https://blog.revistaderecenzii.com
Există sărutări pe care le pronunță singure
sentința de iubire condamnatoare,
sunt sărutări care se dau cu aspectul
sunt sărutări care se dau cu amintire.
Sunt sărutări tăcute, sărutări nobile
există sărutări enigmatice, sincere
sunt sărutări pe care doar sufletele le dau reciproc
există sărutări interzise, adevărat.
https://blog.revistaderecenzii.com
Dorul meu zboară spre tine, iubită,
porumbel călător spre țările primăverii.
În cetatea asta neagră, prăfuită,
abia înfloriți, s-au scuturat merii.
Trec zilele ca oamenii rătăciți pe stradă
în umbra caselor de mult întunecate.
Aici numai la înmormântări e paradă,
iar fetele sunt urâte toate, toate!
Nici nu mai cred – gândul de-acum
să-ți mai ajungă sub albastrele priviri:
aici chiar albatrosul cerului e înecat de fum
și bântuie moartea printre trandafiri.
Sursa https://poetii-nostri
https://blog.revistaderecenzii.com
Erau odată un moșneag și-o babă; și moșneagul avea o fată, și baba iar o fată. Fata babei era slută, leneșă, țâfnoasă și rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laț, lăsând tot greul pe fata moșneagului. Fata moșneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare și bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune și frumoase. Dar această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță, și de mama cea vitregă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Nu este încă opt. Ștefan Valeriu o știe după bătaia soarelui care n-a ajuns decât până la marginea de jos a șezlongului. O simte cum urcă pe bara de lemn, cum îi învelește degetele, mâna, brațul gol, caldă ca un șal… Va mai trece un timp oarecare – cinci minute, un ceas, o eternitate – și în jurul pleoapelor închise, va fi o pâlpâire albastră, cu vagi dungi de argint. Va fi opt atunci și își va spune fără convingere că trebuie să se ridice. Ca ieri, ca alaltăieri. Dar va rămâne mai departe surâzând la gândul acestui cadran solar, pe care l-a construit din prima zi cu un șezlong și un colț de terasă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.
În valea Rio Blanco izvorăşte
neastâmpăratul Aconcagua, acolo
vroind să beau, m-am repezit la apa
unei cascade ce-n şuviţe albe
şi îngheţate-şi resfira şuvoiul.
https://blog.revistaderecenzii.com
Păstorul unor oi, pe lângă turma sa
Avea un cal şi un măgar.
Din întâmplare el găseşte o harşa,
Cusută tot în fir şi în mărgăritar.
Harşaua, precum ştiu acei ce merg călare,
Se cade calului spre înfrumuseţare.
Păstorul însă-au socotit
Că calul e destul de fire-mpodobit
Şi au găsit cu cale,
Stăpân fiind pe ale sale,
Să puie pe măgar harşaua delicată.
Dar au ieşit în faptă
Că prostul de măgar, nesocotind ce poartă
Şi nedeprins a fi-mbrăcat,
Cu scumpa lui harşa în bahnă au intrat;
S-au tăvălit, s-au răcorit
Şi chiar ca un măgar de glod plin au ieşit.
Din fabulă e lămurit,
Cum că păstorul au greşit,
Iar el o da la întâmplare.
Eu însă socotesc: că calul, deşi are
Nărav de tăvălit când este asudat,
Dar nu se bagă-n glod, şi cum s-au ridicat
Îndată de pe el tot colbu-i scuturat.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/
https://blog.revistaderecenzii.com
Ce-i fi făcând pe-acolo unde ești?
Pe-aicea plouă liniștit… pustiu…
Cu unghia pe geamul străveziu
Scriu începutul unei vechi povești.
În jurul mesei fac călătorii,
Neobosit, deși-am pornit de-un ceas.
Vreau parcă să ajung unde-ai rămas,
Deși cu gândul tot te-aștept să vii.
Și-așa, absent, de mult călătoresc
Purtând în minte fericirea noastră.
La geam, o clipă, ca să-mi răcoresc,
Îmi razăm fruntea caldă de fereastră.
https://blog.revistaderecenzii.com
Era un pom cu frunzele de aur,
ca inimi vechi de aur,
cum n-a mai fost și n-o mai fi
decât în fiecare zi
în toamnele târzii…
https://blog.revistaderecenzii.com
Nu-i bine când pânzarul se-apucă de cusut,
Iar croitorul de ţesut.
Şi e desigur totdeauna
Că cine multe întreprinde
Nu scoate-n capăt nici pe una,
Ba încă râsul lumii adese îşi aprinde!
https://blog.revistaderecenzii.com
Am obosit
Și-acum stăm lungiti pe căpițele de fân copt.
Bolta cerului a devenit prea vastă
Și-acoperă și hărți pe care nu le vedem,
Privim prelung,
De
Pe o coastă, pârâul de frunzișuri negre care curge-n fundul văii.
Poșta mică pe șoseaua albă,
Bate-n prafu-n loc.
Dar ajunge până sus și dincolo de noi,
Material ca o salbă,
Cu zurgălăii