https://blog.revistaderecenzii.com/
— Dumneavoastră nu cunoașteți țăranul român, dacă vorbiți așa! Ori îl cunoașteți din cărți și din discursuri, și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș!
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Chemări de mântuire zvonește-n seară toaca.
Din turle de biserici și mănăstiri uitate
Cântările preasfinte în lume răsfirate
Au răbufnit din lemnul bătrân, ca promoroaca.
Și-au răsădit în inimi dorinți de închinări,
De sfântă rugăciune — în preajmă de altar
Să îngenunchi cu albă credință sub stihar
Și să-ți dezlănțui glasul în tainice cântări.
În imnuri înălțate cu evlavie spre cer
S-aduci și tu prinosul bogat al pocăinții,
Și-aici, între icoane, în care dorm preasfinții,
Să nu mai ai un suflet împovărat, stingher.
—————————————————————————-
sursa: @versurisubfloridetei
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vecernie-poezie-id-51073/
https://blog.revistaderecenzii.com/
— Oare ce-o fi pățit procopsitul de frate-meu ? zise Spiru Dăniloiu, uitându-se la nevastă-sa numai cu ochii, fără a întoarce capul. Că m-a întrebat popa Ilie de la biserica Sf. Nicolae… Zice că a trimis de trei ori la dânsul și casa parcă ar fi pustie…?
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
O furnică
De soi mică,
Iar de inimă prea mare,
Adusese furnicarul într-o nespusă mirare,
Căci, precum al ei istoric lumea au încredințat,
Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat.
Era înc-acea furnică
Și la războaie voinică:
Unde viermișor vedea,
Se repezea și-l prindea.
Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat,
Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat.
Dar furnica, ca și omul, cu dorinți nesățioase,
De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase.
— La târg — zise ea odată –
Mă duc lumea să mă vadă
Și oamenii să se miere
De vestita mea putere.
Și așa, prea îngâmfată,
Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată;
Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură
Mândriei sale văzură.
Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta,
Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta
Și, cu toată-a ei silință, bețișori de fân trăgea
Sau vreo muscă nătăraucă prinzând, iute împungea.
Dar în sfârșit obosită de zadarnice cercări,
Câinelui de lângă car, au zis: „Dragă, nu te mieri
De-a oamenilor prostie?
Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari;
Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari
Toată furnica mă știe.”
Sunt și oameni ce visează
Că universul întreg de dânșii se minunează;
Dar în furnicarul său, ei numai cât figurează.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mare zadarnică ! Mare zadarnică !
Arsă de patimă eşti prea nedarnică.
Cu toată apa ce-ai strâns-o-n pântece
N-ai stropul care să mă astâmpere.
Mare de platină, mare de platină,
Tu nu eşti dulce nici cât o lacrimă,
Încât degeaba ţi-admir stihiile
Cu gust amar, ca zădărniciile.
Inaccesibilă şi neavută,
Nu cunoşti gura – ah ! – care sărută ..
Sursa: https://poetii-nostri.ro/radu-stanca-vanitate-la-pontul-euxin-poezie-id-2917/
https://blog.revistaderecenzii.com/
În iaz, la iezătură,
S-au arătat spărtură.
Dar nu era deodată
Atât de însemnată
Și, dacă ar fi pus morarul osteneala,
Ferea la început pe viitor sminteala.
El însă, stăpânit de multa lenevire
(Nărav ce pe la noi domnește cam din fire),
Puțină grijă arăta;
Iar cursul nu mai înceta.
— Morarule, ia sama bine!
Nu pierde vremea!
— Las’ la mine,
Îmi știu eu treaba, nu te teme!
Însă tot lasă, tot lungește,
Pân’ când odată se trezește
Că apa e mai jos de stavili cu o palmă.
Atunci și-au luat morarul meu de samă
Și, alergând unde s-au spart,
El vede câteva găine la un loc,
Bând apă pe lângă lăptoc.
— Mânca-v-ar uliul! le zice supărat.
Tocmai acum v-ați adunat
Să-mi beți voi apa toată!
Și-n ele zvâr! cu o lopată.
Pe toate le omoară,
Pierzând găinile și apa de la moară.
Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc
Fără căință sau cruțare
(Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc),
Dar fac economie mare
Cu căpețelele cele de lumânare;
Sau, după vorba cea bătrână:
Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la făină.
Iar cu așa economie,
Degrabă la mezat se strigă vreo moșie.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Pe coastă. Marea fulgeră-n crepuscul.
