https://blog.revistaderecenzii.com

S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,
S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii^[1].
Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ
Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.

Lumina e mai caldă și-n inimă pătrunde;
Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.
Pâraiele umflate curg iute șopotind,
Și mugurii pe creangă se văd îmbobocind.

O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se perde!
În câmpul veșted iată un fir de iarbă verde
Pe care-ncet se urcă un galbin gândăcel,
Și sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

https://blog.revistaderecenzii.com

S-a oprit tramvaiul în piață
Lume multă și pestriță
Și prin iures se împinge
Și o frumoasă cuconiță.

Cum avea rochițta strîmță
Și cu nasturi mulți pe spate
Vrea să urce, dar din cauze
Rochiei strînse-n trup, nu poate.

https://blog.revistaderecenzii.com

Hai mărgele! Ia mărgele!
Cerul meu e plin de ele.
Giuvaere, cruci, podoabe,
Câte trei și patru boabe,
Cu scântei mai tari, mai slabe.
Vând și un mărgăritar,
Cinci ocale la cântar.
Dar păcat de greutate,
Că scade la jumătate
Și pierde câte-o câtime
De crâmpei din îngustime.
Vineri seara, la lucarne,
O să-l am cu două coarne.
Dar aduce și noroc,
Că se face iar la loc …
Toată noaptea tiu deschis:
Vând pe dragoste și vis
Și numai pe datorie.
Plată de Sfânta Marie,
Ori la un soroc, știu eu?
Când o vrea și Dumnezeu.
Ia numai un pumn și du-te;
Într-o palmă ții opt sute.
Dacă merge bine treaba
Dau și Carul mic degeaba.
Când lumina se aciuă,
În oblon se face ziuă.
Încui ușa pe la clanță
Și strâng bolta-n tărăboanță
Și o car tiptil acasă:
Zorile să nu mă vază,
Vântul să nu mă miroasă.
Azi, mi-a mai rămas o stea.
Fetelor, care o ia?

https://blog.revistaderecenzii.com

Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.

O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban.

https://blog.revistaderecenzii.com

Să ai curajul să spui da
Să ai curajul să spui nu
Şi-n fiecare clipă grea
Să fii mereu, acelaşi Tu !
Să ştii să crezi

Când unii te înşeală,

Să te ridici

https://blog.revistaderecenzii.com

„Pentrul omul religios, spatiul nu este omogen, ci prezintă rupturi si spărturi; unele portiuni de spatiu sînt calitativ diferite de celelalte. „Nu te apropia aici“, îi spune Domnul lui Moise, „ci scoate‑ti încăltămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pămînt sfînt“ (Iesirea, 3, 5). Există asadar un spatiu sacru, deci „puternic“, semnificativ, si alte spatii, neconsacrate, lipsite prin urmare de structură si de consistentă, cu alte cuvinte amorfe. Mai mult: pentru omul religios, lipsa de omogenitate spatială se reflectă în experienta unei opozitii între spatiul sacru, singurul care este real, care există cu adevărat, si restul spatiului, adică întinderea informă care‑l înconjoară.

https://blog.revistaderecenzii.com

Hai, păsăruici, veniți din streaşini multe …
A fost o lună cine să v-asculte
Cînd ne cereați firimituri, la geam.
În ploi și frig, făptura v-o plîngeam,
Strigindu-vă : – Piţuici !- -Copii !- și -Fete !-
Veneați la noi cu bucurie, cete.
Ne-nţelegeaţi și graiul, fată,
Din țara noastră depărtată.
Ne despărțim de voi cu îndoială …
De mîine prispa va rămîne goală
A intristatului balcon de sus
Și n-o să știți măcar că noi ne-am dus.
Plecăm de lîngă voi cu un oftat …
De-abia v-ați învățat
Cu prieteni de pe alte tapşane și pășuni,
Poate mai inimoși , poate mai buni …
Rămîneți în singurătate …
O s-așteptați flămînde, fată mică,
Văzînd perdeaua trasă că nu se mai ridică.

https://blog.revistaderecenzii.com

Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.

Viscolul frământă lumea!… Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iarna cu zăpezi de argint are să vie.
Mă simt atât de obosit, atât de obosit!
În spitalul ăsta, cearceafurile par de hârtie.
Mi-au luat hainele, că nu mai am de trăit.

Ieri îți făcusem încă poezii,
cu versuri dulci și triste, cum îți place ție,
și cum ai multe – dacă le mai ții.
Vai, ce amară doctorie!

Pe fereastră nu se mai vede nimic,
de gemete, vântul nu se mai aude.
Patului de lângă mine i se pregătește dric,
buzele sunt arse, iar sfaturile doctorului crude.

https://blog.revistaderecenzii.com

Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jelire
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori
C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.

Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește
Și, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,
El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,
Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.