https://blog.revistaderecenzii.com

Când glasul zilei pentru noi toţi se trece
Şi amuţeşte oraşul vorbitor,
În umbre albastre-n pace rece
Adoarme ostenitul muncitor,
Atunci încep în paşnica tăcere
A mea chinuitoare priveghere,
Căci noaptea arde-n mine vie
Mustrarea cugetului meu;
Îmi fierbe mintea mea cea slabă şi învie
Un roi de gânduri negru, greu…
Aducerea aminte-mi desfăşoară
Tot zapisul urâtei vieţii mele,
Citindu-l cu necaz şi pocăinţe grele,
Eu tremur blestemând viaţa mea amară
Şi plâng amar ş-amar mă jeluiesc,
Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/

https://blog.revistaderecenzii.com

În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punt s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalță, în cercuri line zboară
Și, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilașii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i și-i zic: „Bine-ai sosit!”

https://blog.revistaderecenzii.com

Semirotundul arc de poartă,
Măguri, câmpii, lanuri, păduri,
Casa povestea parcă poartă,
Parcul cu umbre-n fundături.

Tei groși de câteva cuprinderi
Unul în altul se-mpletesc
Aniversând cu-așa deprinderi
Secole două de când cresc.

https://blog.revistaderecenzii.com

În mohorâte stânci izbind
Nahlapii spumega mugind,
Si vulturi hora-n cer întind,
Si gem paduri,
Si piscuri albe se desprind
Din nouri suri.

Cândva se prabusi din deal
O avalansa pe praval;
În chei legara mal de mal
Nametii grei;
Si Terekul ca iute val
Se-opri în chei.

https://blog.revistaderecenzii.com

Într-o dimineață mai de demult, zării pe moș Toma Gaiță în drum spre pădure, cu pușca ferită sub zeghe de nu i se vedea decât țeava atârnând la spate, ca o coadă.

Eram prin clasa a doua de liceu; venisem numai de vreo săptămână acasă, în vacanța Crăciunului, și aveam și eu o rablă de pușcă, mică și ruginită, cu care speriam sturzii și mierlele de prin măcieșii de la marginea pădurii.

https://blog.revistaderecenzii.com

Vino joc de vorbe goale.
Suntem singuri.
Ce să-i spun?
Numai gura dumisale
Se aude de subt prun.
Plouă crengile cu rouă
Cade câte-o picătură,
Când în păr, găteală nouă,
Când bomboana rece-n gură.
Și mergând prin iarbă, toată,
Subt dantela albei rochii,
Spre genunchi e ridicată,
Plină-i de pândiri de ochi.
Aerul o strânge. Cerul
O dogoare și-o sărută
Unde trece-n câmp, ca fierul,
Țara caldă face-o cută.
Și din toate singur eu
Nu-ndrăznesc s-o prind de mână
Și c-un șold de pieptul meu
Să o sprijin la fântână.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ca un orb uriaș, dus de mână de-un copil, așa intrase pipăind vaporul nostru. remorcat pe-o noapte neagră, în port la Liverpool.

Dimineața umezeala pătrundea până la oase. Puntea de fier udă. Soarele invizibil, ieșit din mare, rămânea ascuns în pânza deasă de neguri fumegânde. Numai spre răsărit o pată de un roșu-pal se întindeà între cer și apă, pe fundul orizontului de plumb.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cântarea dimineţei
Din buzi nevinovate
Cui altui se cuvine,
Puternice Părinte,
Decât ţie a da?

Tu eşti stăpân a toate,
Tu eşti preabunul tată;
A ta putere sântă
Făptura ţine-ntreagă,
Ne ţine şi pre noi.

https://blog.revistaderecenzii.com

Cel care zice „Naşteţi, muriţi, aventura
lumii e scrisă!” nu este oare jignit
de măruntul orgoliu al penei
ce-o ţin între degete?

Fluviul mă vrea curgând, – promisiune a mării!
floare – dar nu şi rod! – hărăzită a fi
un văratic anunţ în argilă
al florilor veşnice.

https://blog.revistaderecenzii.com

S-a hotărât, care va să zică…

Madam’ Georgescu – Mița Georgeasca – cu d. Georgescu – Mihalache – pleacă la Sinaia cu trenul de plăcere. Însă, de mult madam’ Georgescu a promis „puiului“ să-l ducă odată și pe el la Sinaia; prin urmare, trebuie să-l ia și pe puiul; dar puiul nu merge nicăieri fără „gramamà“; prin urmare, și pe gramamà trebuie s-o ia. Puiul este mititelul Ionel Georgescu, în etate de cinci anișori împliniți, unicul fruct până astăzi al amorului părinților săi; iar gramamà este cocoana Anica, mamița mamițichii puiului.