https://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
În oraşul dintre munţi –
Ca ştirbite stalagmite –
La un an după război,
Casele rânjeau rănite.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dreptul.php
https://blog.revistaderecenzii.com/
Dure rodii-ntredeschise,
Boabelor exces cedând,
Suverane-s frunţi de gând
Ce se sparg de-atâtea vise.
Dacă sorii mii şi mii
Ce au fost ca să vă pască
V-au făcut să vă plesnească
Rubiniile chilii
Şi-aurul uscat al coajei
Sub imboldul dur al vrajei
Crapă-n geme roşii roi,
Luminoasa-vă făptură
Face vis închisă-n noi
Tainică arhitectură.
traducere de Paul Mihnea
Sursa: https://poetii-nostri.ro/paul-valery-rodiile-poezie-id-18044/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Meşter valah, azi nume de fântână,
Crescut din lutul ce l-ai plămădit
În sprintenă zidire cu trei turle
Şi ce dantelată de granit,
Din cântece pierdute până astăzi
Şi din puterea visului vânjos
Ai închegat, cu palme bătucite,
Minunea de la Argeş mai în jos.
https://blog.revistaderecenzii.com/
D-a stânga Râului Doamnei, razna de satul Domnești, se vede o casă, albă ca laptele, cu ferestrele încondeiate cu roșu și albastru. Pervazurile ușei – curate ca un pahar; prispa din față – lipită cu pământ galben; pe creasta casei, d-o parte și de alta, scârție, la fitece bătaie de vânt, două limbi de tinichea, așezate pe două goange cât gâgâlicea. Curtea, îngrădită cu nuiele de alun; hambar de fag, obor de vite și grajd pus la pământ pe patru tălpoaie groase.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Toată frunza-mi zice lotru
c-am furat un ram din codru…
Câmpu-i nins şi tot mi-aş duce
dorurile-n el, năuce,
dară nopţile-nstelate
i le ţine lui pe toate.