https://blog.revistaderecenzii.com/
Cât a nins în Iași de-aseară!
Statuile au cușme mari,
E albă namila de gară
Și fulgii tot se-nvârt,
Și are fire lungi de gheață
Milițianul în mustață.
E troienită şi portița
Şi streșinile-au înghețat
Iar fumu-ți suie drept codița
Ca un motan înfuriat,
Cățelul mârâie și-njură
Și prinde câte-un fulg în gură.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-a-nins-la-iasi-poezie-id-9655/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Cunosc o hudicioară pe care-i o fântână,
Cunosc o casă scundă cu hornul la mijloc.
Văd vinetele paie din streaşină bătrână,
Surpate peste geamul cârpit din loc în loc.
Trecură anii crânceni în pâlc de neguri rele,
S-a potolit cu totul zănatecul tumult.
Îmi amintesc de satul copilăriei mele,
De limpedea lui pace şi cerul de demult.
N-am căutat mărire, nici fericiri pe lume,
Cunosc deşartă slavă şi-amarul ei prăpăd.
O clipă astăzi ochii de mi-i închid anume,
Văd casa părintească, o, cât de bine-o văd!
Alături văd livada stropită cu albastru,
August se tolăneşte prin horbotele ei.
În labe verzi ţin teii şi zdravănul jugastru
Palavrele-ndrugate de sprinteni cintezei.
Iubesc această casă şi liniştea ce-o scaldă,
Aud şi-acum cum grinda din crăpături trosnea,
Când soba c-o ciudată sălbăticie caldă
În nopţile ploioase să urle începea.
Gemea neostenită, bocea gâfâitoare,
De parcă mort, pe masă, sta careva din noi.
Cam ce vedea cămila de cărămidă, oare,
Că duduia prin zvonul tomnaticelor ploi?
Vedea străine locuri, cu roşul ei tezaur,
Alt vis şi alte vremuri ce poate se deschid.
Vedea Afganistanul cu-ntins nisip de aur,
Bucharia cu flăcări o zugrăvea pe zid.
Cunosc acele locuri unde mă pot pricepe,
Le-am străbătut cu pasul învârtoşat de drum.
Acum mi-i dor de somnul nemărginitei stepe,
În ţara mea geroasă aş vrea să fiu acum.
Dar blânda clipocire s-a stins ca o văpaie,
În fum albastru toate sunt putrede poveşti.
Spun pace vouă, geamuri şi streşini vechi de paie,
Spun pace vouă, câmpuri şi case ţărăneşti.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-cunosc-o-hudicioara-pe-care-i-o-fantana-poezie-id-10413/
https://blog.revistaderecenzii.com/
La Hotel de Franța se dădură jos din tramvai și o apucară spre strada Carol. Lazăr Tulbure era plictisit și-și mustră nevasta.
— Ce era nevoie să ne dăm jos aici, când cu biletul puteam merge până-n ușa prăvăliei… Crezi că mie îmi face plăcere să mă izbesc p-aici de atâta lume fiindcă d-ta vrei să te strâmbi la filfizonii ăștia nesărați…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cucoșul, știți prea bine, că are însușire
De a ne da de știre
Prefacerile zilei ș-a timpului schimbări.
El, făr-a se supune
La reguli și cercări,
Când adevărul spune,
E ca un fabulist;
Iar când arată timpul e cam naturalist.
Știu dar că la o moară, cucoșul prin cântare
Morarului da veste la vreme de mâncare.
Însă-ntr-o zi, când moara umbla mereu vuind,
Și unda zgomotoasă, în roți cu-a sa iuțime
Izbea din înălțime
În aer spumegând,
Morarul simțea foame. Deci iese el din moară
Și vede cum cucoșul, sărind pe-o grindișoară,
În pene se umfla,
Din gât se încorda,
Ș-apoi, căscându-și pliscul, se pare că cânta.
Însă a lui cântare, de vuiet mistuită,
Era neauzită.
Morarul trist se duse în moară, așteptând
S-audă mai degrabă cucoșul său cântând.
