https://blog.revistaderecenzii.com/
Ai deschis poarta inimii mele
Și mi-ai umplut-o cu suferința iubirii.
Speriat am fugit să-mi găsesc liniștea între oameni.
Dar ei nu mi-au mai răspuns.
Singur și disperat, Te implor,
Nu mă părăsi acum.
”Iubirea a spus – Rugăciunea”
Traducere Simona Trandafir
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-ai-deschis-poarta-inimii-mele-poezie-id-15650/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cum venise pe lume, nici el nu-și dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn și parcă era de când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc și îndrăzni: deschise ochișorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârșit bine-bine și privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Broasca mică cât un ou
Au văzut păscând un bou
Și mirându-se prea tare
De-o făptură atât de mare
Cugeta c-ar fi noroc
Ș-a familiei laudă, dacă
Ar putea să se prefacă
Din mic, mare dobitoc.
Deci d-ambiție s-aprinde,
Mereu s-umflă, se întinde
Ș-apoi zice: Sorioară,
Nu-s ca boul, buneoară?
Dar aceasta i-au zis: Ba!
Broasca urmând a se umfla,
Zis-au iar: En vezi, lelică!
Soro,-ți spun că ești tot mică!
Oare acuma l-am agiuns?
Încă nu, i s-au răspuns.
Broasc-atunci s-au mai umflat
Foarte așa… cât au crăpat.
Vra ca astă broască mică
Pe mai mari cel mic s-agiungă,
Tot se umflă, se rădică,
Fără-a-și cere sfat la pungă
Se așază la Paris,
Unde, de nu este-nchis,
Rolul gioacă de baron,
Fără bani, dar cu bun ton.
De mii planuri îngâmfat,
Casa-și schimbă în palat
Și-n prințesă pe a sa damă.
Vrând apoi a mai întinde,
Creditoriul pe-a lui samă
Toate, păn și pre el vinde.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Traducere de Octavian Cocoş
Binecuvântate fie aceste jurăminte şi această căsătorie.
Fie ca această căsătorie să fie precum laptele dulce,
precum vinul şi halvaua.
Fie ca această căsătorie să dea roade şi umbră
asemenea unui curmal.
Fie ca această căsătorie să fie plină de râsete,
iar o zi banală să fie ca o zi în Rai.
Fie ca această căsătorie să fie un semn de compasiune,
o pecete a fericirii de aici şi de dincolo.
Fie ca această căsătorie să aibă un chip plăcut şi un nume bun,
ca o prevestire favorabilă a lunii pe un cer senin.
Nu am cuvinte să descriu
Cum se-mpleteşte spiritul cu această căsătorie.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-aceasta-casatorie-poezie-id-51100/
https://blog.revistaderecenzii.com/
„Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.” Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche și-i ieșise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele și-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiași dată a cunoscut greul. Și spusele furnicii i-au venit în minte… Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii. Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Preste ramul unui sorb
S-așezasă domnul corb,
Țiind în plisc o bucată
De caș, ce-o avea furată.
Vulpea, cum l-au mirosit,
Sub acel sorb au venit
Și-n sus căutând, i zice:
Buna ziua, venetice!
Cât ești mândru și frumos!
Dacă viersul cel duios
Ți-i c-a penilor odoare,
Tu-ntreci pe privighitoare.
De mândrie îngâmfat,
Corbul pliscul au căscat,
Și vrând viersul să înceapă,
Cașul pe pământ îl scapă.
Atunci vulpea brânza apucă
După ce o și îmbucă,
Cătră corb, spre mângâiere,
Zice: En ascultă, vere,
Cel ce știe lingușala
Să îndoapă-n socoteala
Celuia care-l ascultă.
Astă daună nu-i prea multă
Pentru-un adevăr curat.
Atunci corbul rușinat
Giură că minciuni c-acele
Alte dăți n-or să-l înșele.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Când stomacul este gol, se trezeşte în tine ceva melodic şi proaspăt.
