https://blog.revistaderecenzii.com/
Era un cer umplut de soare
Când ți-am adus într-un buchet
Iubirea mea mistuitoare
Și-al inimei adânc secret.
Buchetu-a fost a mea junie,
Și dacă astăzi s-a uscat,
Tu poate nu l-ai sărutat,
Maria mea, Marie.
De veci ne-a despărțit destinul,
O știi și tu, o știu și eu,
Dar când iubirea e ca vinul,
Să te dezbeți e greu – e greu.
În orele de reverie,
Dacă ții minte-acel buchet,
Gândește-te și la poet,
Maria mea, Marie.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Lui poeta Paraplin
Ce prin versuri strâmbo-drepte
Pe Esop vre să îndrepte
Apologul ista-nchin.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,
În soarta mea m-am împietrit
Rămân ca marmura de rece…
Să plâng, să sufăr, am uitat
Am fost un cântec care trece,
Și sunt un cântec încetat.
Rămân ca marmura de rece…
Uscat e tot ce-a înflorit,
Entuziasmul a murit,
Și a mea inimă a-nghețat…
Am fost un cântec care trece
Și sunt un cântec încetat.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Primejdii dulci alcătuind sub gene,
mi te iveşti istovitor de dulce
cu sânii bulbucaţi zvâcnind să culce
pe ei sărutul lutului, alene.
Te stingi încet din mine, iară
sub piept loveşte-n căldărim o minge
şi ziua pe trotuare se prelinge,
lăsând în urmă-i iz de primăvară.
Alături de mocirlele uscate
ies pomii toţi cu trunchiurile-n floare
Hei… zi cu soare-n zare, spune-mi oare
cam câte fete-s astăzi deflorate?
Un orizont pierdut, cu buze roşii
sărută-n creştet noaptea pe hotare
Cocoarele revin din depărtare
şi mor în primăvară ofticoşii…
februarie 1955
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/primavara.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Autorul închină ca dovadă de admirațiune, pentru ilustrul autor al Vornicului Bucioc și al altor scrieri de înaltă valoare literară.
To die is landing on some silent shore
Where billows never beat, not tempests roar.
Samuel GARTH[1]
Deunăzi către ziuă visasem că murisem…
Zăceam sub crini și roze, suflare nu aveam,
Și mumă, frați, prieteni, și toți pe câți iubisem,
Cuprinși de-o jale-adâncă plângându-mă-i vedeam.
Intrau în curte cioclii cu fața uscățivă;…
Călări intrau în treapăt și doi sau trei ostași;…
Veneau la urmă popii, ca buturii de grași,
Cu pântece rotunde umflate de colivă.
În albe sovonite sub flori de lămâițe,
Vin fete-nchiriate să-mi țină de panglici;
Apoi o-ntreagă ciurdă de-orbeți și de lelițe…
Pomană când se face, se află și calici!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Dulce liniște, leagăn moale așternut, cuib vătuit în care își dorm sunetele somnul cu drag, imperiu catifelat unde ecourile stau ațipite ca amintirile într’un suflet ce a renunțat la vieață, numai tu ești mare și dulce, liniște!
Tu ești un prag îndoliat, un hotar nevăzut, un pridvor tăinuit spre împărăția morții. Și când sufletul n’are nimic de așteptat, când balanța ascunsă care stă în noi ținând pe talerele ei deoparte dragostea și de cealaltă ura, se mișcă pe axa ei de aur și prinde să se plece într’o parte, când trupul e dolent și suferă într’atâta încât îi întunecă puterea cugetării, cât de mult râvnim noi atunci spre tine și ce balsam fermecat ești tu liniște.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un sălbatic urs de munte,
Cu ochi mici și lată frunte,
Vrând să-și facă o carieră
În a curței naltă sferă,
Unde trăia vite o mie
Sub a leului domnie,
De vecini au întrebat
Cum să între la palat?
Mergi, momița au zis, sărind,
Pasărea i-au spus cântând,
Șerpele-i dă un alt plan:
Vrând a fi bun curtezan,
Mergi pe pântece, vecine,
Târâindu-te ca mine!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Principesei Maria D. Ghica
Spre munți să merg,
În zbor alerg
Cu gândul,
Și trec prin văi,
Pe tainici căi,
De-a rândul.
Prin râpe-adânci,
Pe nalte stânci,
Prin sate,
Degrab’ zidesc
Să locuiesc
Palate.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Sunt dureri și dureri,dar cine ar putea bănui că și florile suferă? Vântul poartă în fiecare zi de ici-colo petale, amestecă palori de crin cu purpură de roză, adună la răscruci deopotrivă zăpada albă a mărgăritărelelor scuturate timpuriu precum și risipa viorie a fragezilor toporași. Deabia înflorește codrul tânăr și se ivesc întâele frunze pe ramuri care nu-s în stare încă să facă umbră statornică pe pământ și jos lângă tulpine agonii se prelungesc. Brândușa, înflorită abia, cade pe câmpul de luptă, însemnând pretutindeni cea dintâi moarte a primăverii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În adâncul unei stânce,
În deșertele pustii,
Un sălbatic ș-ai săi fii
Au pus mursa lor să mânce;
Cu femeia-n giur șădeau
Peste-o piatră,
Lângă vatră,
Și copiii lor sorbeau.
N-avea șervet, nici cuțit,
Dar bun foarte apetit.