https://blog.revistaderecenzii.com/
…Şi coardele vorbiră prelung şi trist. Eu n-aş fi voit să le ascult, căci ştiam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară aşa de rugător şi notele se tânguiau aşa de sfâşietor, încât am rămas pe loc, ca şi când mi-ar fi fost ochii prinşi de ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
1880 – 1881
Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii. Și, Doamne! tare mai erau doriți să aibă măcar unul, căci, cât era ziulica și noaptea de mare, ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toate aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
| Publicată în Convorbiri literare, 1875 |
Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
„Sosisem, prin urmare, la Sihla, adică la acel loc pierdut în creierii munților, în care numai vulturul cu zbor îndrăzneț mai străbate, din când în când, pe căile fără de urmă ale aerului. Până atunci, Sihla era pentru mine o închipuire, ce ținea mai mult de domeniul poveștilor. Cunoșteam locul acesta numai din spusele unora și ale altora; și acele spuse atâta se încrucișau și mânau lucrul peste marginile firești, încât totdeauna, când mă gândeam Pe-aici e drumul spre locul durerilor (D a n t e , Infernul) (trad. autorului, ital.).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
„S-ar zice că natura a întipărit aicea o dulce și primăvăratică sărutare pe sânul munților iernatici și că, sub această sărutare de nesfârșit amor, au răsărit, ca prin farmec, milioanele de flori strălucitoare, ce acopăr întinderile ondulate și dulci; că sub ea s-a născut acea lină și răcoroasă adiere, ce veșnic suspină în acest loc, și că pâlcurile de mesteacăni, cu ramuri despletite și cu trunchiuri de argint, nu sunt semănate ici și colea decât spre a chema pe drumețul obosit să guste, pe un așternut de flori, o clipă de visuri și de negrăită fericire. Ș-apoi, cine n-a auzit în acest loc pe greierul șuierător și pe cosașul răgușit, locuitori nevăzuți ai miriștii uscate, cântându-și eternul lor cântec sub miezul zilei înflăcărat, cine n-a ascultat aicea pe gaița gâlcevitoare certându-se cu alta pe creanga vreunui fag, acela, desigur, n-a avut prilejul să se îmbete de cel mai dulce și mai dumnezeiesc concert, pe care cântăreții naturii îl execută pe niște note necunoscute încă din scara muzicii omenești. Aici e, fără îndoială, paradisul pământesc al vremurilor noastre și… nici un înger cu sabie de foc nu străjuiește la porțile lui… Adam și Eva pot intra și, după voie, pot ieși fără teamă de strășnicia poruncilor dumnezeiești…
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Articol apărut în revista „Flacăra” din 29 octombrie 1911
Mi se cere să scriu un articol. Nu pot să refuz. Cu toate acestea, rog să nu se uite că meșteșugul meu nu e să scriu. Eu știu să zbor. Din pana, ce cu sila mi se pune azi în mână, eu am făcut aripă de înălțare. Să smulg acum din aripă o pană ca să fabric proză? După câte știu eu, o singură aripă poate produce pene de scris bune: aripa de gâscă. Vedeți la ce păcăleli se expune omul nedeprins cu stilul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
„Stăturăm două zile în Văratic. Cu această împrejurare mă putui încredința că oaspeții obișnuiți ai mânăstirii aveau cuvânt să petreacă aicea câte o lună sau două. În adevăr, aerul, apa, preumblările, societatea chiar sunt atâtea lucruri care îndeamnă pe mulți a ieși din vârtejul orașelor mari și a căuta odihna sufletească în aceste locuri însuflețite de o viață mai dulce și mai tihnită.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
VARIANTA 1
Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moș Ajun,
E ger cumplit și drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.
E sărbătoare și e joc
În casa ta acum
Mai sunt bordeie fără foc
Dar vine un an mai bun.
E veselie și e cânt
În casa ta acum,
Dar nu uita când ești voios,
Române, să fii bun!
Veniți, veniți de sărbători
Veniți, veniți cântând
Să fie rodnic Anul Nou
Și pace pe pământ!
Să fie pruncii sănătoși,
Să crească năzdrăvani,
Voi oameni buni și trecători
Mulți ani, mulți ani, mulți ani!
VARIANTA 2
Din an în an sosesc la noi
La geam cu Moș Ajun,
[E ger cumplit și drumu-i greu
Dar e-obicei străbun.] – bis
Azi cu strămoșii cânt în cor,
Colindul sfânt și bun.
[Tot „Moș” era și-n vremea lor,
Bătrânul Moș Crăciun.] – bis
E sărbătoare și e joc
În casa ta acum
[Dar sunt bordeie fără foc
Și mâine-i Moș Crăciun.] – bis
Acum te las, fii sănătos,
Și vesel de Crăciun.
[Dar nu uita, când ești voios
Romane, să fii bun!] – bis
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Din_an_%C3%AEn_an