https://blog.revistaderecenzii.com/

De mânecate pornim călări din Câineni pe drumul neted ce se lasă, șerpuind printre colinele plaiului Loviștea, în valea mândră și bogată a Topologului. Trecem prin șirul de sate ce-și aștern livezile și holdele pe poalele trăgănate ale muntelui Cozia, și pe la amiază scoborâm în Sălătruc, sat de cherestigii și drăniceri, așezat între păduri de brad pe apa Topologului, ce izvorăște de sub pripoarele Făgărașului, taie-n lung toată partea muntoasă a județului Argeș până-n măgurile Pleșoiului și se varsă în Olt, puțin mai sus de gura Luncavățului. Pe valea asta, în satul Bălcești, s-a născut, acum optzeci de ani, Nicolae Bălcescu, unul din cei mai mari scriitori ai noștri, înflăcăratul patriot de la ’48 și neîntrecutul povestitor al celor mai glorioase zile din viața neamului nostru.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu cutreier a luminii înălțime
Pe afânat pământ, blagoslovite Genii!
Strălucitoare aere divine
V-ating ușor
Ca degetul artistei
Sfinte corzi.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  Cam pe la începutul vremilor, până unde praştia minţii nu azvârle, se povesteşte, aşa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci şi cioplit din altă bardă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră.

https://blog.revistaderecenzii.com/

  A fost odată un împărat. El ajunsese la cărunteţe, şi nu se învrednicise a avea şi el măcar un copil. Se topea d-a-n picioarele, bietul împărat, să aibă şi el, ca toţi oamenii, măcar o stârpitură de fecior, dară în deşert.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era o stradă îngustă şi întortocheată, cu case mici, urâte şi dărăpănate.

https://blog.revistaderecenzii.com/

În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

traducere Christian W. Schenk

Comentariul traducătorului

https://blog.revistaderecenzii.com/

  A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca în slava cerului de ne aducea poveşti;

https://blog.revistaderecenzii.com/

Arde soarele.

Bate toaca de fer. Lucrătorii de la Banca Națională se odihnesc. Țiganii rîd, strigă, se-njură, pifăie din lulele stinse și se tolănesc la umbra caldă a schelelor. Copii goi, cu pîntecele rotunde, cu părul cîrlionțat și îmbîcsit, înghit lacom îmbucături de mămăligă și se foiesc printre bătrîni, gustînd, pe furiș, din lulelele celor adormiți.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Inima nu îmi e sacră, plină-i de mândră viață
De când iubesc? De ce mă respecți mai mult decât
Când mai mândru, mai sălbatic
Fusei, mai plin de cuvinte și mai gol?

Oh, mulțimii îi place ceea ce-i mai bun pe piață
Și argații onorează doar pe cei mai violenți,
Toți cred în divinitatea
Care singuri înșiși sunt.

traducere Christian W. Schenk

Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich-holderlin-aplauze-umane-poezie-id-43075/