https://blog.revistaderecenzii.com/

A fost odată un tăietor de lemne tare nevoiaş, şi tăietorul ăsta trăia cu nevasta şi cele trei fetiţe ale lor într-un bordei, la marginea unui codru unde arareori călca picior de om. Şi într-o dimineaţă, înainte de-a pleca la lucru, ca de obicei, tăietorul îi spuse nevestei:

        – Când s-o face de amiaz’, trimite-mi pe fata cea mare în pădure, cu merinde, că altminteri n-o să pot mântui lucrul. Şi ca nu cumva să se rătăcească, mai adăugă el, o să iau cu mine punga asta de mei şi o să presar boabele pe tot drumul.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De nu te-aș prețui îndeajuns,
Mi-ar stinge pizma orice desfătare,
Iar deznădejdea a intra pe-ascuns
În mintea care (– cum un vierme are
Și el putința de a fi o parte
Din infinit) privește cum răsar
Ca niște lumi divine, fără moarte,
Frumoasele-ți poeme. Află dar
Că nici puterea-ți de-a întrece-n zbor
Chiar culmile de alții greu urcate –
Nici faima – umbră a unui viitor
Pizmaș pe timp, – să-ntunece nu poate
Cu vreo undă de amărăciune
Stârnită de nefaimă, prețuirea
Ce ți-o aduce omul care spune:
Și viermii pot slăvi dumnezeirea.

1821
(postumă)
Traducere Petre Solomon

Sursa: https://poetii-nostri.ro/percy-bysshe-shelley-lui-byron-poezie-id-12999/

https://blog.revistaderecenzii.com/

 Era odată o fetiţă căreia îi muriseră mama şi tata şi ea rămăsese aşa de săracă, încât nu mai avea nicio cămăruţă unde să locuiască, nici un pat unde să doarmă, în sfârşit, nimic altceva decât hainele de pe ea şi bucăţica de pâine pe care unii trecători miloşi i-o dădeau din când în când.

        Ea era însă o fetiţă bună şi credincioasă. Şi, cum era părăsită de toată lumea, plecă, cu Dumnezeu în gând, pe câmp, la voia întâmplării. La un moment dat se întâlni cu un om sărac care-i spuse:

Era odată un biet creștin sărac și c-o droaie de copii mărunți. Toată avuția lui era gura femeii și a copiilor, care țipau de fitece. Guri flămînde, și pace bună !

Bietul creștin, ce făcu, ce drese, s-alese de sfântul crăciun c-un porc gras. Crăciun fără porc, Paște fără ouă roșii și nuntă fără lăutari nu intră în capul românului.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Blând serafim! o, înger! ce este-a ta solie?
Care îți este slujba? Ce vrei aicea jos?
Pacea vestești tu lumii? Pacea aduci tu mie?
Ce flăcări pui în sânu-mi, o, serafim frumos?!

  Ochii tăi… e seninul,
  Buza ta e zâmbirea,
  Fața ta e blândețea,
  Ca pieptu-ți nu e crinul;
  Dragoste ți-e privirea,
  Totul ești frumusețea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dar pentru Smărăndița problema se punea cu mare greutate.

Anii petrecuți într-un pensionat francez introduceau in psihologia feminină din provincie elemente noi, care erau în dezacord cu simplicitatea cu care erau privite până atunci asemenea probleme.

https://blog.revistaderecenzii.com/

GIURGIU. CĂLUGĂRENI

Sosim în fața orașului Giurgiu. Țărmurile se depărtează. Din coșurile înalte ale fabricilor gâlgâie rotocoale negre de fum ce se risipesc molatic în zarea nesfârșită. Dunărea liniștită, largă are aspectul unui lac frumos, poleit de razele soarelui. Un șes neted, verde, răsare în mijlocul apei. E ostrovul San-Giorgio, pe care-a stat odinioară un falnic castel, zidit de genovezi — stăpânitorii mărilor de-acum o mie de ani. În dreptul acestei insule se-ntinde, pe câmpia din stânga, Giurgiul — sentinela capitalei la Dunăre — vechea și zbuciumata cetate, stăpânită când de români, când de turci, bătută și pusă-n flăcări când de unii, când de alții, neștiind până pe la începutul acestui veac cărui dumnezeu să se închine, și cui, și-n ce limbă să-și spuie durerile. În cinci sute de ani șia văzut de paisprezece ori bisericile prefăcute în geamii:creștinii trebuiau să s-ascundă prin beciuri ca să se poată închina în legea lor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Au fost odata doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume, şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti.

        Şi cum trecuse vreme, nu glumă, şi nu venise nici o veste de la ei, fratele lor mai mic, pe care-l poreclisera Prostilă, plecă în căutarea lor. Dar când dădu în sfârşit de fraţii săi, aceştia începură să-şi bată joc de dânsul:

https://blog.revistaderecenzii.com/

Duh de bucurie !
Pasăre nu ești
Inima-ți zglobie
Cântece cerești
Răspândește, simple și firești.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe drumul ce duce către cetatea Neamțului, pe la sfârșitul lui septembrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârșit venea duiumul oștii: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame.