https://blog.revistaderecenzii.com/
De stejar ușoară frunză
Prin aer se rotolea;
Uitând c-au ieșit din grunză,
Tot în sus zburând, zicea:
Cât departe de pământ
Începui a-mi înalța!
Ori pre căile de vânt
Cine poate a-mi urma?
Ea se-nalță cătră soare,
Pe cât zefirii au suflat;
Dar abia stă a lui boare,
Frunza-n vale au picat.
Veți cădea și voi odată,
Ce sunteți ferice o zi,
Dacă schimbătoarea ceată
Va-nceta a vă iubi!
https://blog.revistaderecenzii.com/
În revărsat de zori, pe baltă, lumina face minuni. Pe fața apei sclipesc, ici, sfărmături de oglinzi; colo, plăci de oțel; comori de galbeni între trestii. În nuferi, ca-n niște potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște neclintită, de rai.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute.
Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute.
Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tîmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Era pe vremuri un împărat căruia așa de mult îi plăcea să fie bine îmbrăcat și să aibă mereu haine noi încât își dădea toți banii numai pe îmbrăcăminte.
Nu se îngrijea deloc de oștire, la teatru nu se ducea și nu-i plăcea să se plimbe prin pădure decât doar ca să-și arate hainele cele noi. Avea un rând de straie pentru fiecare ceas al zilei și așa cum se spune despre un rege că se sfătuiește cu miniștrii, despre el mereu se spunea că „se îmbracă”, asta fiind îndeletnicirea lui de fiecare clipă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși.
Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Pe piedestalul lui de marmoră, din ziua solemnă cînd buciumul a sunat prelung și alba pînză ce-l acoperea a căzut ca luată de vînt, pe calul de bronz, cu piciorul ridicat, gata parcă să pășească de pe soclu, înțepenit puternic în scări, ținînd în dreapta buzduganul, cu cununa de bronz pe creștet, Ștefan-Vodă privește parcă înaintea lui peste veacuri.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama.
Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O casă, o livadă și-o curte mare. În casă stau stăpânii; în livadă sunt pomi roditori; în curte felurimi de păsări.
Așa, în curtea aceasta s-au întâmplat multe și mărunte, căci unde-s păsări multe, dragostea-i stăpână. Nu mai departe, acum o lună, un cocoș a fugit, peste gard, cu bogheta altuia. Nu i-au mai văzut deatunci nimeni! Unele păsări spuneau una, altele — alta, gâștele șușoteau, fel și chipuri, pe socoteala celor doi îndrăgostiți. Ei și-au văzut de treabă. Acum o săptămână, o găină, o americancă, zor nevoie după un pichiroi. Au șters-o și aceștia. Iar zarvă, iar șușoteli, nimeni nu mai putea nici dormi, nici mânca; cum se întâlneau două păsări față-n față, se-ntrebau: „Ce-i cu americanca?” Cealaltă: „Ce-i cu pichiroiul?” Pichiroiul așa; americanca altfel. Și ei doi habar n-aveau de gura lumii!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
I. Contemplare
Dacă te trezeşti,
iată pînă unde se poate ajunge:
Deodată ochiul devine gol pe dinlăuntru
ca un tunel, privirea
se face una cu tine.
Iată pînă unde poate ajunge
privirea, dacă se trezeşte: