https://blog.revistaderecenzii.com/

Mihai nu izbutise-a uni decât pentr-o clipă cele două țări-surori: le va apropia mai mult locul acelorași dureri. Cu moartea lui se rupe șirul de domni întemeiat pe părinteasca moștenire, lungul șir al Basarabilor, cum se rupsese și-n Moldova, cu groaznicul sfârșit al lui Răzvan-Vodă, șirul Mușatinilor.

Pe mormântul marelui erou adoarme vitejia neamului românesc, ce pare a-și fi dat în Mihai fulgerarea celei din urmă puteri, cu strigătul celei din urmă speranțe de mântuire. Contenesc aici luptele pentru neatârnare ale celui mai vrednic și mai vânjos popor din răsăritul Europei. De-acum, istovite, în viforul nopții fără de liman, pierzând cârmă și vâsle, cele două țări se lasă-n voia valurilor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost odată o babă şi un unchiaş. Ei până la vreme de bătrâneţe nu avură nici un copil. Ce nu făcură? Ce nu dreseră? Şi ca să aibă şi ei măcar o miarţă de copil, nici cât. Ba merseră pe la descântătoare, ba pe la meşteri vrăjitori, ba pe la cititori de stele şi ca să rămâie baba grea, nici gând n-avea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Gospodăria lui Ștefan cel Mare, ocrotită-n afară de gloria celei mai înțelepte vitejii, și-n lăuntru întemeiată pe-o țărănime cinstită, puternică și mândră, se năruie mai anevoie sub șirul de urmași slabi, ca ș-n Muntenia lui Mircea, zburdalnici și risipitori avutului de-a gata.

Bogdan, în care-și pusese Ștefan toată nădejdea, se arată stăpânit mai mult de patimile tinereții lui, decât de grijile țării. Șase ani se războiește cu polonii, pentru că nu-l vrea de bărbat sora craiului Sigismund. Și numai când îl năpădesc tătarii și-și vede țara la aman, își aduce aminte de sfatul cel înțelept al părintelui său, și trimite grabnic un sol al închinării, cu cincizeci de pungi de bani sultanului Selim. În ce tărie și cinste își îngrădise Ștefan țara, se lămurește din însuși cuprinsul împărătesc:

https://blog.revistaderecenzii.com/

E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Mai deunăzi eram la Galați și pentru ca să-mi treacă de urât și să mai aflu câte ceva, am ieșit să mă plimb la port. Norocul a voit ca să întâlnesc îndată pe un vechiu amic al meu, pe care de mult nu-l văzusem și să petrec cu dânsul câteva ore foarte plăcute. Amicul meu este un neguțător din partea locului, om foarte considerat și foarte iubit de toată lumea, fiindcă el, prin munca sa, și-a câștigat o avere însemnată, de care se bucură, făcând bine cui poate; iar firea lui este așa de veselă și de glumeață încât cu dânsul nu poate cuiva să i se urască. Știe să spună și să descrie o mulțime de lucruri pe care însuși le-a văzut și le-a învățat în numeroasele sale călătorii; căci, fiind de părinți din Galați, el, de tânăr s-a înrolat ca matroz pe o corabie englezească și, cutreierând toate țările și toate mările lumii, s-a ales pănă în sfârșit cu multă minte, sănătate, avere și voie bună. Astfel este amicul meu domnul Stancu Poloboc, cu care mă primblam mai deunăzi pe portul Galaților.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Afară-i noapte, plouă, ninge!
Pe cer aleargă repezi nouri;
Ah, unde-i strălucesc iubitei,
Pe vrea asta, ochișorii?…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Toate silințele marelui Ștefan de-a smulge Muntenia din vâltoarea în care intrase au rămas zadarnice. Lăcomia de bani a turcilor, mereu ațâțată de bogățiile țării ce părea a nu mai avea sfârșit, își găsise un minunat ajutor în dușmănia dintre cele două vițe domnitoare ale Munteniei — Basarabeștii și Drăculeștii. Când a închis Ștefan ochii, în Țara Muntenească era domn, Radu al IV-lea, fiul și urmașul lui Vlad Călugărul. Evlavios ca și tatăl său, își închină bisericii întreaga lui domnie de aproape paisprezece ani. Își aduse sfătuitor pe bătrânul Nifon, care fusese patriarh la Constantinopol. De când stăpâneau turcii sfânta cetate, călugării greci împânzeau lumea, în căutarea unei îngrădiri mai bune. Mulți veniră cu Nifon și în țara lui Radu și, găsind aici îndestulare și largă dărnicie de la toți, nu numai că nu s-au mai îndurat să plece, dar au scris de le-au mai venit și alți frați și tovarăși în acest binecuvântat pământ al făgăduinței. Nifon, mitropolitul, în urma unei neînțelegeri cu domnul, își scutură papucii în poarta Târgoviștei și plecă, blestemând cu foc țara, din care ieșea încărcat de daruri și de bani.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată într-o pustie mare un pustnic, şi petrecea singur singurel. Vecinii săi erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de bun la Dumnezeu, încât toate dobitoacele i se închinau, când se întâlneau cu dânsul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  A fost odată un împărat foarte bogat şi puternic. Acest împărat avea un fecior şi o fată. Întâmplându-se să-i moară feciorul, îl îngropă cu mare cinste şi alai ca pe un împărat. Când fu a duce mortul la biserică, fata împăratului ceru a merge şi dânsa să-l petreacă. Aşa de păzită era fata aceasta de tată-său, încât până atunci nici soarele nu-i văzuse feţişoara, nici vântul nu-i bătuse părişorul. Ea se îmbrăcă în negru şi-şi lăsă părul despletit pe spate, şi aşa merse de petrecu pe frate-său la groapă. Şi aşa gătită îi şedea şi mai bine decât altminteri. Căci, nu e vorba ea era foarte frumoasă. Crinii şi viorelele rămăseseră pe jos şi nici la degetul cel mic al ei nu le punea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

A răsărit senina lună
Și strălucește peste mare;
Eu stau cu draga mea-mpreună
Și-o strâng la sân cu dezmierdare.

Stăm singurei, uitați pe maluri:
„Iubito, ce asculți cu frică
La vuietul de vânt pe valuri?
De ce tresare mâna-ți mică?…”

„Nu-i vânt pe valuri, ci cântarea
Sirenelor ce mă-nfioară,
Surorilor pe care marea
Mi le-a-nghițit odinioară.”

Traducere St. O. Iosif

Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-a-rasarit-senina-luna-poezie-id-28121/