https://blog.revistaderecenzii.com/
Întâmplarea făcu să fiu odată de față când intră un țăran într-un magazin de fierărie.
— Bună ziua! zise dânsul.
— Ce dorești?
— Aș vrea să cumpăr o coasă…
Negustorul se repezi și trânti pe tejghea un mănunchi de coase.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Să fie România de-acum în veci unită
Și propășind în toate să fie ea menită,
La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus,
Ca cele de apus.
Să aibă România industrie și arte,
Școli bune, răspândite în orișicare parte;
Încât românii toți să fie luminați
Ca cei de stat bărbați.
Să fie România întinsă, mare, lungă,
Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă,
Să turbe alungând-o și rătăcind în dar,
Să piară la hotar.
Să aibă România puternică armată,
În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată,
Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui,
Să știe birui.
Să fie România tot binecuvântată,
Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată;
Străinul să-i aducă a sale bogății,
Pe-a ei producte vii.
Să aibă România comori asigurate,
Să aibă navigații, să-și facă căi ferate;
Comerțul ei să fie activ și răspândit,
Ca mijloc de-nflorit.
Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat,
Ca să renască astfel frumoasa Românie,
Întru eternitate mult binecuvântat;
O fie, fie, fie!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Din nou la pragul meu natal,
Meleaguri tandre, gânditoare!
Cu mâna, semne de pe deal
Îmi face palida-nserare.
Zburlită, ziua ce s-a dus
Îşi trage pletele spre casă,
Şi, dezolat, acest apus
Mă copleşeste şi m-apasă.
Peste cupolele perechi
Penumbra serii cade moale.
Dar voi, prietenii mei vechi,
Nu-mi mai ieşiţi voioşi în cale!
Pieriţi sunt anii mei de joc,
Şi voi plecarăţi cu cocorii.
Doar apa clocoteşte-n scoc
Ca mai demult în dansul morii.
Şi-adesea-n pâcla serii, când
Prin pipirig foşneşte luna,
Mă rog de lutul fumegând
Pentru cei duşi pe totdeauna.
1916 ( Ceaslovul satelor )
traducere Ioanichie Olteanu
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-din-nou-la-pragul-meu-natal-poezie-id-15494/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Alexandru Ralea era de vreo opte zile în Roma și încă nu izbutise să isprăvească cu Forul Roman. Fiindcă nici nu se poate isprăvi cu Forul Roman în opt zile. Cu totul altceva a fost Forul pe vremea republicei, ca, de pildă, în epoca de aur a lui August sau subt împărații de mai târziu. Fiecare secol trebuie să-l scormonești, să-l găsești printre ruinele acelea mărețe…
Ba chiar, dacă e să vorbim drept, Alexandru nici în Forul Roman n-a pătruns încă decât până la templul lui Saturn, iar templul acesta e de-abia „începutul începuturilor”. Opt coloane uriașe de granit au mai rămas în picioare, și în jurul acestora sunt atâtea de văzut și de cercetat, încât Alexandru nu se îndura să se despartă de ele.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Un om bețiv odată se ispoveduia,
Iară duhovnicul așa îl sfătuia:
— Aproapele tău să-l iubești,
Și pe vrăjmaș să nu urăști!
De vin cu totul să te lași
Că-ți este cel mai rău și ne-mpăcat pizmaș.
— O contrazicere ce nu-i de înțeles, –
Răspunse bețivașul:
Mai înainte, cum? iar singur îmi ziceși
Să nu-mi urăsc vrăjmașul
Și iată prin urmare,
Că la aceasta eu nu-ți pot da ascultare.
https://blog.revistaderecenzii.com/
A vorbit şi-a tăcut crîngul de aur
Cu glasul lui de mesteacăn, uşure.
Nici o părere de rău nu mai au
Cocorii, în slăvi, peste pădure.
Ce să regreţi? Sîntem călători –
Trecem, intrăm şi părăsim casa.
Visează cînepa la cei duşi
Şi luna pe baltă licărindu-şi mătasea.
În mijlocul cîmpiei stau singur,
Vîntul duce cocorii mai departe.
Gîndesc la vesela tinereţe
Dar nu-mi pare rău de trecut, nici demomie.
Nu-mi pare rău de anii risipiţi în zadar,
Floarea liliachie a sufletului păleşte.
în grădină arde rugul unui măceş roşu
Şi acest rug pe nimeni nu încălzeşte.
Ciorchinii măceşului nu vor arde.
Iarba nu va pieri fiindcă a îngălbenit.
Ca pomul care-şi pierde în tăcere frunzele
Cuvintele triste mi le pierd covîrşit.
Cîndva, dacă timpul măturîndu-mi slovele,
Le va aduna-netrebnic tezaur
Spuneţi atîta vorbit şi a tăcut
Cu dulcele-i glas crângul de aur.
Vol. Moscova cârciumărească
Traducerea Zaharia Stancu
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-crangul-de-aur-poezie-id-9981/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Trecuse de mult miezul nopții. Dintr-o broboadă de ceață deasă, cadranul roșu, luminos al unui ceasornic rânjea la mine parcă ar fi fost fața arămie și zbârcită a vreunui tovarăș de beție. Îmi veni pofta să mă cert cu cineva și începui a mă hărțui cu ceasornicul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
— Sunt liberă, am dreptul,
O cârtiță zicea,
Pe sub pământ cu-ncetul,
Să scurm cât mi-ar plăcea.
Și cine poate oare de mine să se lege,
Când eu mă cred în lege?
Prefac în țărnă neagră pământul sănătos
Și-l fac moșinoios…
— Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură,
Neîmpăcată ură
Asupra tuturor ca tine vietăți,
Ce zac în răutăți.
Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă,
Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori;
Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă,
Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori.
Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie,
Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie,
Iar nu pământ curat:
Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat…
După așa cuvinte, ariciul iată, vede
Un moșinoi mișcând;
Cu armele-i întinse la dânsul se repede
Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând.
— A! Îmi căzuși pe ace,
Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? –
— Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face.
Oftând ea a răspuns.
— Ei fie! astă dată te las în bună pace,
Ariciul îi rostește, dar iată-ți hotărăsc
Să spui la ale tale: ce-i bun să nu atace!
Sunt publiciști pe lume ce purure cârtesc.
(Și fabula aceasta chiar lor o dăruiesc).
Ei cred că au dreptate pe orice om s-atace,
Încât lor nu le place:
Dar totuși câteodată ariciul își găsesc.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Într-o țară îndepărtată a fost odată un împărat care cu cât îmbătrânea, cu atât simțea mai mare mâhnire în suflet.
„În viața mea, zicea dânsul, am gustat și am văzut tot ce este îngăduit omului să guste și să vază. Ceva însă în toată viața mea n-am văzut: pe Dumnezeu. Trebuie să-l văd!”
Și dădu poruncă mare boierilor, sfetnicilor și preoților săi:
Continuă să citești