Așteaptă, măi morare,
C-așa-i și-n lumea mare:
Când relele năravuri vuiesc neîncetat,
Atuncea adevărul nu este ascultat.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Lăsîndu-te la vale pe șoseaua care pleacă din Slatina, avînd la dreapta zăvoaiele Oltului și la stînga șiruri de dealuri cu porumbiști, dacă gonești cu patru cai, în trei ceasuri sosești în Necule, comună mare, de trei mii de suflete, și reședință de suprefectură a plășii Dumbrăvile.
În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol cu un judecător, un ajutor și un copist cumulînd și slujba de ușier.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
E-o groapă cu verdeaţă, în care-o apă cîntă,
De ierburi nebuneşte prinzînd fîşii de-argint,
Iar soarele-n amiază din mîndrul munte-mplîntă
Săgeţi : e o vaiugă de raze vii mustind.
Cu capul gol, cu gura deschisă doarme-oşteanul,
Un tînăr stînd cu ceafa în fragede lăptuci;
El, palid, zace-n iarbă întins sub nor, sărmanul,
Lumina-l plouă-n patul acestei verzi văiugi.
Pricioarele ţinîndu-şi în gladiole, doarme
Zîmbind, precum copilul în timpul bolii calme :
Cald leagănă-l, Natură, căci frigul l-a pătruns !
În nări nici nu mai simte mireasma-ncîntătoare;
Cu mina pe piept pusă, el doarme în plin soare.
De două roşii găuri în dreapta e străpuns.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/arthur-rimbaud-adormitul-din-vaiuga-poezie-id-26994/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Doamna Zapa urca scara, ca și când ar fi urmărit-o un dușman de moarte. Strângea dinții și respira greu, înfricoșată să n-o copleșească plânsul. Teama aceasta i-a iuțit pașii toată vremea, din strada Zefirului până aici, de când i-a zvârlit Burcuș vorba aceea grozavă…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De la arat un plug
Venea încet spre casă
Și, la un bou pe jug,
O muscă se-așezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O altă muscă-n zbor
Îi face întrebare:
— De unde, dragă sor’?
— Și mai întrebi de unde!
Ei musca îi răspunde
C-un aer supărat.
Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi că noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!
Spre laudă deșartă
Mulți zic: noi am lucrat,
Când ei lucrează-n faptă,
Ca musca la arat.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Aici țipătul goelanzilor nu e, ca aiurea, ascuțit și jalnic. La Miramare cerul e albastru ca o boltă de peruzea. Marea se îndoaie în cute de smarald, bătând malurile golfului și prelingând licărișul zării, arcuit din lagunele Veneției până în livezile Iliriei. Șalupele, cu două pânze, alunecă, se întrec, ca lebedele când își încondură aripile și vâslesc adânc cu picioarele lor cenușii. Și nu e dor, nu e farmec și cântec de dragoste pe care călătorul să nu-l simtă izvorând de pretutindeni din pânza ce lincăie molatic și din albia țărmurilor cu grădini de chiparoși și portocali.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Din nou la pragul meu natal,
Meleaguri tandre, gânditoare!
Cu mâna, semne de pe deal
Îmi face palida-nserare.
Zburlită, ziua ce s-a dus
Îşi trage pletele spre casă,
Şi, dezolat, acest apus
Mă copleşeste şi m-apasă.
Peste cupolele perechi
Penumbra serii cade moale.
Dar voi, prietenii mei vechi,
Nu-mi mai ieşiţi voioşi în cale!
Pieriţi sunt anii mei de joc,
Şi voi plecarăţi cu cocorii.
Doar apa clocoteşte-n scoc
Ca mai demult în dansul morii.
Şi-adesea-n pâcla serii, când
Prin pipirig foşneşte luna,
Mă rog de lutul fumegând
Pentru cei duşi pe totdeauna.
1916 ( Ceaslovul satelor )
traducere Ioanichie Olteanu
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-din-nou-la-pragul-meu-natal-poezie-id-15494/