https://blog.revistaderecenzii.com/

Privește cum stau într-o dungă
Ca globul pâmântului, toate;
Zidirele-acestea ciudate.
Biserica asta prelungă.

Privește la mâinile mele:
Din două, acuma am patru.
Aievea sunt sau sunt de teatru
Aceste scări, ziduri, crenele?

Pe cer două luni râd cu hohot
Și stelele se dau de-a dura.
Mi-e plină de cântece gura
De parcă nu-i gură, ci clopot.

Pământul astîmpăr nu are
Și nu știu sub mine ce face,
Nu vrea nicidecum să-mi dea pace,
Îmi tot lunecă de sub picioare.

La dracu! Acest turn deunăzi
Era drept și zvelt ca Apollo..
Acuma se leagănă-ncolo
Și-ncoace – sub ochii mei umezi.

Iar umbra aceasta, ciuntită
Nu are nici strop de rușine,
Se ține ca scaiul de mine,
Se ține cu nemiluita.

Să pot, aș lega-o, dar nu pot.
Îmi joacă întruna la feste,
Dansează sub lămpile-aceste,
Tresaltă în juru-mi cu hohot.

Când eu ridic mâna s-o-nlănțui
Și ea și-o ridică pe dată
Și ca într-o horă turbată
Cu doamna, nebună, mă dănțui.

Când pun un picior și ea-și pune,
De fac semn și ea-mi dă cu tifla,
Iar luna de sus și-umflă chifla
Și râde din plin pân-apune.

Desigur s-a-ntors lumea-ntreagă
Cu susul în jos; ce-alt să fie?
Că nu poate fi nici beție,
Nici boală năucă, nici șagă.

S-a-ntors lumea, asta-i! Prin case
Văd meșteri grăbiți ca să dreagă
Păpuși răvășite de vlagă,
Fecioare în carne și oase.

Pe cer văd zburând curcubee
Și-n arc desprinzându-se stele
Ce cad la picioarele mele
Ploi negre de bani, strânși sub cheie.

Văd toate mizeriile lumii.
Văd până și morții pe uliți
Și ochii mei ca niște suliți
Rup masca de vis a minciunii.

Dar fiindcă sunt singur în stare
Să văd mascarada aceasta
Iubito! Deschide-mi fereastra
Și dă-mi de băut ceva tare.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-hebrietas-cibinensis-poezie-id-40474/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Și a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Și era în sinagogă, unde se adunau noroade multe și ascultau pre dânsul și se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, și Ioan, și Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Și Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era.

Și după ce au învățat Iisus pre iudei, au ieșit din sinagogă și s-au îndreptat către casa lui Simon Petru și a lui Andrei în carele ședea și el.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Trad. G. Coșbuc

Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.

În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,

https://blog.revistaderecenzii.com/

Eu v-am spus odată, că omul când greșește
Adeseori pe altul se dezvinovățește;
Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat,
Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat.

În India bogată
Un cuvios bramin,
Deși era în faptă
De rele patimi plin,

Însă prin iscusința acea de ipocrit,
El da încredințare
Că ar avea purtare

Întocmai cum se cade unui bramin cinstit.
Oare ipocrizie
Și-ntre bramini să fie?
(Sau numai pe la noi
Sunt lupi în piei de oi?)
La astă întrebare

Chiar fabula mea poate să facă dezlegare.
Braminii împreună cu toții viețuiesc

Și se povățuiesc
De un păstor mai mare.

Ei sunt pilduitorii de lege în popor;
Au multe slujbe grele,
Au post nu prea ușor
Și aspre rânduiele.

Deci, într-o zi de post
Braminul meu la slujbă, hrănit cu totul prost,
Socoate cum s-o deie
Ceva la fruptișor
Și-i vine-n gând să ieie
Un proaspăt oușor

Și să-l cam învârtească la para lumânării.
Urmând aceasta, iată pe ușile cămării

Păstorul se ivește:
— Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat?
Vezi cum se dezvelește
Oricât de mic păcat.

— Oh! dreptule părinte, braminul au răspuns.
Întru așa ispită vicleanul m-au adus!

