https://blog.revistaderecenzii.com/
Muzica se caracterizează prin faptul, că cu nu reproduce imagini de lucruri și de ființe ca poezia, pictura și sculptura, nici însăși fenomenele ca arhitectura, ci numai esența, numai firea intimă a acestora. Pentru aceia înrâurirea muzicii e mai puternică și mai pătrunzătoare decât a celorlalte arte; și deși e mai vagă, mai puțin lămurită, e mai lesne de înțeles de toată lumea; ea e limba universală a sufletelor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Copii eram pe-atunci, copilă,
Copii drăguți, copii vioi;
Ne cocoțam printre cotețe,
Dormeam în paie amândoi…
Iar oamenii veneau afară
Când noi cucurigam drăcoși,
Și ei credeau de bună seamă
Că este cântec de cocoș…
Cu lăzile din curtea noastră,
Grămadă una peste altă,
Întruchipasem noi o casă:
Gospodăria laolaltă…
De prin vecini bătrâna mâță
Ne cerceta-n răstimpuri dese,
O-ntâmpinam cu plecăciune,
Rostind cuvinte ne-nțelese.
Ba o-ntrebam de sănătate,
Politicoși, care de care;
De-atunci, la câte mâți bătrâne
N-am pus aceeași întrebare!
Ba stam adesea la taifasuri,
Ca doi bătrâni din vremi uitate,
Ne tânguiam că-n vremea noastră
Erau așa frumoase toate;
Că dragostea, credința, cinstea
Pe zi ce merge, tot dispar,
Și cât de scumpă e cafeaua,
Și banul cât e azi de rar!…
S-a dus copilăria noastră,
Și toate-s de vârtej furate —
Și bani, și vremuri, și credință,
Și cinste, și iubire — toate!…
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-copii-eram-poezie-id-28027/
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un împărat și o împărăteasă; ei nu făceau copii; umblase pe la toți vracii și vrăjitorii, pe la toate babele și cititori de stele, și toți rămaseră de rușine, căci n-avură ce le face. În cele din urmă se puseră pe posturi, pe rugăciuni și milostenii; când, într-o noapte, Dumnezeu văzând râvna lor, se arătă împărătesei în vis și-i zise:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.
Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.
Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/heinrich-heine-loreley-poezie-id-6712/
https://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un împărat. Acest împărat avea trei fete. Rămânând văduv, toată dragostea lui el și-o aruncase asupra fetelor. Ele mărindu-se și văzând sârguința ce punea părintele lor ca să le crească pe ele, să le învețe și să le păzească de orice răutăți și bântuieli, se sileau și ele din toată puterea lor ca să-l facă să uite mâhnirea ce-l coprinsese pentru moartea mumei lor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Cică niște cronicari
Duceau lipsă de șalvari.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Steaua era pe sfârșite,
stingerea sunase și ea,
cerurile deschise cântau.
Ce știau despre stingere
cerurile,
ce știau
de lacrimi amare ?
Ce știe
Primăvara
de lăcrămioare ?
https://blog.revistaderecenzii.com/
Esti aduse la masă și trecu cu castronul fumegînd în dosul doamnei Cornoiu. Aceasta luă farfuria dinaintea soțului, explicînd unguroaicei angajate de curînd, care clătina din cap zîmbind cu aer știutor :
Continuă să citești