https://blog.revistaderecenzii.com

Tot ce scriu a fost cândva viață adevărată. Și totuși, când mă gândesc la fiecare clipă care a trecut în parte și caut s-o revăd, s-o reconstitui, adică să-i regăsesc anumita ei lumină și anumita ei tristeță sau bucurie, impresia care renaște este înainte de toate aceea a efemerității vieții care se scurge, și apoi aceea a lipsei totale de importanță cu care se integrează aceste clipe în ceea ce numim, cu un singur cuvânt, existența unui om. S-ar zice că amintirile, în memorie, se decolorează exact ca și acelea pe care le păstrăm în sertare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Diogenes, în Atina,
Unde strălucea lumina,
Un barbat era mintios,
Însă giudecat pe dos.
Că-i filozof unii spun,
Alții că au fost nebun!
Dar de asta nu mă mier
Căci un om cu caracter
Nebunie când nu face,
Care cetei oarbe place,
Deseori în astă lume
De nebun câștigă nume.

https://blog.revistaderecenzii.com

Priveşti: prin lanurile verzi se pierde
Un fir de vânt şi-o dungă de lăcustă,
Şi ierburile prind ca să-ţi dezmierde
Picioarele şi tivul de la fustă,

Iar o albină gura bujorată
Ţi-o caută în zbor ca pe-un ulei
În care duce mierea adunată
Din florile de câmp, cu truda ei.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/

https://blog.revistaderecenzii.com

Aceste mâini aceste pupile stinse-n noapte
Ca focul dulce-al bărcii cu pânze în crepuscul
Și auzul în cenușe ca flautul în țăndări
Nu se va mai înfiora la atingerea glasului și a amplelor zvonuri

Mările deshămate din frânele furtunii
Și renii în odihnă sub boreale arme
Privirile întrerupte aceste pontlevisuri
Te-apleci spre vioara mută ca spre un gât de femeie,

https://blog.revistaderecenzii.com

Pentru Marie

În loc de introducere

Cuvinte păsări cu aripi de sânge

Cuvinte zburând nebune în încăperile inimii

Animale câteodată cu transparențe de cer

Buchete de lumi astrale (comete cu cap de dansatoare)

Flori bizare parfumând creierul

Însemnând un zâmbet ori din contră o bucurie

Apariții și dispariții în întunericul zilelor

Ori vulturi fâlfâind alb peste munții somnului

Vitrini lunare cu îngeri și săbii

Cu lupi, cu orașe, cu vapoare, cu păr de femeie

Cuvinte, desene neînțelese ale scrisului acest

Ca mâinile mele, ca ochii

https://blog.revistaderecenzii.com

De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând..
Sînt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.

Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val –
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

https://blog.revistaderecenzii.com

Eu n-am învățat a ceti și scrie: sînt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de nici un ceas de pregătire „pedagogică” pentru a descoperi literele și a le îmbina în silabe, care pe urmă să-mi dea cuvîntul. Poate de aceea nici cugetarea mea n-a plecat de la măruntele elemente prime ale unei desfaceri nenaturale, ca să ajungă apoi, tîrîndu-se, la ultimele rezultate. Toată această înceată alunecare spre înțeles obosește poate sufletele; în orice caz, nu-ți dă impresia, singura care îndeamnă și asigură, că ai cucerit ceva, de o cucerire tot așa de cutezătoare ca a primelor noțiuni de natură și de viață, cele dintîi străbateri dincolo de hotarele în care ai fost închis. M-am deprins astfel să încerc, să îndrăznesc și să risc. Desigur că e ceva din acest întîi pas făcut pe sama mea în toată acea însușire a limbilor străine pe care am făcut-o fără gramatică și fără dicționar, îndată ce școala m-a lăsat din ghiarele ei, care prind orice aripă și omoară.

https://blog.revistaderecenzii.com

Am părăsit casa părintească
Şi Rusia cu iarbă albăstrie,
Trei stele, în plop, lîngă lac,
Tristeţea mamei o păstrează vie.

Luna ca o broască de aur
Se risipeşte pe faţa apei.
Ca floarea de măr, părul cărunt,
S-a revărsat în barba tatei.

https://blog.revistaderecenzii.com

Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt-
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ținea în mână mai tot timpul prăfuitorul cu care ștergea obiectele, un bețișor lung, negru și flexibil, în vârf cu un mănunchi de pene multicolore. Un obiect desigur ieftin și mediocru cumpărat la vreun bâlci, dar care complecta cu o notă de eleganță costumul desuet al lui Aizic Wolf. Și într-adevăr când anticarul, prezentând vreun obiect unui client, agita repede și nervos prăfuitorul, trecând cu pași mici când de-o parte, când de alta a geamului pentru a pune mai bine în valoare obiectul, părea într-adevăr că execută o mică figură de menuet asemănătoare în totul aceleia care se poate vedea pe vreun tablou de muzeu, unde însă executantul are în locul ghetelor cu gumilastic pantofiori supli de mătase, iar în locul prăfuitorului un bețișor cu panglicuțe.