O barcă taie valurile calm,
Trandafiriu, din ape, crește psalm –
Și fiecine-și țese vis minuscul.
Ca pești de aur, valurile ard;
Și-i vînt salin; se scutură castanii.
Pe chei, o babă lin își zvîntă anii,
Cu ochii-n gol fixați spre bulevard.
Se prăfuie văzduhu-n diamant –
Pe cer, Selene-și tremură o lampă –
Subit, o mînă-a prins să miște-o cleampă,
O ușă s-a deschis înspre neant.
Pe apă în trei luntri ca trei spectre,
Cu plasa grea năierii pescuiesc –
Și-n noaptea albă umbrele își cresc
Ca trei subțiri și tainice Electre.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Prin ceața albă și necăcioasă, pe calea desfundată dinspre Arada, cobora în satul Albac, gâfâind și suduind, Ursu Uibaru, țăran țanțoș, cu cisme ungurești, cu căciula neagră pe-o ureche, gornic în slujba șpanului de la Cîmpeni. Fusese trimis de ieri cu porunci, a mas la Ion Mătieșu, tovarăș de gornicie din Arada, și acuma se întorcea necăjit că nu întâlnește vreo căruță, să nu-l apuce pe-aici noaptea și vremea mai rea. Pe podețul de peste pârâul Albacului, în mijlocul satului și în fața bisericuței de lemn, la răscrucea drumului spre Cîmpeni, îi ieși brusc în față un flăcău cu țundra sură pe umeri. Bucuros că întâlnește măcar un suflet de om, Uibaru strigă:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Botezarea pisicilor e o afacere dificilă,
Nu-i doar, aşa, în vacanţă, una din glume;
Mă veţi crede dintâi, desigur, smintilă,
De-aş spune că pisicii îi trebuie DIFERITE TREI NUME.
Primul, pentru uzul familiei, potrivit rânduielii,
Precum Peter, Augustus, Alonso sau cum e
Victor sau Jonathan, George sau Bill Bailey –
Toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Sunt şi nume un pic mai bizare, cu son de şerbet,
De bărbaţi şi de dame de lume:
Precum Platon, Electra, Demeter, Ahmet –
Căci toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Dar, vă spun, pisicii îi trebuie un nume particular,
Dintre cele ciudate şi fine,
Altfel cum şi-ar mai ţine coada perpendicular,
Şi-ar înfoia mustaţa şi ar fi mândră de sine?
Ei, nume dintr-astea pot să vă dau cu duzina,
Ca Munkustrap, Quajo sau Coricopat,
Precum Jellylorum sau Bombalurina –
Nume ce rar vreun cotoi le-a purtat.
Dar peste toate-i un nume lăsat la urmă taman,
Iar numele acela în veci nu-l veţi ghici;
Un nume pe care nu-l află nici un studiu uman,
Doar MOTANUL SINGUR ÎL ŞTIE şi nu-l va dezvălui.
Când zăriţi vreo pisică pierdută în meditaţie
Să ştiţi că motivul e acelaşi mereu şi anume:
Mintea sa e cufundată-n sacra contemplaţie
A gândului la gândul la gândul la propriu-i nume:
Inefabilul efabil
Efaninefabil
Adâncul, de necercetat, singularul său nume.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/t.s.-eliot-numele-pisicilor-poezie-id-6841/
https://blog.revistaderecenzii.com/
Niște babe-și țin sub fereastră soborul.
Liniștea-i dumicată de foanfa lor răgușeală.
De pe-un butuc mărgelatele muște-și iau zborul
Și-n pădurea unui pieptar dau toate năvală.
Babele par spre-o cernită dumbravă să cate,
Unde pâlpâie feștilele unor fulgere rare.
Își sumeț poalele sucnelor învârstate
Și clipesc din roasele gene a-ngândurare.
”Se-ntoarce de ploaie, sunt de părere, vorbă nu-ncape,
Cerul e fumegos cum nu i-i felul să fie
Și azi dimineață se vedea pe
Blide ceva ca o mâzgă acrie,
Iar laptele nu degeaba s-a sărbezit în șiștare
Și doniți în pivniță, mai-mai să se strice,
Și puicile cârâie altfel prin coticare,
Gândești că abia mai răsuflă bietele pe gârlice”.
Bătrânele mai pomenesc și de sfântul
Care-mi mână caii prin înalta tărie,
În timp ce prin văzduhul aburos vântul
Aduce izul reavăn al ploii ce va să vie.
(1915)
Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-babele-poezie-id-16674/