult de patimile tinereții lui, decât de grijile țării. Șase ani se războiește cu polonii, pentru că nu-l vrea de bărbat sora craiului Sigismund. Și numai când îl năpădesc tătarii și-și vede țara la aman, își aduce aminte de sfatul cel înțelept al părintelui său, și trimite grabnic un sol al închinării, cu cincizeci de pungi de bani sultanului Selim. În ce tărie și cinste își îngrădise Ștefan țara, se lămurește din însuși cuprinsul împărătesc:

https://blog.revistaderecenzii.com/

E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mai deunăzi eram la Galați și pentru ca să-mi treacă de urât și să mai aflu câte ceva, am ieșit să mă plimb la port. Norocul a voit ca să întâlnesc îndată pe un vechiu amic al meu, pe care de mult nu-l văzusem și să petrec cu dânsul câteva ore foarte plăcute. Amicul meu este un neguțător din partea locului, om foarte considerat și foarte iubit de toată lumea, fiindcă el, prin munca sa, și-a câștigat o avere însemnată, de care se bucură, făcând bine cui poate; iar firea lui este așa de veselă și de glumeață încât cu dânsul nu poate cuiva să i se urască. Știe să spună și să descrie o mulțime de lucruri pe care însuși le-a văzut și le-a învățat în numeroasele sale călătorii; căci, fiind de părinți din Galați, el, de tânăr s-a înrolat ca matroz pe o corabie englezească și, cutreierând toate țările și toate mările lumii, s-a ales pănă în sfârșit cu multă minte, sănătate, avere și voie bună. Astfel este amicul meu domnul Stancu Poloboc, cu care mă primblam mai deunăzi pe portul Galaților.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Afară-i noapte, plouă, ninge!
Pe cer aleargă repezi nouri;
Ah, unde-i strălucesc iubitei,
Pe vrea asta, ochișorii?…