Balul pomilor. Poem de Dimitrie Anghel

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pictură de Pusa Roth
Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet,
Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii,
Înveșmântați în haine albe se clatină în fața lunii,
Stând gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet.

Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc,
Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome,
Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome,
Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.

Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele
Zvârlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.

Pe gura scorburilor vântul plecat a deșteptat un cânt,
Și-nvoalte mâneci horbotate se-ntind ușoare să salute
Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute,
Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pân' la pământ.

Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram
Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse
Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse
Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam.

Așa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri,
Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii,
Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri.

Ciripit de păsări – Rumi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rumi

Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.
***
Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare… Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.
* * *

traducere de Petru Dimofte

Sursa:

Călătoare! Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Călătoare!

E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea… Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum.

Continuă să citești

Lupul și mielul. Fabulă de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lupul și mielul

Orice face cel mai mare,
Dreptate-n toate are,
Precum vom videa aice
Din o fabulă ce-oi zice.

Un miel foarte însetat
S-adăpa în râu curat,
Unde lupul, cătând pradă,
Începu cu mielul sfadă,
Zicându-i cu rost turbat:
Ori de ce mă înfruntezi
Și să turburi cum cutezi
Limpedea mea băutură?
I-au zis mielul: Doamne, iartă,
La mânie nu te-ntartă,
Mai ales dacă ai vra
Să-nțelegi măria-ta
C-apa din sus cură-n vale
La șerbul măriei-tale;
Și s-o turbur eu nu pot
Cu piciorul, nici cu bot!

Mi o turburi și-acum iară,
I-au zis cruda acea fiară;
Știu că-n anul cel trecut
Tu de lupi ai zis bârfele!
Cum puteam să zic acele,
Când n-am fost încă născut?
Crede, doamne, că ș-acuma
Eu sug lapte de la muma.
De n-ai fost tu, apoi, zău,

Au fost un frate al tău.
Nici un frate eu nu am.
Așadar, ț-au fost vrun neam,
Că toți câni, păstori și oi
Bat din veci resbel cu noi!
Zicând ceste, îl îmbrâncă
Și îl duce la pădure,
Unde, fără să-l înjure,
Îl despoaie și-l mănâncă.

Vulturul și bufa de Ion Heliade Rădulescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ion Heliade Rădulescu

După multe protestații,
Veniră la stipulații

Vulturul și bufnița, și făcură,-n fine, pace;
Însă ciocul, ghearele suveranului rapace

Da cam multă bănuială
Bufniței de a se teme
Pentru puișorii săi.
(Avea, biet, și ea-ndoială
Pe această de foc vreme,
Când cei răi devin mai răi.)

Vulturu-și dete cuvântul, și cuvânt de împărat,
Că au să trăiască-n pace în paternul lor palat
Puișorii aliatei. „Ca mai sigură sa fie

Familioar-alteței-tale —
Zise suveranul vultur verișoarei dumisale —
Și lămurit să se știe,
Fă bine și mi-o descrie,
Ca să știu a mi-o scuti.”
„Zău, nu poți a te-amăgi,
Zise bufa, căci natura
Pui pe lume mai frumoși

Ca ai mei nu mai produse: când îi vezi, râde făptura,
Sunt minune! ochi de soare, gentili, sprinteni, grațioși,
Și când cântă te dezmiardă, vocea lor pătrunzătoare
E mai dulce decât zisa voce de privighetoare.”

Nu trecură zile multe: după legea domnilor
Și legea-mpăraților,
Ieșind la vânătoare mărirea-sa vulturul

Și-n svol făcându-și turul,
A fame ca o streche
În pipotă-l pătrunde;
Și cată-n jur oriunde,

Străbate cu vederea, o scorbură zărește,
Jos repede se lasă și caută șoimește;
Își vâră în cuib capul, ș-o slut-aci pereche
De pui stârcită vede: piperniciți, puchioși,

Cu ochii urduroși
Și galbeni, și zgâiți;
Un glas pițigăiat,
Strident, discord și spart.

Cit nu putu să crează pârdalnicii c-or fi
Aceiași despre care
Cu-atâta înfocare
Și laudă prea mare

În timpul conferinței amica i-a fost spus.
Așa, întinse gâtul, curat d-orice prepus,
Și cioc! o dată-n unul, și-n celălalt iar cioc!
Frumos, pe cum se cade, ți-i dumică pe loc.

Nu-și terminase bine
Imperiala cină,
Când, iată, supravine
Și muma, lină, lină.