Iar dracul de sub pat,
Ca mâța au țipat:

— Ba, ba, cucernice! mă iartă,
Eu singur văd întâiași dată

Cum ouăle se coc
L-a lumânării foc

Și-ți mulțumesc pentru știință,
Dorindu-ți pocăință.
Adio! Ține minte că dracul nu cunoaște
Câte, un bun fățarnic, în cugetul său naște.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era un zgomot ciudat, fâșâit de pași, șoapte de glasuri străine, întretăiate de câte o izbucnire nerăbdătoare, apoi tăcere, apoi plânsete înăbușite.

Bibi se trezi supărat și-și frecă ochii somnoroși cu mâinile-i grăsune. O șuviță răzvrătită îi atârna tocmai pe nas, îl gâdila și-l necăjea. De aceea se porni pe scânceală. Dar se opri curând, foarte mirat că nu vine nimeni să-l mulcomească. Se ridică în pătuceanul împrejmuit cu grilaj de lemn, să se uite prin odaie. Nu era nimeni. Nici măcar guvernanta, uscată ca o scândură și cu un neg pe nas, pe care n-o putea suferi, începu iar să mârâie, dar iar încetă singur plictisit. N-avea chef de plâns cu temei, altminteri s-ar fi pornit pe niște țipete de ar fi sculat toată casa în picioare, ca altădată. Era posomorit, parcă i-ar fi dat să bea ceai de siminichie cu sare amară.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Alba de mesteacăn
Sub fereastra mea
Cu omăt se-mbracă-n
Argintiu de stea.

Din voal subțire
Printre timpii groși
Își răsfiră fire
Ciucurii pufoși.

Stă cuprinsă-n vise
Și-n tăceri târzii
Strălucesc aprinse
Stele aurii.

Iară zarea-nceată
Rotind cercuri moi
Îi presoară-n pleată
Fulgii noi și noi.

Traducere V. Bragagiu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-alba-de-mesteacan–traducere-vbragagiu-poezie-id-6634/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Ca un fur ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac !

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc !

Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,
Şi Sibiul tot, un cimitir.

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.
Locuiesc la ultima răscruce !
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz !

Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-numai-noaptea-poezie-id-2911/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Talentele în lume ce nu aduc folos
Sunt foarte de prisos.

La negustor de pânză, paingul în dugheană,
Văzând cum mușteriii la cumpărat se-ndeamnă,

Au zis în gândul său:
„Eu cu talentul meu
Pot face o cercare
Mai mult izbânditoare
Decât un negustor

Ce cumpără și vinde product străin cu spor.
De mâine dimineață deschid o magazie

De-o nouă pânzărie,
De care omul încă pe lume n-au țesut”.

Așa au zis paingul, așa au și făcut;
Și-n colț, la o fereastră, și-au săvârșit lucrarea;

Dar peste așteptare,
Cu mătura, băiatul a doua zi l-au tras
Afară din dugheană

Și truda-i au rămas
Fără luare-n seamă.

Atunci mâhnit, paingul se-ntoarce la bondar
Și-i zice: „Vezi cum omul jaluz disprețuiește

Orice talente mari?
Tu înțelegi mai bine: te rog dar hotărăște,
Ce pânză-i mai subțire?”

— A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns,
Dar nu e de ajuns
Această însușire;

Căci pânza e menită să-mbrace, să-ncălzească,
Ca să se prețuiască!

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când n-or fi cifre şi figuri…

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.

Trad. Grete Tartler

Sursa: http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Novalis

https://blog.revistaderecenzii.com/

Stelele-ațipesc pe bolta lină,
Luciul toplițelor se-nfioară,
Zorii-mproașcă zorii cu lumină,
Mreaja bolții-I rumenă de pară.

Somnoroși mestecenii se miră,
Când își văd cosițele-ncurcate.
Mițișorii-n aer și-i deșiră
Peste argintul ierbii-nrourate.

Iar urzicilor, pe sub ostrețe,
Numai în sidef le joacă fața
Când, șăgalnice, ne dau binețe:
”Bună dimineața!”

1914

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-buna-dimineata-poezie-id-15516/