https://blog.revistaderecenzii.com/

De miresme aerul e greu
în mai
Precum uleiul sfânt
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanţi
Prin dunele natale.
Treci gând printre culorile ce ţipă
O dată cu viorile în grădini
Şi tăvăleşte-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze şi venin
Prin flora tropicală de afişe
În grădina fântânilor
În vise
Şi în rufe vaporoase de batistă.
Oraş cu paratrăsnete în stea
Şi-aprins de gală în bezne ca o navă,
Dăruie-ţi scările, mansardele, terasele,
barăcile ce se răsfaţă-n slavă
Şi spulberă-mi în ritmul tău făcut
Şi în şoaptele şi în tufele cu rozii
Pe urma îngerilor tăi de ceară
Şi a hohotului tău pierdut
Dans îndârjit al vremii care moare.

Sursa:

http://poetii-nostri.ro/ion-vinea-cosmopolis-poezie-id-21434/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Necunoscut – străin în Antioh – omul din Edessa
scrie și scrie. Și în sfârșit, acolo,
ultimul cânt este făcut. Asta face

optzeci și trei de poezii în toate. Dar atât de multă scriere,
atât de multe versuri, tulpina intensă
de frazare în greacă, a purtat poetul afară,
și acum totul a dispărut.

Dar dintr-o dată gândul îl scoate din degetul său:
sublimul „Acesta este omul”
pe care Lucian o auzise odată în somn.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/konstantinos-kavafis-acesta-este-omul-poezie-id-35014/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Tu vezi în mine anotimpul când
Pierită frunza, galbenă şi rară,
În ceaţa rece-atârnă tremurând
Pe crengi ca-n strane-n care veri cântară.

În mine vezi treptat cum amurgeşte
O zi,pe urma soarelui apus,
Ce-ncet, încet, spre noapte-o îmbrânceşte,
Pecetea ăstei morţi de cum i-a pus.

În mine vezi cenuşa ce se-ncinge
Pe jarul tinereţii ei scrumit,
Ca-n patul morţii unde-ncet se stinge
De-acelaşi dor ce-n vremuri l-a hrănit.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/william-shakespeare-sonet-lxxiii-poezie-id-5976/

Tu asta vezi, şi asta-ţi dă avânt
Să ţii la ce vei părăsi-n curând.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Când Isus cu cel din urmă dureros a lui suspin
A deschis, murind, morminte, tremurat-au sântul munte,
Se trezi Adam în tartar și-n păreri c-un serafin
La județ cu-ai săi îl cheamă înălță anoasa frunte.

Cufundat în cugetare de mirare, spaimă plin,
Din a umbrelor tuneric râdecând gene cărunte,
Vede-un înger și-l întreabă: Cine-i cununat de spin,
Ce pe cruce-arată lumei coasta ș-a lui tâmple crunte?

Când află că Urzitoriul de luceferi, de putere,
Învățând, dând mângâiere, fere bând, capu-au plecat,
Revărsă amar-oftare, din ochi lacrimi de durere.

Și-nturnându-se spre Eva, zise-i: Iat-a triumfat
Preste-ntunecata boltă din a ceriurilor sfere;
Cel ce pentru noi murit-au, înviere azi ni-a dat!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Moartea_lui_Isus

https://blog.revistaderecenzii.com/

Azi Curtea Veche e ruină goală…
În cimitir zac negre cruci crăpate,
Cu slove-adînci, chirilice, săpate,
Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală !

Cînd însă-n turlă ceasul tainei bate,
De prin morminte umbre mari se scoală !
În șoapte, pe furiș, vin toate-n sală
Și țin divan subt bolțile surpate.

Boieri bătrîni de-acuma două veacuri,
Ei pun la cale treburile țării ;
Vor să trimită cărți de jalbă Porții…

Din răsărit, prin albele cerdacuri,
În casa unde tăinuiesc boierii
Crai-nou pătrunde ca un sol al morții…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Boierii

https://blog.revistaderecenzii.com/

Zilele cele frumoase ale toamnei din anul 1817 își luaseră zborul, împreună cu plăcerile ce procură ele locuitorilor României. Iarna se arătase cam de timpuriu și vântul de la miazănoapte începuse din vreme a sufla cu tărie acea răceală care amorțește natura, despoaie arborii și acoperă țarinile și orașele cu vălul întristării și al monotoniei.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Cât ți-s dator, o, stea mult grațioasă,
Că-n primăvara a vieței mele
Tu m-ai ferit de strâmbe căi și rele
Și m-ai condus pe calea virtuoasă!

Tu-n sân mi-aprinzi făclia luminoasă,
M-ai adăpat l-ascree fântânele,
Și când viața-mi îndulcesc prin ele,
Desprețuiesc chiar soarta fioroasă.

Ca să doresc a vieței nemurire
Mă-ndeamnă raza-ți care-n ceri se vede,
Cum statornică urmează-a ei rotire.

De la țărmul fatal vasul purcede,
Ș-amu, plutind prin marea de pieire,
A ta rază la port mă va încrede.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/C%C4%83tr%C4%83_planeta_mea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe când Păturică se ocupa cu predarea acestei lecții, deodată se auzi răsunând în spațioasa anticameră amestecul unor sunete ascuțite și îngânate; o pereche de lăutari începuse a cânta din gură și din viori melodia adaptată pe versurile următoare:Cine la amor nu crede,N-ar mai călca iarbă verde;Să calce tot fân uscat,…………….

și pe la timpi se auzea câte un oftat.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De-ai șți, iubite, cât de mult
Mi-i dor ca glasul tău s-ascult,
Ai veni pe-aripi de vânt
Și mi-ai spune un cuvânt.

Vorba fie rea sau bună
Am vorbi-o împreună,
M-ai vedea, te-aș privi,
Vorbele s-ar înmulți.

Tu mi-ai spune una mie,
Eu ți-aș spune multe ție
Făr-de rost și chibzuire
Însă toate de iubire.

Vino dar pe-aripi de vânt,
Vin de-mi spune un cuvânt,
Că mi-i dor atât de mult
Glasul tău să-l mai ascult.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Scrisoarea

https://blog.revistaderecenzii.com/

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Și noroi,
Care curgeau la vale în șuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoșit pământul.
În tranșee