https://blog.revistaderecenzii.com

“Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…

După o anumită vârstă, toți oamenii au impresia că au naufragiat, că și-au ratat viața, că au trăit o viață idioată, absurdă – o viață care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viața altuia. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înșine și nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viața noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

https://blog.revistaderecenzii.com

(Luciei)

De-aici se-ndreaptă totul către tine;
Fumul și brazii, ochii mei și totul
Și caprele de munte cercând pe culmi sculptate
Să bea înaltul cerului cu botul.

Trăind pe alte plaiuri, privești acum
Spre același cer limpede și ochii ni se-ntâlnesc pe-nalt.
Aceasta-i marea vraja a cerului de munte
Unind pe el un suflet cu sufletul celălalt.

Pe bradul tânăr lângă care șed
Un nume cu jăratec scris se-mplântă
Purtând în scoarță slovele ce-ai scris
Un cântec de iubire bradu-ți cântă.

https://blog.revistaderecenzii.com

O, lună grațioasã, îmi amintesc,
Că, în urmã cu un an, tot pe colina asta ,
Am venit plin de suferință să te privesc.
Iar tu atârnai atunci deasupra pădurii
Și, la fel ca acum, luminai frumoasă.
Dar, ceața și geana tremurândă de plâns
Din coșul lacrimilor mele, în ochii mei
Sunt chipul tău necăjit,
Viața mea, la fel și acum; nu și-a schimbat traseul,
Delicata mea lunã dar
Memoria mă ajută să cunosc vârsta durerii mele.
Oh, cât de recunoscător sunt.
În tinereţea noastră, când există
Speranță ne urmãm drumul vieții fără să ne gândim
La trecut.
Și mai trist este acest lucru cãci face neliniștea să reziste.

https://blog.revistaderecenzii.com

O sfântă din icoane cu față zâmbitoare,
Cu ochii de cărbune, cu părul ca de nea,
De-o bunătate rară, cu inima deschisă,
Curată ca și crinul. Așa-i bunica mea.

O, cum o văd și-acum, cu furca-n brâu înfiptă,
O văd și simt cum trece prin mine un fior,
Căci parcă-aud și-acum povestea cu crăiese
Și fusul la ureche cum sfârâie ușor.

Această poezie îți este închinată,
Bunică scumpă, ție, din tot sufletul meu.
Ești sacră pentru mine și te asigur buno,
Că vie și măreață rămâne-vei mereu.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cum m-adînceşte-n visuri lăuntrul tău feeric,
Şi cît îmi pari de sfîntă!… Tu mă uimeşti, pădure,
Cînd pe sub bolţi tăcute şi pline de-ntuneric,
Las paşii să mă poarte şi gîndul să mă fure…
Cum m-adînceşte-n visuri lăuntrul tău feeric!…

Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,
Ce dulci vedenii tainic subt ochi mi se strecoară;…
Se-ntorc morţii din groapă şi vremile din cale,
Şi iar mă simt copilul nebun de-odinioară,
Cînd mă adormi de farmec, în pacea umbrei tale,

https://blog.revistaderecenzii.com

Pe cer se oglindește întunericul apei
Întunericul pomilor, limbile negre de trestie,
Întunericul vitelor care plutesc înecate,
Negrul acesta neanunțat.

La rame, în lotci
Liliecii nopților de toamnă adulmecă,
Trec cu ochii închiși pe canale sucite
Adună pe creștete firele ploii
Firele ploii le curge pe obraji, prelingându-le barbă
Pe piept și mai jos până-n apele negre,
Târându-le-o astfel în chinuitoare meandre spre mare.

https://blog.revistaderecenzii.com

„Este regretabil faptul că nu dispunem de un cuvînt mai precis decît acela de „religie” prin care să numim experienţa sacrului. Termenul are o istorie îndelungată, deşi întrucîtva limitată din punct de vedere cultural. Ne putem întreba dacă poate fi el aplicat fără discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creştinismului şi islamului sau hinduismului, budismului şi confu- cianismului, precum şi popoarelor asa zis primi- tive. Dar este poate prea tîrziu să căutăm alt cuvînt şi „religie” poate fi încă un termen util cu condiţia să ne amintim mereu că el nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului si prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens si adevăr. 
Intr-adevăr, este greu să ne imaginăm cum ar putea funcţiona spiritul uman fără convingerea că ceva ireductibil real există în lume, după cum este imposibil să ne închipuim cum ar fi putut apărea conştiinţa fără a conferi un sens pulsiunilor şi experienţelor omului. Conştiinţa unei lumi reale şi semnificative este strîns legată de descoperirea sacrului. Prin experienţa sacrului, spiritul omenesc a surprins deosebirea dintre ceea ce se revelă ca real, puternic, bogat si semnificativ, si ceea ce nu posedă aceste calităţi, adică fluxul haotic si primejdios al lucrurilor, apariţiile si dispariţiile lor întîmplătoare si lipsite de sens.”

https://blog.revistaderecenzii.com

Pustie si albă e camera moartă…
Si focul sub vatră se stinge scrumit…–
Poetul, ălături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o schinteie în ochiu-adormit…
Iar geniu-i mare e-aproape un mit…

Si nici o schinteie în ochiu-adormit.

Pustie si albă e-ntinsa câmpie…
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit…
Sălbatică fiară, răstristea-l sfâsie
Si luna priveste cu ochiu-otelit…–,
E-n negura noptii un alb monolit…

https://blog.revistaderecenzii.com

Scuture-și pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur,
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur!

Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireșți soldații, galonații, verzi, „piu-piu”!
Dar în țara ta-și mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, amețită de rachiu.

Plictisiți de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaști alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare și înalță crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i țintă, gravul „Forgeron”.

https://blog.revistaderecenzii.com

În sfârșit, iată o carte bine alcătuită, bine tradusă și bine tipărită! o carte ce mulțumește mintea prin tablourile satirice și prin duhul filozofic care cuprinde; o carte ce încântă auzul prin armonia versurilor și prin bogăția stilului adevărat românesc; o carte ce desfătează vederea prin frumusețea formatului și a tiparului: Satirele prințutui Antioh Cantemir, traduse din rusește de d.d. A. Donici și C. Negruzzi și ieșite de curând la lumină la Cantora Foaiei sătești.