https://blog.revistaderecenzii.com
Streșinele se dezgheață,
Picură mărgăritare…
Ce de lume ! Ce de viață !
Și ce larma-asurzitoare !
A întinerit natura ;
Negustorii zdrențuroși
Țipă cît îi ține gura :
— Hai la ghiocei frumoși !
În mansardă locuiește
Un artist. Băiat sărac,
De un ceas se chinuiește
Ca să vîre ață-n ac.
Și cîrpindu-și, biet, cum știe
Pantalonii vechi de dril,
Fluieră de bucurie…
Bine ai venit, april !
https://blog.revistaderecenzii.com
Norocul ne-a făcut să dăm peste o carte rară, o carte pe care o căutam de atâta vreme și pe care pierdusem orice speranță de a o mai putea găsi.
Iată coperta doritei cărticele pe care am primit-o cum se primește, după o îndelungată despărțire, un prietin bun pe când îl credeam de mult pierdut pentru totdeuna:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mohamet-sultanul, cu oștire mare,
Urmărind pe Țepeș, vede cu mirare
O pădure deasă pe un cîmp întins.
El grăbește mersul,d-arșiță coprins.
Oastea lui dorește umbre pădurateci
Aerul de arbori și de flori molateci.
Dar cînd este-aproape, el ce a zărit?
Căci de mare groază el a tresărit !
Arborii sunt țepe — douăzeci de mii,
Turcii tot atîția-n țepe, morți și vii;
Peste-aceste țepe este-o țeapă mare,
Unde-un mare pașă la vedere-apare;
Pe pădurea morții soarele lucea,
P-ale lor benișe vîntul adia.
Paseri prădătoare pe deasupra zboară
Cîrduri flămînzite așteptînd să moară.
— „Ah ! zicea tiranul, de fiori coprins,
Acest om nu poate a mai fi învins.”
Zice, și se duce în pădurea morții.
Țepeș sta la masă, rîde-n fața sorții.
Gemetele celor ce în țeapă mor
Îl îmbată dulce și desfătător.
https://blog.revistaderecenzii.com
Pe la miezul nopții începu să cadă o ploaie liniștită și bogată. Murmura pe acoperișuri și peste pământ cu picături moi, ca de untdelemn. Nu se auzi nici un tunet și nu se văzu nici o fulgerătură. Era însă întuneric beznă.
Fiindcă ploaia începuse pe nesimțite, când se înteți nimeni nu se trezi din somn, și când de pe streșini începură să curgă șiroaie, de-a lungul prispei, cei care dormeau la margine se împinseră doar mai spre perete, mormăind.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
1900
Atenția publică urmărește cu încordare atâtea ș-atâtea împrejurări de înaltă ordine politică și socială, interioare și internaționale – criză finanțiară, război, expoziție universală, întrevederi de împărați, o nouă lege a pensiilor, un monopol asupra alcoolurilor șcl. – încât se pot întâmpla multe lucruri foarte interesante care să treacă absolut neluate-n seamă, mai ales dacă se-ntâmplă în vreun colț lăturalnic, mai la o parte de drumul cel mare.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În acest timp Paraschiv și Achim așteptaseră în drum. Erau atât de curioși să afle ce îi spunea tatăl lor lui Nilă, încât nu avură răbdare până a doua zi; renunțară să se mai ducă la fetele la care umblau și îl așteptară pe fratele lor să vină și să afle ce era…
— Ce-ați vorbit, mă, ce ți-a spus? întrebă Paraschiv în șoaptă când Nilă ieși la ei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
E noapte ; la micuța casă
Fereastra licăre-n lumină…
Vezi fețe vesele la masă:
Ei povestesc glumind și-nchină.
Tu, singur, te strecori prin ceață
Și-arunci privirea cu sfială :
Te-apucă dor de-o altă viață,
De liniște patriarhală…
În vis, te-apropii de fereastră,
Și numa-n vis le tulburi pragul :
„Primiți, primiți la vatra voastră
Să hodinească și pribeagul…”
https://blog.revistaderecenzii.com
Sub acest titlu, neobositul V A Urechiă a dat de curând la lumină un nou volum, cuprinzând 25 de legende istorice și 12 reminiscențe sau potriviri de vremuri, precum le numește el în limba lui de bătrân cărturar
Iată o carte românească menită să placă mult oricărui iubitor de povestiri interesante, și, în același timp, amestecând, după preceptul clasic, folosul cu plăcerea, să instruiască pe cititor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
După plecarea lui Birică și a lui Paraschiv și Achim, Tita și Ilinca mai stătuseră puțin în drum apoi se culcaseră ostenite. Catrina Moromete îl chemase pe Niculae în tindă, vrând să-i dea de mâncare laptele pe care i-l oprise.
— Nu mănânc, se strâmbase băiatul țâfnos. Nu mi-e foame.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Trei vagabonzi la poartă-mi vin ;
Artiști — o mică trupă :
Copiii după ei se țin,
Și cîinii dau să-i rupă…