https://blog.revistaderecenzii.com/

Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,

Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pustie și albă e camera moartă…
Și focul sub vatră se stinge scrumit…
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit…
Iar geniu-i mare e-aproape un mit…
    Și nici o scânteie în ochiu-adormit.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe verdea margine de șanț
Creștea măceșul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danț.
Întâi pătrunse printre foi,
Și le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Și suspină — cum se suspină…
    Și suspină — cum se suspină…

Albeața lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simțiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mișcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
    De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în brațele minciunii,
Și rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul tainic le șoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ș-un valț nebun le învârtea,
Un valț — din ce în ce mai tare,
    Un valț — din ce în ce mai tare.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Unul avînd un nepot
Sărac și lipsit de tot,
Vine într-o zi la el
Și să roagă-ntr-acest fel:
-Unchiule, bine mă ști
Că n-am coprins, nici moșii,
Bani nu mi-a dat Dumnezeu,
Să negustoresc și eu.
La multe mă cam pricep,
Dar n-am cu ce să încep,
Nădejdi a m-ajuta
N-am decît la dumneata;
De aceea, unchiul meu,
Mă rog ca la Dumnezeu,
Să-mi dai cinci sute de lei,
Ca să fac negoț cu ei,
Ș-în jumătate de an
Ț-îi răspunz pîn’la un ban.
Unchiul său s-a îndurat
La vorba ce l-a rugat
Și mîna sa ardicînd
Îi arată sus, zicînd:
-Vezi acea oală din cui?
Eu ce am acolo pui.
Caută, și cîți găsești,
Numărați să-i priimești.
Nepotul său, bucuros,
A dat pe loc oala jos
Și numărînd a gasit
Tocma cîți i-a trebuit.
Deci, luîndu-i, a plecat,
De unchiul său ajutat,
Și umblînd în sus, în jos,
Să negustorea frumos.
Dar la numitul soroc
Nu s-a dus să-i dea la loc.
Nici unchiul său nu-i cerea,
Lăsînd să-i dea cînd va vrea.
Multă vreme a trecut,
Unchiul său tot a tăcut.
Deci nepotul socotind
C-a uitat, nepomenind,
Să duse la dînsul iar,
Cu aceleași vorbe chiar,
Văitîndu-se și plîngînd,
Multe nevoi arătînd,
Cu rugăciuni pîn’ la cer,
Ca și alți săraci cum cer.
Unchiul său cel înșelat
Și d-al doilea rugat
N-a zis nimic, a tăcut,
C-a uitat s-a prefăcut
Și, iar spre cui căutînd,
Arată oala, zicînd:
-Acolo orcîți găsești,
Ia-i și să negustorești.
Nepotul iar bucuros
A dat oala pe loc jos.
Dar dacă a căutat,
Nimic în ea n-a aflat.
Și cu părere de rău .
A zis către unchiul său:
-Unchiule, iar o ardic,
Că nu e în ea nimic.
Deci unchiul său n-a ascuns,
Ci-îl dete acest răspuns:
-Apoi de cînd ai luat
Într-însa ai mai băgat,
Și ai venit iar să cei
Ca să găsești și să iei?.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Nepotul_%C3%AEmprumutat

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am în fața mea un glob terestru. Un albastru uniform spune imensul oceanelor, marea împărăție a apelor, nemărginirea mișcătoare care nu-și mai află astîmpăr, fluidul element ce predomnește asupra uscaturilor. Figuri bizare, pe care aleargă umbre ușoare ce înseamnă uriașii munți, dungi abia scrise ce sunt fluviile mari, locuri goale și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când aripi al meu suflet avea, credeam în toate
Iluziile roze… — Eram un semizeu,
Zburam spre empireu,
Mai sus de gloate…

    Când aripi al meu suflet avea.

Purtam în grai argintul curatelor izvoare,
În cuget, visuri roze… — De viață mă-ncântam,
De soare mă-mbătam,
Eram argint și soare… —

    Când aripi al meu suflet avea.

Era ca o-nflorire de zile minunate,
De crini și roze roze… — Zâmbeam copilăros,
Voios și generos,
Străin de răutate…

    Când aripi al meu suflet avea…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe un tablou al „Junimii”

Am sub ochi tabloul comemorativ al „Junimii”, o serie de capete care se etajează, o piramidă de efigii care se suprapun, o îngrozitoare hecatombă de decapitați, pe care cine știe ce erou sîngeros și plin de ironie și-a pierdut vremea să le clădească craniile ca o pildă că toate trec cu vremea…

https://blog.revistaderecenzii.com/

Un țăran tot auzind
Pe unii, alții vorbind:
Cîți știu carte și citesc
Cu patru ochi să numesc,
A plecat la tîrg și el.
În desagă cu un miel.
Vîndu mielu, luă bani
Și merse prin lipscani
De ochi de om întrebînd
La ce negustori să vînd,
Cu care poate citi,
A scrie ș-a socoti.
Un boltaș l-a auzit
Și după ce l-a poftit,
I-a dat niște ochelari
Ca să vază toate mari.
El dacă i-au așezat
Ș-ntr-o carte s-a uitat,
A zis : – Apoi mă căznesc
Ș-uite, nu poci să citesc.
Neguțătorul, ș-alți avînd,
I le arătă zicînd :
– Vezi, ăștia sînt boierești,
Doar vei putea să citești.
El prin ei cum s-a uitat
A zis : -Geabă mi le-ai dat,
Că nu poci citi de loc;
Să vede că n-am noroc.
Boltașul, privind la el,
I-a zis : – Eu mai am un fel
Și crez c-o să poți cu ei,
Dar sînt prea scumpi și nu iei.
El zise : – Adu-i încoci,
F’e scumpi numai să poci.
Dacă i-a dat, a zis iar :
– Și cu acești în zădar,
Că, uite, ochii-mi bleojdesc
Și tot nu poci să citesc.
Of ! și ce poftă aveam,
Acasă cînd mă gîndeam!
Vînzătorui l-a-ntrebat:
– Cum te văz, n-ai învățat,
Și acum te căznesti
Pentru întîi să citești?”
– Vezi bine a răspuns el,
D-aceea venii c-un miel,
Că d-aș ști eu să citesc,
De aștea ce-mi trebuiesc?

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trei cerșetori au plecat
Să se ducă la un sat,
Unul era orb de tot,
Altul surd, cu el nepot;
Ș-al treilea era gol,
Despuiat, făcut pistol.
Deci printr-un crâng trecând toți,
Vorbea pe drum pentru hoți.
Surdul, ce i s-a părut,
-”Stați! să zică a început,
Că nu știu ce auzii
Când acum cu voi vorbi”
Orbul zise: -”Bre, haideți,
Și în drum nu mai ședeți,
Că ce o fi om vedea,
Noi să cerem să ne dea.”
Golanul a zis: -”Ba, frați,
Aici locului să stați,
Că d-o fi niscaiva hoți,
Zău ne dezbracă pe toți.”

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă…