Santinela. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Seara se lăsă devreme, umedă și rece. Norii, atârnați ca niște perdele de cer, își târau capetele pe pământ, împrăștiindu-se din când în când într-o bură de ploaie măruntă și deasă ce înghimpa ca peria. Mirosul înecăcios, pipărat, al prafului de pușcă se amesteca peste tot cu cel acru al sângelui frământat, în țarina cleioasă, de picioarele oamenilor și ale cailor. Apa ce cădea de sus spăla câmpia, strângând prin vâlcele ochiuri adânci în care cercetașii se afundau pană la glezne. Pe ici-colo, facle fumegânde își aruncau lumina tristă împrejurul soldaților cari ridicau pe răniți. Și peste tot orice zgomot de viață se stinsese; tot furnicarul de oameni ce cu putin mai-nainte se zvârcolise în spasmele furiei nebunești părea că fusese înghițit de pământul căscat deodată supt picioarele lor. Puterile se sleiseră, inimile băteau înăbușite, brațele căzuseră frânte! Și-n față, Grivița se ștersese în întunericul de nepătruns. Dar oamenii vegheau. Se putea ca turcii să încerce un atac în urma izbânzilor avute, după cum și dânșii se temeau ca românii să nu năvălească din nou în zorii zilei. Răniții fură ridicați, faclele se stinseră, iar prin întunerecul ce apăsa câmpia și supt ploaia ce cădea tot mai repede, santinelele începură să străbată câmpul ostenite, de-abia târându-și picioarele spre dușmanul din fată.

Continuă să citești

Consultul. Fabulă de Gh. Asachi

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dineoară-n sat la țară
Un boier pătimea mult,
Încât din giur s-adunară
Doftori doi la un consult:
Din Cotnar, domnul Mergrău,
Iar Binmerg de la Hârlău.
Cel din urmă-ncredința
Că boierul va scăpa,
Când întăiul da parolă
Că boierul cu-a lui boală
Va purcede împreună
Unde moșii se adună.
Dizuniți la-nvățătură,
Îmbii scriu două rețete,
Dar boierul cu-acea cură
Nu putu să se îndrepte.
Deci pe când îl îngropa,
Doftorii se disputa.
Zicea unul: S-au trecut
Precum am fost prevăzut.
Altul, în rostul latin,
Au vădit chiar adevărul:
De mi-ar fi urmat deplin,
Sănătos era boierul!

Țermonia unui bătrân de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Anton Pann

Un bătrân trecut în zile
Fiind foarte țermonos,
La dame și la copile
Era și mai cu prisos.
Într-o zi văzând că vine
O damă a-l cerceta,
El cu părere de bine
Vrând ei a se arăta,
Ieșind să o-ntâmpineze,
Pe loc de brățet o ia,
Chip să o ajutoreze
Ca să suie scara ea.
Dama începu să zică:
– „Lasă, mă rog, n-osteni!
Că nu sunt vro mititică,
Poci și singură veni!”
El îi răspunse: „- Prea bine,
Te-aș lăsa, sufletul meu!
Dar să te ascult nu-mi vine,
Că mă tem să nu caz eu”

Mulți sunt carii ne arată
Politică de prisos,
Dar țermonia cea dată
Privește-n a lor folos.

Demisia. Proză de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu:

— Mă, se face ziuă.

Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei:

Continuă să citești

Vesele semnale. Poem de Șt. O. Iosif

https://blog.revistaderecenzii.com/

Șt. O. Iosif

Nu plouă, norii, nici nu vor să treacă…
Stau în halat, privind mahmur afară ;
Mi-e lene rău ; urîtul mă omoară ;
Deschid fereastra : pîcla mă îneacă.

Mă culc s-adorm, dar somnul mi-e povară;
O dimineață umedă, posacă,
Pătrunde în odaia mea săracă…
O, de s-ar face-odată primăvară !

Dar… fulger alb a scăpărat în zare :
Se mișcă norii, izbucnește ploaie :
Prelung și surd un tunet vuie, crește,

Răzbubuind voios în depărtare !
Eu joc de bucurie prin odaie,
Și-n pod o rîndunică-mi ciripește…

Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Nucul lui Odobac

Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare.

Continuă să citești

Poezii deosebite sau cântece de lume/Cine simte înțelege de Anton Pann

https://blog.revistaderecenzii.com/

Anton Pann

Cine simte – înțelege
Că este firească lege
A pătimi or ce om.
Chiar ș-acel ce să arată,
Că simțire nu-i e dată
Cât la piatră, sau la pom.
Și acela pătimește,
Ca un dobitoc trupește,
Pricina făr-a-ntreba.
Dar ș-un suflet ce pricepe
Leagea astă când să-ncepe,
Nu poate să zică ba.
Asta lege necurmată
La mine tot deodată,
Cu nașterea s-a-nceput.
Și d-atunci cât vârsta crește
Sufletul tot pătimește
Încetare n-a avut.
Nici crez că-m ajunge viața
Ca să văz tăiată ața
Patimilor sufletești.
Sau să poată vre o dată
Norocirea fi schimbată
Sufletelor omenești.