Noi suntem nişte lăute; când cutia de rezonanţă a lăutei
este umplută cu tot felul de obiecte, muzica dispare.
Când stomacul şi creierul sunt *ăţate prin focul
postului, în fiecare minut un cântec inedit se iveşte din flăcări;
Ceaţa se risipeşte, o energie nouă te împinge
să urci treptele din faţa ta.
Fii mai uşor! – şi cântă, precum instrumentele muzicale din trestie.
Fii mai uşor! – şi scrie secrete cu tocul de trestie.
Când eşti îmbuibat cu mâncare şi cu băuturi, Satan locuieşte
acolo unde ar trebui să se afle spiritul tău – şi o statuie urâtă din fier,
stă pe locul pietrei sfinte din Kaaba. Când posteşti,
bunele deprinderi se adună asemeni unor prieteni care vor să te ajute.
Postitul este tot una cu învăţăturile lui Solomon. Nu renunţa la el
pentru cine ştie ce iluzii, căci îţi vei pierde puterea;
dar chiar dacă îţi vei fi pierdut puterea şi întreaga voinţă, şi controlul,
postind, ele se vor întoarce la tine, ca nişte soldaţi răsărind
din pământ, cu panaşele în vânt.
Un ospăţ coboară în corturile voastre,
poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-a-tine-post-poezie-id-10377/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am crescut pe ulița boierească a Iașului, pe Podul-Verde, cum i se zicea odată, în fața grădinii lui Mihai-vodă Sturza și-n coasta pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata, parcă-l văd, se uita de sus, pleca sabia spre gâtul calului, ca să-mi răspundă, iar eu mă credeam un soldat strașnic.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Chiar ca astăzi, în vechime
Mulțămit n-au fost mai nime.
O zi-n Roma de Senat
Tot poporul dezbinat
Zis-au: Lauda ș-orice bine
La boierii țărei vine,
Când în pace și-n război
Purtăm sarcina tot noi!
Împutând deci în mânie
Pe Senat de tiranie,
Iute iesă din cetate
Tot poporul ca să-și cate
Nouă patrie, alt pământ,
Și dodată se așază
Pe un munte ci-i zic Sfânt.
Dar Senatu-i deputează
Pre Menenius înțălept,
Ce-mblânzind nedreaptă ură
Prin a sa cimilitură
Îl aduse îndărăpt.
Romanului deci popor
Zise cesta senator:
Mădulările rebele
Împutau o mii de rele
Rânzei lor și mai ales
Că un trai ș-ar fi ales
Spre mâncare și spre somn;
Deci și ele-au vrut să facă
Fiecare ca un domn.
Fără noi, zise-ntre sine,
Bârdăhanii nemic sânt,
Ș-ar trăi doară de vânt?
Când șărbindu-i foarte bine
Asudam ca niște vite,
Iar stomahu-n loc s-agiute
Osteneala ni înghite,
Ca să prindă la vârtute!
Decât șerb să fii tu trist,
Mult mai bine-i egoist!
Cele zise-au și făcut,
Talpa-n loc au și stătut.
Nici pic brațul se întinde,
Mâna la nemic nu prinde,
Și stomahului zic toate:
Lucre sângur, dacă poate!
Îns-aceast-a lor mânie
Au fost mare nebunie;
Fiecare mădulare
Pe stomahul tot întartă,
Dar pe sine însaș ceartă,
Că-n curând au obosit,
Și când toate au amorțit
Mădulările rebele
Cam târziu au înțăles
Că spre comun interes
Mai mult lucră decât ele
Cela cărui zic bârdan,
Leneș, trândav și tiran!
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fi sau a nu fi
Nu este o dilemă pentru mine.
Să renunț la tot
Nu este mare lucru.
Să fiu inconștient de minunile
Care există în mine –
ACEASTA – da –
Este curată nebunie!
”Iubirea a spus –Viziunea”
Traducere Simona Trandafir
Sursa: https://poetii-nostri.ro/rumi-a-fi-sau-a-nu-fi-poezie-id-13404/