Ce vede, sărăcuța!… începe a țipa,
De uiete, blesteme pădurea răsuna.
Pe răul său confrate sperjur și trădător
Îl face, după fapta-i, de lege călcător

Ce-nfruntă jurământ.
Ci vulturul atuncea avea și el cuvânt.
Părinții, ca părinții, își amă fiii lor
Și cât de sluți să fie îi cred de grațioși.
Iar mai vârtos în carte, când dai d-un autor,

Paternul său amor
E vai de om de mare! la Sarsaili puchioși
S-auzi țipăt de bufă, amate cititor !1840

Alchimia infinitului – Rumi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rumi

Am mers la locuința Maestrului și am întrebat: „Unde este Maestrul?”
Mi s-a răspuns: „Maestrul este îndrăgostit și «intoxicat»
și un rătăcitor dintr-un loc într-altul.”

Am spus: „Am o obligație, măcar dați-mi o cheie,
sunt prietenul Maestrului, cu adevărat, nu sunt un dușman.”
Ei mi-au răspuns: „Maestrul s-a îndrăgostit de «Grădinar»,
caută-l în grădină sau pe malul apei.”

Îndrăgostiții frenetici urmează obiectul iubirii lor;
Dacă cineva se îndrăgostește, du-te și lasă-l în pace!

Peștele care a cunoscut apa nu va ieși pe uscat;
Cum ar putea un îndrăgostit să rămână în sfera de culoare și parfum?

Zăpada înghețată care a văzut chipul Soarelui strălucitor
este înghițită de către Soare.
Odată topită ea va fi purtată de curent;

În special aceea care este iubita regelui nostru,
Un rege fără de pereche și plin de credință și amabil.

Prin această alchimie infinită,
care nimeni nu o poate evalua sau presupune,
Cuprul, de îndată ce este atins devine aur la comanda „Reîntoarce-te”.

Lasă lumea deoparte și zboară din cele șase dimensiuni.
Cât timp vei mai rătăci în uitare și dezorientare încoace și încolo?

Inevitabil aceasta te va conduce la sfârșit,
propriul tău consimțământ,
La posibilitatea de a te bucura de onoare și glorie în prezența regelui.

Nefiind acolo un intrus în rândul lor,
Iisus îți va revela misterele, punct cu punct.

Am închis deschiderea buzelor și am deschis calea secretă:
Într-o clipă m-am eliberat de dorința de a vorbi.




Traducere Iulia Bontaș

Sărăcuțul. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

S-a iscat un vârtej ca din senin. S-a înșurubat în pământ, apoi a pornit-o, tehui, peste câmp, curți și livezi, luând cu el tot ce găsea mai ușor în cale. Și dacă de pe jos fura flori, pene și hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuș, un cărăbuș mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochișorii ca două neghinițe. Cărăbuș de primăvară. Când l-a luat vârtejul pe sus, și-a strâns și el piciorușele și a văzut că poate zbura fără să dea din aripi.

Continuă să citești

Ai deschis poarta inimii mele – Rumi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Rumi

Ai deschis poarta inimii mele
Și mi-ai umplut-o cu suferința iubirii.
Speriat am fugit să-mi găsesc liniștea între oameni.
Dar ei nu mi-au mai răspuns.
Singur și disperat, Te implor,
Nu mă părăsi acum.

”Iubirea a spus – Rugăciunea”
Traducere Simona Trandafir

Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-ai-deschis-poarta-inimii-mele-poezie-id-15650/

Gândăcelul. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Gândăcelul

Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.

Continuă să citești

Broasca și boul. Fabulă de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fabulă

Broasca mică cât un ou
Au văzut păscând un bou
Și mirându-se prea tare
De-o făptură atât de mare
Cugeta c-ar fi noroc
Ș-a familiei laudă, dacă
Ar putea să se prefacă
Din mic, mare dobitoc.
Deci d-ambiție s-aprinde,
Mereu s-umflă, se întinde
Ș-apoi zice: Sorioară,
Nu-s ca boul, buneoară?
Dar aceasta i-au zis: Ba!
Broasca urmând a se umfla,
Zis-au iar: En vezi, lelică!
Soro,-ți spun că ești tot mică!
Oare acuma l-am agiuns?
Încă nu, i s-au răspuns.
Broasc-atunci s-au mai umflat
Foarte așa… cât au crăpat.
Vra ca astă broască mică
Pe mai mari cel mic s-agiungă,
Tot se umflă, se rădică,
Fără-a-și cere sfat la pungă
Se așază la Paris,
Unde, de nu este-nchis,
Rolul gioacă de baron,
Fără bani, dar cu bun ton.
De mii planuri îngâmfat,
Casa-și schimbă în palat
Și-n prințesă pe a sa damă.
Vrând apoi a mai întinde,
Creditoriul pe-a lui samă
Toate, păn și pre el vinde.