https://blog.revistaderecenzii.com/
În aceeași duminică, pe la amiazi, Grigore Iuga cu Titu Herdelea coborau în gara Burdea, unde îi aștepta brișca galbenă de la Amara cu Ichim pe capră.
— Toate bune pe aici, Ichime? întrebă Grigore.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Pe cât de neschimbată ai rămas,
Pe-atât sunt eu schimbat de vreme …
Tu urci colina cu acelaşi pas,
Eu mai anevoios şi mai alene.
Şi totuşi mergem amândoi-nainte
Mânaţi de-aceeaşi unică dorinţă,
Eu nevoit să calc peste morminte,
Tu ocolindu-le cu uşurinţă …
Acesta-i drumul nostru; drum de coastă,
Întortocheat şi greu. Dar sus pe culme,
Acolo unde panorama-i vastă,
Şi unde, printre stânci, bătrânul ulm e,
Acolo cel ce-ajunge dintre noi
Nu va privi zadarnic înapoi …
Sursa; https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-urcus-poezie-id-2919/
https://blog.revistaderecenzii.com/
La niște case mari, în oale prea bogate,
Sta falnic pe ferești,
Pe lângă flori firești,
Și cele prelucrate
De mâine omenești.
Dar iată, nori s-adună,
Cu fulgere lucind,
Și tunetul răsună
De ploaie prevestind;
Iar floricelele acele iscusite
Îndreaptă către zei
Smerita rugăminte:
Ca să oprească ei,
Cu un cuvânt din ceri,
A ploaiei neplăceri;
Dar rugămintea lor au fost zădărnicită
Și ploaia cea pornită
De un răcoare vânt
Se varsă pre pământ,
Potoale sfera grea,
Verdeața înnoiește
Și firea după ea
Se pare că zâmbește.
Atunci și florile acele naturale
Se dezvelesc frumos,
Din sânurile sale
Dau desfătat miros;
Iar florile de fir, mătasi și catifea,
Ce ruge înălța când ploaia se ivea,
De frumusețea lor lipsite și pătate,
Au fost de pe ferești afară lepădate.
Talentului firesc de critică nu-i pasă,
Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase;
Și numai florile acele prelucrate
Se tem de ploaie foarte.
https://blog.revistaderecenzii.com/
— Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Chemări de mântuire zvonește-n seară toaca.
Din turle de biserici și mănăstiri uitate
Cântările preasfinte în lume răsfirate
Au răbufnit din lemnul bătrân, ca promoroaca.
Și-au răsădit în inimi dorinți de închinări,
De sfântă rugăciune — în preajmă de altar
Să îngenunchi cu albă credință sub stihar
Și să-ți dezlănțui glasul în tainice cântări.
În imnuri înălțate cu evlavie spre cer
S-aduci și tu prinosul bogat al pocăinții,
Și-aici, între icoane, în care dorm preasfinții,
Să nu mai ai un suflet împovărat, stingher.
—————————————————————————-
sursa: @versurisubfloridetei
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vecernie-poezie-id-51073/
https://blog.revistaderecenzii.com/
— Oare ce-o fi pățit procopsitul de frate-meu ? zise Spiru Dăniloiu, uitându-se la nevastă-sa numai cu ochii, fără a întoarce capul. Că m-a întrebat popa Ilie de la biserica Sf. Nicolae… Zice că a trimis de trei ori la dânsul și casa parcă ar fi pustie…?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O furnică
De soi mică,
Iar de inimă prea mare,
Adusese furnicarul într-o nespusă mirare,
Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat,
Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat.
Era înc-acea furnică
Și la războaie voinică:
Unde viermișor vedea,
Se repezea și-l prindea.
Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat,
Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat.
Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase,
De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase.
— La târg — zise ea odată –
Mă duc lumea să mă vadă
Și oamenii să se miere
De vestita mea putere.
Și așa, prea îngâmfată,
Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată;
Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură
Mândriei sale văzură.
Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta,
Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta
Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea
Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea.
Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări,
Câinelui de lângă car, au zis: „Dragă, nu te mieri
De-a oamenilor prostie?
Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari;
Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari
Toată furnica mă știe.”
Sunt și oameni ce visează
Că universul întreg de dânșii se minunează;
Dar în furnicarul său, ei numai cât figurează.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mare zadarnică ! Mare zadarnică !
Arsă de patimă eşti prea nedarnică.
Cu toată apa ce-ai strâns-o-n pântece
N-ai stropul care să mă astâmpere.
Mare de platină, mare de platină,
Tu nu eşti dulce nici cât o lacrimă,
Încât degeaba ţi-admir stihiile
Cu gust amar, ca zădărniciile.
Inaccesibilă şi neavută,
Nu cunoşti gura – ah ! – care sărută ..
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vanitate-la-pontul-euxin-poezie-id-2917/
https://blog.revistaderecenzii.com/
În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată
Și, dacă ar fi pus morarul osteneala,
Ferea la început pe viitor sminteala.
El însă, stăpânit de multa lenevire
(Nărav ce pe la noi domnește cam din fire),
Puțină grijă arăta;
Iar cursul nu mai înceta.
— Morarule, ia sama bine!
Nu pierde vremea!
— Las’ la mine,
Îmi știu eu treaba, nu te teme!
Însă tot lasă, tot lungește,
Pân’ când odată se trezește
Că apa e mai jos de stavili cu o palmă.
Atunci și-au luat morarul meu de samă
Și, alergând unde s-au spart,
El vede câteva găine la un loc,
Bând apă pe lângă lăptoc.
— Mânca-v-ar uliul! le zice supărat.
Tocmai acum v-ați adunat
Să-mi beți voi apa toată!
Și-n ele zvâr! cu o lopată.
Pe toate le omoară,
Pierzând găinile și apa de la moară.
Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc
Fără căință sau cruțare
(Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc),
Dar fac economie mare
Cu căpețelele cele de lumânare;
Sau, după vorba cea bătrână:
Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la făină.
Iar cu așa economie,
Degrabă la mezat se strigă vreo moșie.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe coastă. Marea fulgeră-n crepuscul.
O barcă taie valurile calm,
Trandafiriu, din ape, crește psalm –
Și fiecine-și țese vis minuscul.
Ca pești de aur, valurile ard;
Și-i vînt salin; se scutură castanii.
Pe chei, o babă lin își zvîntă anii,
Cu ochii-n gol fixați spre bulevard.
Se prăfuie văzduhu-n diamant –
Pe cer, Selene-și tremură o lampă –
Subit, o mînă-a prins să miște-o cleampă,
O ușă s-a deschis înspre neant.
Pe apă în trei luntri ca trei spectre,
Cu plasa grea năierii pescuiesc –
Și-n noaptea albă umbrele își cresc
Ca trei subțiri și tainice Electre.