https://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o noapte, dăscălița Aglaia Bujor se trezi leoarcă de sudori, gemând și bâiguind ca un om bolnav:
— Vai de mine și de mine!… Oare ce-i?… Aaa…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un lup noaptea, vrând să intre tiptil la vro oierie,
Nimeri din întâmplare tocmai într-o câinărie.
Simțindu-l pe sur aproape, câinii toți s-au întărtat.
Lătret, urlet, hreamăt mare, ca în iad au ridicat.
Înarmați cu puști, ciomege,
Vânătorii se grăbesc care dincotro s-alerge.
Câinii în a lor iuțeală
Dau pe unde pot năvală.
— Nu lăsați, băieți! le strigă un vânător mai bătrân.
Dați lumină! Dați lumină! Să-l prindem viu pe păgân!”
Un alt scăpără îndată
Și, când la gard: ce să vadă!
Lupul cinchit într-un colț,
Cu ochi crunți, cu păr pe dos, clănțăia din dinți la toți.
Dar văzând că nu-i de șagă, că pieirea-i s-au ales:
— Oameni buni! le zise. Stați!
Și voi, câini, ce-mi sunteți frați!
Eu aice sunt trimes
Sol de la neamul lupesc
Pace să statornicesc.
(Sigură ca la războaie: vecinică, nestrămutată,
Până la întâi gâlceavă cu care pacea-i curmată.)
Prigonirile pornite între noi să le lăsăm
Și prieteșug, credință, unii altor să jurăm.
Vitele fără de grijă vor petrece despre noi
Și chiar înșiși noi de alții vom păzi bietele oi…
— Ei, măi dragă! îi răspunse vânătorul cel bătrân,
Tu ești sur, dar eu sunt alb și-n deprindere-mi rămân
Ca cu lupii să mă-mpac,
Când de piele îi dezbrac,
Și prind de pe bot parale:
Dați, băieți, fără cruțare!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Văzduhul clocotea de zăpușeală…
O beteală de aur aprins se bălăbănea sub albastrul lăptos al cerului. Fuioarele subțiri de căldură se întortocheau de-a valma peste lanurile gălbejite de soare, alunecau ușor pe deasupra coperișelor țuguiate ale mahalalelor, se zvârcoleau îndârjite printre turlele tinichelate ale orașului nemărginit.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Privește din fereastra deschisǎ podgoria
Și câmpul de-astǎ varǎ! Ce repede s-au stins.
De-acum s-au ȋntors tristețea și cerul ca leșia
Și peste toate vǎlul mâhnirilor s-a-ntins.
De prin adâncuri, neguri și umbre se adunǎ,
Pǎdurile rǎsuflǎ greoaie lângǎ drum,
Iar gândurile-mpinse sub cerul gol, pe lunǎ,
Ca niște cete triste de leșuri par acum.
Veranda-n care-o varǎ ȋntreagǎ nenorocul
Ne-a nǎpǎdit de-aiurea e prǎfuitǎ azi,
Tristețea nu-și mai face prin ȋncǎpere jocul
Și tremurând aleargǎ cu ochii la pervaz.
Pe vrafuri, lumânarea ȋși micșoreazǎ grosul,
Iar dorul ni se face din zi ȋn zi mai lin.
Parc-am uitat de sute de mii de ani mirosul
Buchetelor umplute cu izmǎ și pelin!
Parc-am uitat de sute de ani cǎ mai trǎim!
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-tristete-de-toamna-poezie-id-6502/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Odată, neamul rândunesc
Având o mare ură
Pe neamul găinilor
Pentru că ouăle din cuiburi ei le fură,
Au hotărât fără cruțare,
Pe toți prinzându-i, să-i omoare.
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare
Au fost un liliac sub streșină robit.
El însă au protestuit,
Înfățoșând dovezi aripile ce are,
Că nu-i din neamul șoricesc,
Și prin acesta chip au dobândit iertare.
Dar rândunelele un alt război pornesc,
Asupra tuturor
Anume păsări mici, ce sunt de sama lor,
Și iarăși, cea întâi robită zburătoare,
Același liliac au fost; cu gură mare
Că el nu-i pasăre nicicum,
Pentru că pene n-are,
Scăpând asemene de moarte și acum.
Așa istețul liliac
Din două întâmplări cu minte au scăpat;
Dar starea-i fizică nu e de lăudat,
Căci el, după proverb: nici turc nu-i, nici turlac
Și tristă soartă au acei din poporeni
Ce nu sunt nicăiuri statornici cetățeni.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Când să iasă Nicolae Tabără din casă, se poticni în prag și cât p-aci să se prăvale cu desagii de-a umăr, cum era.
