https://blog.revistaderecenzii.com/
Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmântați în haine albe se clatină în fața lunii, Stând gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc, Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome, Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome, Ce-așteaptă de un an de zile minuta asta de noroc. Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea, Și astfel umbrele căzute pe pajiște par mantii grele Zvârlite de dănțuitorii ce au rămas numa-n dantele, În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vântul plecat a deșteptat un cânt, Și-nvoalte mâneci horbotate se-ntind ușoare să salute Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute, Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pân' la pământ. Ghirlănzi de flori îi leagă-n treacăt și-un arc sub fiecare ram Boltește-albastre perspective, sub care alte cete ninse Coboară pe pămînt din ceruri, venind cu candele aprinse Să facă și mai albă noaptea acestui alb epitalam. Așa-s în clipa asta toate, dar mâine albii cavaleri, Despodobiți de-atîtea grații, ce le-mprumută luciul lunii, Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caișii, zarzării și prunii, Banalii pomi din fața casei, ce-i știu de-atîtea primăveri.