— Bagă de seamă, bărbate, îi zise nevastă-sa cu glasul răgușit de spaimă, bagă de seamă să nu pățești ceva, că asta nu înseamnă bine!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De vedenii prin poiană
Luna mrejele-și încarcă
Măgdălina din icoană
A zâmbit a râde parcă.
Supărarea cui se-arată?
Ce trufie se revolt?
Seara ochii și-i dilată,
Luna șovăie pe baltă.
Viforul pornit în pripă
Zvârle picuri de sudoare.
Știma codrilor cu-n țipăt
Vântului în cârcă-i sare.
Moartea briciul și-l ascute.
Măgdălina plânge-aproape.
Crede rugii mele mute,
Tu ce umblii prin hârtoape.
(1916)
Traducere Ioanichie Olteanu
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-de-vedenii-prin-poiana-poezie-id-16594/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Eu am, iubito, -n
Spania un castel.
Porțile lui sunt prinse-n căngi de aur
Și lângă fiecare stă un maur
Cu fes de-argint, cu scut și cu cercel.
Pe socluri mari și verzi dorm lei regești
Și prin alei se plimbă trist păunii,
Cadâne moi cu lungi și grele funii
Târăsc prin ierburi leneșe calești.
La geamuri, vergi albastre străjuiesc,
Și prin odăi, din amfore rotunde,
Un fum verzui dezbracă și ascunde
Bazine cu făpturi ce dănțuiesc.
Castelul are turnuri fară preț
Și turnurile-n vârf au streșini care
Când strălucesc aprins în depărtare
Opresc în loc pe orice călăreț.
În zori de zi prin curți se joacă cerbi
Și prin fântâni se scaldă porumbițe,
Iar pomii încărcați cu flori și vițe
Se leagănă-n văzduh ca niste șerpi.
Nu pas de om se-aude prin alei
Ci pas duminical de antilopă,
Doar rozele tresar într-o sincopă
Când se presimte-n presuri mersul ei.
Într-un ungher cu blăni de jder pe jos
Piticii scunzi beau miere din magnolii.
Acolo eu primesc, pe perne. solii
Și sorb tutun din pipe lungi de os.
Acolo, la un gong, pe tăvi de-argint
Îmi vin fazani umpluți și fructe coapte
Și curge vinul negru zi și noapte
În cupele de crin și mărgărint.
Eu am, iubito, -n
Spania un castel
Și, dacă vrei, te fac stăpână-n el!
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-trubadurul-mincinos-poezie-id-40470/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Un înțelept odată ședea cu un magnat
La sfat.
— Tu, care cunoști lumea
Și-n inime citești,
Te rog să-mi lămurești
De ce-n societăți alese mai anume,
Nici prinzi de veste când cu oameni te trezești
Nepotriviți și seci?
Așa pe înțelept magnatul întrebă,
Iar el răspuns îi dă:
— Societățile au soartă potrivită
Cu o bina din nou mai mult de lemn zidită.
Spre pildă, eu acum o casă mi-am făcut
Și nici nu m-am mutat,
Iar greierii de mult
În ea s-au așezat.
Cercând cu scumpătate
A fabulei sujet,
Găsești c-avea dreptate
Acel om înțelept.
Și cum să se numească
Gurliii mădulari,
Ce nu știu să vorbească
În societăți mari,
Dar, prin a lor strigare,
Împiedică pe alți,
Mai ispitiți bărbați,
Să facă vro lucrare?
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ah, cât de multe pisici
Sunt pe lume, aici.
Noi nu le-om putea număra niciodată.
Inima visează măzărichea înmiresmată
și steaua albastră cu clinchete mici.
…Aievea, în închipuire sau prin vis,
Îmi amintesc de trecutul departe și-nchis
Pe laiță, sub scoarțele moi,
Cu murmure line
Torcea un pisoi,
Uitându-se țintă la mine.
Pe-atunci eram un copilaș abia,
Cânta bunica blândă și domoală,
El ca un tigru tânăr s-azvârlea
Spre ghemul sur rostogolit din poală.
Toate-au trecut…
Bunica mea s-a pierdut,
A luat-o la dânsul nimicul.
Mai apoi,
Din sprințarul pisoi
O cușmă frumoasă-au făcut:
și-a pomenit cușma aceea, bunicul…
1925
Traducere George Lesnea – ”Poezii” – 1957
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-ah-cat-de-multe-pisici-poezie-id-10374/